Social
Sfatul bătrânei Maria Dilimoţ, culegătoare de foclor: „Să nu vindeţi pământul! Aveţi bogăţie acum!”
Într-unul dintre cele mai frumoase sate de la poalele munţilor, cu case răsfirate peste coline, printre livezi şi fâneţe, stă o bătrână care şi-a rânduit într- o căsuţă de lemn toată bogăţia. A devenit atât de faimoasă pentru averea asta, încât oameni din toată lumea vin să o admire.
Este vorba de Maria Dilimoţ, culegătoare de folclor din satul Pietriceaua, comuna Brebu, judeţul Prahova. În căsuţa de lemn, cu două camere şi pridvor, loc bun de şezătoare, bătrâna a strâns la un loc comorile pierdute de mulţi alţii, dar fără de care memoria acestui popor s-ar şterge. Costume populare vechi, păstrate cu grijă de când era fată, unele chiar de la bunica ei, ştergare, blide, opinci, tablouri, război de ţesut, leagăn de copil, chiar şi plapuma de lână de la mămuca ei şi multe altele, toate au fost adunate cu grijă, dar mai ales cu dragoste şi cu respect faţă de tradiţiile şi obiceiurile neamului.
FOTO: Obiecte populare vechi din casa-muzeu
Ne puteți urmări și pe Google News
Despre ea am aflat prin intermediul asociaţiei Agora for Life, care a strâns laolaltă oameni pasionaţi de folclor, din România şi nu numai. Într-o întâlnire în miez de vară, Maria Dilimoţ le-a povestit cum era copilăria ei, când nu existau magazine ca acum. „Când eram micuţi, nu erau toate astea să iei de cumpărat. Mămuca noastră ne făcea iişoare, din pânză de casă ţesută de ea şi ne ducea la biserică. Şi eu dacă m-am purtat cu ie şi la horă, am depins de iile astea cusute şi le-am păstrat. Apoi ceream la alţii şi le păstram. Când m-am căsătorit, le-am păstrat, le ţineam în casă, aveam o cameră şi aşa îndesată era...”, îşi deapănă bătrâna firul amintirilor. Iile erau ţesute cu dragoste, din cânepă crescută în grădină, de femeile rămase acasă, când bărbaţii, şi tineri şi bătrâni, erau plecaţi la război. „Mămuca torcea lână şi o vopsea cu coajă de anin şi ţesea şi făcea cămăşi bărbăteşti, că nu era atunci ca acum”, spune bătrâna. Acum nu mai poartă lumea ii şi de aia nu mai e sănătate. „Dormi pe burete, te înveleşti cu burete, nu mai vrea să ia plăpumi, ia pilotă. Dacă tu te-ai învelit cu burete şi ai pus dedesubt tot burete, ce sănătate să mai ai? Când eram mici, mămica ne punea otavă, la o lună o zvârlea şi punea alta, făcea iar saltea. Dormeai cu spatele pe tare, nu pe moale, şi te înveleai cu lână, nu cu burete. Eu am în grădină zmeură, coacăze, piersici, mere, pere, ce să cumpăr? Dar astea trebuie îngrijite, să îţi fie drag să mergi prin grădină”, mai spune Maria Dilimoţ.
Cu lucruri naturale i-a întâmpinat şi pe străinii veniţi din toate colţurile lumii care i-au călcat pragul căsuţei. „Prima dată au venit francezi şi am cumpărat străchini şi le-am dat cu linguri de lemn şi am făcut bulz şi sărmăluţe, să vază România. Am dat roşii de pomană...la toţi care au venit”.
Banii n-aduc fericirea. Care e adevărata bogăţie
Poetul Tudor Arghezi a avut o vorbă: „ţara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi, ţara are nevoie de bătrâni, de bătrâni tineri...”. În singurătatea dintre văi, Dumnezeu e sfetnic bun. Pe bătrâni i-a învăţat că banii nu contează, însă pământul strămoşesc, da. „Roagă-te şi dacă vezi un om, dă-i din bunul tău dacă tu ai bani mulţi, dă-i acolo. Nu te bucura la bani mulţi, că nu sunt buni. Eu nu am avut bani mulţi şi am cumpărat terenul asta, 2 hectare leam cumpărat şi am fost săracă din 6 fete. Dar am muncit, din banii de nuntă am luat pământ. Şi am spus: „Mă, să nu vindeţi pământul, că sunt oameni cu bani şi au cumpărat pământ şi au distrus, aveţi să fiţi slugi la ei. Voi aveţi bogăţie acum!”, strigă cu disperare bătrâna din Pietriceaua.
Îşi îneacă lacrimile şi, uitându- se în jur, spune că nu ar putea trăi departe de ţara ei frumoasă, ale cărei istorie şi geografie le-a învăţat cu mare drag. „Când mi-aduc aminte cum ne spunea cât de bogată era ţărişoara noastră şi cum a ajuns acum. Aur, petrol, sare, apă, apă termală, pomi, fructe, mere, nu mai vorbesc că avem şi porumb, şi grâu, tot felul. De ce a ajuns ţărişoara noastră aşa? (Au luat – n.red.) aurul şi au tăiat pădurile, au distrus pădurile noastre. Nu ştiu, nu ştiu ce le-o face Dumnezeu, e jale. Eu mă duc, eu nu mai trăiesc, dar e păcat de ăştia mici, aştia trăiesc cu ce-au văzut acum...”
Recomandările noastre
