De aproape doi ani, în plin centrul Capitalei se petrece o dramă. Această poveste va face obiectul unui serial pe care îl începem astăzi. Fosta vilă a familiei Brătianu, devenită pe timpul lui Ceaușescu casa unor personalități ale vremii, printre care Sile Dinicu sau celebrul bucătar Dan Drăgoi, este astăzi luată cu asalt de cămătari. Atras în capcană, moștenitorul lui Sile Dinicu a ajuns victima violențelor fi zice și a amenințărilor acestora, sub ochii nepăsători ai polițiștilor de la Secția 1 și a procurorilor.

Prezentul articol s-a dorit a fi o anchetă jurnalistică despre cămătărie, cămătari și victimele lor, polițiști indolenți dacă nu chiar corupți, procurori așijderea și, în general, despre o lecție de viață. Totul a început de la o plângere penală care mi-a picat în ochi, plângere a unui om înșelat de partenerii de afaceri și de cămătari, care pierduse deja două apartamente și care era hăituit să cedeze o întreagă vilă din cauza unei datorii care nu era a lui. Inițial, am vrut să evit abordarea persoanelor și informațiilor care ar fi putut compromite ancheta DIICOT-ului, în condițiile în care abia ce fuseseră arestați executorii judecătorești MP și MG alături de un grup infracțional organizat specializat în cămătărie. Cei doi executori anchetați de DIICOT se regăseau și în investigația mea jurnalistică, dar, pentru a nu influența ancheta, alesesem să abordez numai plângerile către Poliție, vreo douăsprezece la număr, inclusiv numeroasele apeluri la 112 ale unei familii disperate. Și pe un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, care le spusese polițiștilor, undeva prin septembrie-octombrie anul trecut, să nu-l mai deranjeze cu prostiile astea până la anul. Nu l-a interesat pe respectivul procuror că se ajunsese la bătăi în plină stradă, la porți sparte, catapulte cu fecale azvârlite în curtea casei, amenințări cu pistolul, amenințări cu violul pentru copiii minori ai victimelor și alte nenorociri de acest gen.  Aș fi privit cu detașarea celor aproape 30 de ani de experiență jurnalistică acest subiect dacă nu m-aș fi trezit chiar eu prins în mijlocul înjuriilor și al amenințărilor. Atunci am solicitat punctul de vedere al DIICOT-ului. Mi s-a spus că plângerea la care făceam referire nu a prezentat interes pentru instituție și că pot scrie în voie despre caz, nefiind înregistrat ca dosar penal. Cel mult, probabil că își vor declina competența către un parchet inferior. Acest lucru mi l-a spus telefonic purtătorul de cuvânt al DIICOT, după ce s-a consultat cu procurorul care analizase plângerea. Victimele habar nu aveau despre decizia instituției la care apelaseră cu toate că trecuseră deja 3 luni de la depunerea plângerii.

O filă de istorie contemporană

Aproape săptămânal mergeau și depuneau noi probe în conexare, înregistrări ale amenințărilor cu moartea sau atacurilor și agresiuni surprinse de camerele de supraveghere. Când le-am transmis poziția DIICOT, a fost momentul în care victimele s-au decis să îmi pună la dispoziție înregistrări, documente, dovezi, fiind convinse că presa este singura lor salvare. Așa am ajuns în bulevardul Lascăr Catargiu, la numărul 43a, în casa familiei Drăgoi, casă în care a locuit și ilustrul muzician Sile Dinicu. Atunci am aflat că avocatul Cătălin Drăgoi, victima cămătarilor, este și unicul moștenitor al muzicianului Sile Dinicu și al soției acestuia, Victoria. Și că familia Drăgoi în sine are povestea ei care se împletește cu povestea familiei lui Sile Dinicu. Povești care m-au făcut să abandonez pentru moment ancheta jurnalistică despre cămătari și să mă aplec asupra unei file de istorie contemporană.

S-a însurat la 39 de ani

 

Când s-a mutat în apartamentul din Lascăr Catargiu 43a, Sile Dinicu era în plină glorie. Nelipsit de pe scenele festivalurilor de la Mamaia sau Cerbul de Aur, conducea Orchestra de Estradă a Radiodifuziunii Române atât în spectacolele interne cât și în turneele externe. Era căsătorit deja de vreo 20 de ani cu Victoria, sau Doamna Vichi cum i se mai spunea soției lui Sile Dinicu. Cei doi s-au căsătorit în vara anului 1958, în raionul Lenin din București, la revenirea lui Sile din turneul susținut în Cehoslovacia. După cutumele vremii s-ar putea spune că s-au căsătorit târziu. El avea 39 de ani, iar ea cu un an mai puțin. Cei care i-au cunoscut pe cei doi povestesc că doamna Vichi era o femeie foarte frumoasă. S-a născut în 1920 în Basarabia, raionul Cahul, pe atunci provincie a României Mari, dar în actele de stare civilă emise mai târziu de comuniști locul nașterii este trecut ca fiind URSS. De meserie a fost tot muzician, absolventă de Conservator, dar nu a profesat, ci a preferat să rămână casnică, în umbra lui Sile Dinicu.

Petreceri cu tochitură și șalău bonn femme

Sile și Vichi Dinicu au fost niște oameni „de viață”. Le plăceau petrecerile cu șpriț rece și mâncare bună. El era înnebunit după tochitură, în timp ce doamna prefera șalăul bonne femme. Iar Dan Drăgoi, maestru bucătar, le făcea mereu pofta. Chiar și acum, când le face parastas, mâncarea pe care o împarte este tochitura și șalăul bonne femme. Sile Dinicu organiza petrecerile fie la restaurant Minerva, pe atunci încă cu profil românesc, fie acasă la el, în apartamentul 2 din Lascăr Catargiu. Îi plăcea să cânte la pian acompaniat la vioară de celebrul Tudor Pană și de alți instrumentiști din Orchestra Radio, iar la chermeze erau invitați prieteni apropiați dar și oameni de afaceri străini, agreați în România de regimul comunist.

Sile Dinicu s-a mutat în casa guvernantei lui Brătianu

La mijlocul anilor ‚ 70, mătușa Lulu, fosta guvernantă a Brătienilor, care locuia în apartamentul 2 al casei din Lascăr Catargiu 43a, a făcut schimb de locuință cu Sile Dinicu. Nimeni nu-și mai amintește exact când s-a întâmplat acest lucru. Cert este că Sile și Victoria Dinicu, împreună cu boxerul lor, Jolly, s-au mutat în apartamentul numărul 2 din vila Brătienilor și au devenit vecinii familiei Drăgoi. Sile și Victoria Dinicu nu au avut copii. De aceea s-au și atașat de familia Drăgoi. Pe Dan Drăgoi îl considerau fiul lor, iar Cătălin era nepotul lor preferat. Așa a și ajuns Cătălin Drăgoi moștenitor al familiei Dinicu. O poveste care nu apare nici pe site-urile de specialitate, nici pe wikipedia. O știu numai cei apropiați familiei.

A cântat cu Yma Sumac și Sara Montiel

Sile Dinicu a fost un mare muzician român, compozitor, pianist și dirijor. Conform Wikipedia a fost fiul nelegitim al lui Vasile Dinicu, fratele marelui lăutar și compozitor Grigoraș Dinicu. În realitate, pe tatăl său l-a chemat Neculai Dinicu, iar pe mamă Maria, așa cum reiese din documentele de stare civilă puse la dispoziție de Cătălin Drăgoi. Artistul s-a născut la Bacău, pe 10 decembrie 1919. Fără a intra în amănunte deja cunoscute ale vieții artistului, amintesc doar că unchiul său, Grigoraș Dinicu, autorul celebrei Hora Staccato, l-a îndrumat încă de mic pe nepotul său spre muzică, trimițându-l la diferite școli alese. În 1936, Sile Dinicu debuta deja la Radio alături de pianistul Theodor Sibiceanu. În 1941, a fost remarcat de către Constantin Tănase și adus în orchestra teatrului Cărăbuș. Apoi a condus orchestra teatrului Gioconda, din ’43 până în ’47, alături de Ion Vasilescu. După război, începând cu 1951, a fost desemnat să conducă Orchestra de Estradă a Radiodifuziunii Române, unde a activat neîntrerupt până în anul 1986, când a suferit un atac cerebral în urma căruia a rămas cu o semipareză care i-a pus capăt carierei de scenă. Un destin aproape identic cu cel al unchiului său, Grigoraș Dinicu, care s-a prăpădit tot după ce a rămas paralizat în urma unui atac cerebral. Sile Dinicu a compus peste 100 de melodii care au fost interpretate de artiști celebri precum Margareta Pîslaru, Doina Moroșanu, Gică Petrescu, Dan Spătaru. A primit Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania și a fost „înnobilat” de comuniști cu titlul de Artist Emerit al Republicii. A acompaniat vedete internaționale celebre precum Yma Sumac sau Sara Montiel, iar cu unele dintre aceste frumuseți a legat chiar prietenii adevărate.

În casa Brătienilor au locuit bucătari celebri ai epocii comuniste

Avocatul Cătălin Orlando Drăgoi s-a născut în apartamentul 1 al casei din Lascăr Catargiu numărul 43a, casă care aparținuse familiei Brătianu. La numărul 2 stătea o mătușă a mamei sale, Lulu Iordache, fosta guvernantă a familiei Brătianu. Vila situată la doi pași de Piața Victoriei, fusese gândită inițial ca locuință pentru o singură familie, însă comuniștii, după naționalizare, au porționat-o în opt spații de locuit, unele mai confortabile, altele cu dependințe la comun. Așa era pe atunci, în casele opulente ale burgezilor trebuia să locuiască doar clasa muncitoare. Iar prioritate la repartiții o aveau tocmai cei care slujiseră în aceste case.

După naționalizare, în apartamentul 1 al vilei, a locuit famila Hubert, bunicii după mamă ai avocatului Drăgoi. Costel Hubert, un sas român, a fost bucătarul șef al hotelului Intercontinental iar Geta, soția lui, i-a fost adjunct. În zilele noastre s-ar fi numit masterchefi, pe atunci erau doar bucătari șefi. Cei doi sunt părinții mamei avocatului Drăgoi, adică bunicii acestuia. Costel Hubert a decedat în 1988, iar Geta, care între timp devenise bucătar personal al unor ambasadori străini din România, a emigrat în Australia. Are 82 de ani și încă oferă sfaturi tinerilor care aleg gastronomia ca să-și construiască o carieră.

A înființat primul restaurant chinezesc din România comunistă

Dan Drăgoi, tatăl avocatului Cătălin Drăgoi, a fost unul dintre cei mai mari bucătari șefi din România. Comuniștii l-au numit Maestru în arta culinară, un fel de șef peste șefii bucătari, un fel de echivalare comunistă a stelelor Michellin. A reprezentat România la nenumărate festivaluri și expoziții, în Franța, Germania, Elveția sau pe unde îl mai trimiteau comuniștii să reprezinte țara în confruntările culturale cu vestul capitalist. În 1986, la festivalul de la Lucerna, Dan Drăgoi a fost ofertat să rămână în străinătate și să preia un mare restaurant din Elveția. A refuzat, iar motivele îl privesc personal și nu vrea să vorbească despre asta. De numele lui Dan Drăgoi se leagă și primul restaurant chinezesc din România Comunistă. După ce s-a școlit cu maeștri ai gastronomiei din China, Drăgoi a primit acceptul comuniștilor de a transforma restaurantul Minerva, pe atunci cu profil românesc, în restaurantul Nanjing, cu specific chinezesc. Restaurantul a devenit în scurt timp celebru, atât pentru turiștii străini, cât și pentru românii care aveau voie să-l frecventeze, datorită rețetelor sale asiatice adaptate de Dan Drăgoi la gustul europenilor.

Familie cu tradiție în gastronomie

Dar până să ajungă celebru în bucătărie, Dan Drăgoi a pornit de jos. A fost învățăcelul lui Hubert, cel care i-a devenit și socru. De fapt, pentru calitățile sale, l-a acceptat în familie și i-a dat-o pe fiica sa, Elena, de nevastă. Care Elena, la rândul ei, a urmat tradiția familiei în gastronomie. A ales cofetăria și a ajuns un maestru cofetar celebru, care și azi este solicitat de multe dintre casele de cofetărie cu ștaif din București. Poate că au un regret cei doi și anume că fiii lor nu le-au pășit pe urme. Cătălin a ales avocatura, iar Alexandru s-a făcut actor.

A fost la un pas s fost la un pas să ardă de viu

Din păcate, Sile Dinicu a avut și un mare defect, și anume fumatul. Fuma 3-4 pachete de țigări americane pe zi, pe care și le aducea din turneele din străinătate sau le cumpăra pe valută din celebrele shopuri Comturist. De la fumat i s-a tras, în 1986, atacul cerebral care i-a produs paralizia parțială care l-a scos din circuitul artistic. Și tot de la fumat a fost la un pas să provoace o tragedie, cu puțin timp înainte să moară. Lui Sile Dinicu îi plăcea foarte mult să citească. Citea în pat având lângă el nelipsitele țigări. Așa a fost și în acea zi de la sfârșitul anului 1992. Doar că a adormit, țigara i-a căzut din mână și plapuma cu care era învelit a început să ardă mocnit. S-a trezit și a încercat să se dea jos din pat însă din cauza paraliziei nu a reușit. Nici doamna Vichi, soția lui, nu putea să-i fie de folos pentru că se afla într-un scaun cu rotile, în urma unei fracturi. Alunecase pe ghiață și își fracturase șoldul. Cei doi bătrâni, căci erau săriți deja de 70 de ani, nu ar mai fi avut nicio șansă dacă în acele clipe nu s-ar fi nimerit în curte vecinul lor, Dan Drăgoi. A văzut că pe una dintre ferestre iese fum și a înțeles că se întâmplă ceva rău în apartamentul soților Dinicu. A intrat pe geam în locuință și a reușit, cu ajutorul a încă unui bărbat care îl ajută la ceva treburi gospodărești, să-i scoată pe cei doi din casă. I-a scos pe brațe, pe fereastră, după care a stins focul. Din păcate, Sile Dinicu a mai trăit foarte puțin timp după aceea. S-a stins pe data de 6 ianuarie 1993 și nu pe 7 așa cum apare pe Wikipedia sau în alte enciclopedi de specialitate. Confuzia vine probabil din faptul că decesul a fost înregistrat la starea civilă a sectorului 1 a doua zi, însă pe certificatul de deces este trecută corect ziua de 6 ianuarie 1993.

Înmormântat de două ori

Sile Dinicu a fost înmormântat, pentru prima dată, într-un mormânt din Cimitirul Bellu, aparținând Uniunii Compozitorilor. Soția acestuia nu au fost, însă, mulțumită de locul primit, deoarece nu l-a considerat îndeajuns de potrivit pentru cinstirea memoriei artistului. Motiv pentru care în 1995 a solicitat o criptă în Mausoleul Uniunii Compozitorilor „pentru ca Sile Dinicu să- și găsească liniștea veșnică întrun loc de veci pe care îl merită.” Astfel, pe 22 mai 1995, Victoria Dinicu a primit aprobarea pentru a-l deshuma pe Sile din groapa „obișnuită” și a-l reînhuma în Mausoleul Compozitorilor, însă pe cheltuiala familiei.

A cerut să fie incinerată

Victoria Dinicu a mai trăit cinci ani după moartea soțului său. În ultimii ani din viață a donat Uniunii Compozitorilor cea mai mare parte a drepturilor de autor ale lui Sile Dinicu. Timpul și-l petrecea cu cele 30 de pisici pe care le creștea în apartament și pentru care angajase două menajere. Din când în când se mai întâlnea cu prietenele. Printre acestea s-a numărat și celebra avocată Paula Iacob. Pe ea a rugat-o să-i facă testamentul prin care îl desemna unic moștenitor pe Cătălin Drăgoi. Apoi, l-a rugat pe moștenitorul său să-i promită două lucruri. În primul rând să-i promită că nu va arunca în stradă pisicile după moartea ei. Apoi, „cu riscul să se supere și părintele Petrică”, parohul zonei, i-a cerut ca după ce moare să fie incinerată, iar urna cu cenușa sa s-o depună în criptă une este înhumat Sile Dinicu. Ultimele dorințe ale doamnei Vichi i-au fost îndeplinite. Mai mult, în memoria artistului, Drăgoi a donat pianul lui Sile Dinicu unui copil care studiază acest instrument și a pus bazele unei fundații culturale care să-i poarte numele muzicianului.

Misteriosul moștenitor, „nepotul” de la SRI

Astfel se încheie povestea soților Dinicu și începe povestea șocantă și de necrezut pentru zilele noastre a moștenitorului lor, avocatul Cătălin Dră-goi, cel care a picat victimă cămătarilor și a „prietenilor de familie” într-un scenariu greu de imaginat și pentru un regizor de film. Dar, înainte de a ajunge în zilele noastre, ar mai fi un scurt episod de povestit, un episod care s-a petrecut în 2001, la opt ani de la moartea lui Sile Dinicu și la trei ani de la moartea soției sale. Era prin vară când în curtea vilei de pe Lascăr Catargiu 43a a intrat un om. A început să se ițească pe la geamuri, să se uite curios la ușa de la intrare, să se învârtă prin grădină. Dan Drăgoi, proprietarul imobilului, a ieșit să-l întrebe ce caută și dacă îl poate ajuta cu ceva. Omul, foarte sigur pe el, a spus că vrea să știe ce mai face familia Dinicu. Când a aflat că cei doi au decedat a fost imediat interesat de soarta apartamentului numărul 2, care acum aparținea lui Cătălin Drăgoi, cel care devenise moștenitorul familiei Dinicu. Străinul i-a spus lui Dan Drăgoi că este un nepot al familiei Dinicu, că lucrează în SRI și că vrea apartamentul pentru că i se cuvine ca moștenitor. Atunci între cei doi s-a iscat o altercație verbală. Presupusul nepot nu era interesat de felul cum își trăiseră ultimii ani soții Dinicu și nici măcar unde erau înmormântați. Pe el îl interesa numai apartamentul. A fost invitat să părăsească proprietatea iar când a plecat, omul respectiv care nu s-a prezentat, a lăsat impresia că lucrurile nu vor rămâne așa. Am vrut să amintesc această întâmplare deoarece, la 15 ani de la acel moment, amenințările omului care s-a prezentat ca fiind nepotul din SRI al lui Sile Dinicu, par să se materializeze. (Va urma)