Și-au bătut joc de zeci de mii de euro. Au cumpărat incineratoare, dar ard deșeurile la o firmă privată
- Mihai Şoica
- 13 octombrie 2014, 00:00
În 2010, printr-un program al Băncii Mondiale, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca a primit 96.000 de euro. Cu acești bani a fost construită o clădire și au fost cumpărate două incineratoare de ultimă generaţie pentru distrugerea deşeurilor medicale.
„Când am preluat mandatul de director al acestui spital, în 2013, am constatat că aparatura de la Banca Mondială stă nefolosită în timp ce spitalul plăteşte, anual, sume mari de bani pentru distrugerea deşeurilor”, spune noul director al SCJU Cluj, Petru Şuşcă.
În tot acest timp, unitatea medicală a folosit serviciile unei firme private pentru distrugerea deșeurilor medicale, multe dintre ele adevărate focare de infecție. Potrivit evidențelor, SCJU Cluj plătește, în fiecare lună, suma de 80.000 de lei pentru acest serviciu.
Obligați să achite mai mult
Dacă incineratoarele cumpărate cu bani de la Banca Mondială ar funcţiona, în conturile spitalului ar rămâne, în fiecare an, suma de 960.000 de lei, bani care ar putea fi alocaţi pentru suplimentarea hranei bolnavilor. Managerul Șușcă a mai declarat că, la sfârșitul anului trecut, a organizat o nouă licitaţie, la care s-au prezentat două societăţi: Steryl Eco din București și IF Tehnologii SRL. Prima a avut o ofertă de 3,9 lei/kg, în timp ce a doua - 5,9 lei/kg. În urma unor contestaţii la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi la Curtea de Apel Cluj, spitalul a pierdut procesul şi a fost obligat să plătească 5,9 lei/kg de deşeuri distruse. Motivarea judecătorilor de a respinge plângerea depusă de Steryl Eco SRL, societatea care a avut oferta cea mai avantajoasă, a constat în faptul că aceasta a fost tardiv introdusă la instanţă.