Şi eu am fost la Athos

Şi eu am fost la Athos

ET IN ATHOS EGO, („Şi eu am fost la Athos”) este titlul expoziţiei de la Cuhnia Mogoşoaiei, la care ne invită Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, duminică 2 august, ora 18:00.

Curatorul Ionuţ Totu aduce pe simeze lucrările pictorilor  participanţi la cele două „expediţii” spre Muntele Sfânt, iniţiate de el în  2006 şi 2011. Pelerinajul a reunit întâi pe Alexandru Antonescu, Constantin Flondor, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, însoţiţi de prietenul lor, eseistul teolog Costion Nicolescu, apoi şi pe discipolii Nicolae Badiu, Cristian Diţoiu, George Mircea, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, însoţiţi de maeştri si de scriitorul Dan C. Mihăilescu.   „Impresiile pictorilor, schiţate pe Munte doar în carnete, au devenit pânze şi desene puternic evocatoare, în vreme ce amintirile scriitorilor au trecut în cărţi de mare frumuseţe a căror atmosferă se regăseşte în emoţia vibrantă a expunerii. Farmecul vieţii stă, în mare măsură, în întâlnirile pe care le izbuteşti, în calitatea însoţirilor pe care ele ţi-o aduc. Cerul fiinţei îţi este înstelat de aceste însoţiri care te validează în faţa ta şi în faţa lui Dumnezeu”, nota  în cartea ce dă titlul expoziţiei Costion Nicolescu, cronicarul primei expediţii.

 „În luna în care comemorăm pe sfinţii martiri şi mari ctitori Brâncoveni, o întâlnire cu dulceaţa Athosului este ofrandă sfinţilor şi un mare dar pentru iubitorii de pace şi frumuseţe”, spun organizatorii.

La deschiderea expoziţiei vor participa şi cronicarii expediţiilor, scriitorii Costion Nicolescu şi Dan C. Mihăilescu. 

Ne puteți urmări și pe Google News