Şeful filialei municipale PSD Iaşi: Pentru relansarea partidului, Nichita să facă un pas înapoi
- Mircea Marian
- 20 august 2015, 19:25
Liderul filialei municipale PSD Iaşi, Mihai Chirica, spune că preşedintele organizaţiei judeţene a social-democraţilor, Gheorghe Nichita, "ar trebui să facă un pas înapoi" din cauza problemelor cu justiţia, în timp ce Nichita îl acuză pe Chirica de faptul că a declanşat scandaluri în filială, scrie mediafax.ro.
Mihai Chirică, totodată viceprimar al Iaşiului cu atribuţii de primar, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că şeful filialei judeţene a PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, ar trebui să facă un pas înapoi şi să renunţe la conducerea organizaţiei, din cauza problemelor cu justiţia ale edilului suspendat.
"Pentru relansarea partidului, Nichita ar trebui să facă un pas înapoi. PSD are nevoie de relansare, înaintea unor bătălii grele cu PNL. Trebuie să fim altfel. Dacă instanţa îi dă dreptate, postul de preşedinte al organizaţiei îi este asigurat", a spus Mihai Chirica.
El a afirmat că Nichita nu ar fi trebuit să renunţe la autosuspendarea din fruntea organizaţiei şi că filiala judeţeană putea fi condusă de unul dintre prim-vicepreşedinţi.
În replică, Gheorghe Nichita a declarat presei că revenirea sa în fruntea organizaţiei judeţene a avut loc în contextul unor dispute din PSD Iaşi şi că Biroul Permanent Judeţean l-a mandatat să ţină unită filiala.
În plus, Nichita l-a acuzat pe Mihai Chirica de faptul că a declanşat scandaluri în filială şi a precizat că afirmaţiile şefului organizaţiei municipale vor fi analizate de conducerea PSD Iaşi.
"Există structuri ale partidului care vor analiza această situaţie. Cine vrea să facă declaraţii personale, poate să le facă. Dar cei care le fac în numele PSD trebuie să aibă grijă că există un statut. La şedinţele de organizaţie s-a spus foarte clar că, de astăzi înainte, nu mai vrem să rupem în partid lucrurile, ci să fim uniţi", a spus Gheorghe Nichita.
Relaţiile între şeful filialei judeţene PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, şi liderul organizaţiei municipale, Mihai Chirica, sunt tensionate de mai multă vreme, însă până acum cei doi nu au mai avut schimburi de replici în public.
În ultima perioadă, mai mulţi apropiaţi ai lui Chirica i-au cerut lui Nichita să se retragă din funcţiile politice, pentru a nu afecta imaginea PSD Iaşi.
În 5 august, Gheorghe Nichita a revenit în funcţia de preşedinte al PSD Iaşi, din care se autosuspendase în luna mai, în urma începerii anchetei DNA împotriva sa. Decizia de a renunţa la autosuspendare a fost anunţată de Nichita în şedinţa Biroului Permanent Judeţean.