Invazia militarilor ruși în Ucraina, acțiune ce încalcă grav legislația internațională, nu poate suprinde decât pe cineva care a refuzat în mod constant să înțeleagă caracterul regimului de la Moscova. Și, din păcate, numărul acestora nu este deloc mic.

Vestul a eșuat în ultimele luni să sprijine cu adevărat guvernul pro-occidental de la Kiev, iar recent au ieșit la iveală marile trădări din interiorul Occidentului. Declarația cancelarului german Angela Merkel, ce a cerut negocieri între Kiev și teroriști nu ar face decât să legitimeze o grupare teroristă. Doamna Merkel dorește chiar o soluție care să nu “ofenseze” Rusia. Serios? Deci teroriștii înarmați de Putin destabilizează Ucraina, doboară avione militare și de linie, ucid militari și civili, iar în momentul în care armata națională încearcă să îi alunge din țară, primul lucru la care se gândește doamna Merkel este posibila ofensare a Rusiei?

Doamne Merkel trebuie să ofere informații suplimentare comunității euro-atlantice și să explice de ce înfrângerea unor teroriști ar ofensa Rusia. Știe Angela Merkel mai mult decât spune? Sau, și mai grav, are Germania alte interese de securitate decât partenerii săi din NATO, în special cei din flancul estic?

Am scris în urmă cu aproximativ patru săptămâni în “Curajul de a spune adevărul. Eșecul Occidentului și curajul lui Traian Băsescu”, despre faptul că state importante occidentale, precum Germania, au preferat de multe ori să trădeze politica europeană de securitate comună în domeniul energetic. Admit însă că nu mă așteptam ca Angela Merkel să protejeze atât de vocal acțiunile criminale ale Moscovei.

Discursul de tipul să nu supărăm Rusia, pe care l-am auzit în ultimii ani și în România, ascunde în acest caz două chestiuni esențiale ce îngrijorează orice persoană cu bun-simț care nu își ia știrile externe de la Mircea Badea. În primul rând, această politică înseamnă trădarea unor oameni ce au arătat deja că sunt pregătiți să își dea viața pentru libertate. Asta înseamnă trădarea valorilor occidentale clasice, adică valorile pe care orice lider occidental trebuie să le apere și să le promoveze, și nu să le calce în picioare, de teama că ar putea ofensa Rusia! În al doilea rând, înseamnă legitimarea unui spațiu gri, destabilizat, anarhic și controlat de ruși, fie direct printr-un guvern slab și corupt de tipul Ianukovici, fie prin conflicte înghețate de tipul Abhazia sau Transnistria. Această situație ar afecta direct România.

Acuzăm Rusia, și pe bună dreptate, că acționează la fel ca în timpul războiului rece, însă Angela Merkel propune la schimb sfere de influență ce amintesc mai degrabă de secolul al XIX-lea. Nu este însă prima dată când Germania pune Rusia deasupra intereselor europene de securitate. Apropierea Germaniei de Vest de Kremlin a început încă din negura Războiului Rece. Ost Politik e doar începutul trădării aliaților europeni.  

Spre deosebire de reacția cancelarului german, reacția președintelui ucrainean a demonstrat că gândește ca un adevărat om de stat, realist și patriot. Poroshenko a arătat că pacea poate fi atinsă doar în momentul în care teroriștii înarmați de ruși vor fi scoși din Ucraina. În mod evident, nu există altă cale. Cu teroriștii, fie ei și susținuți de Moscova, nu se discută.

Ucraina, o miză europeană

Dacă Occidentul întoarce spatele Kievului, acest lucru ar putea arunca în aer întreaga ordine post-Război Rece în Europa. În ultimii ani democrația și domnia legii au câștigat în fața anarhiei post-comuniste în majoritatea statelor ce se aflau cândva la est de Cortina de Fier. Țările baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, România, parțial Bulgaria sau Ungaria sunt exemple de state ce au reușit să facă drumul de la comunism la democrație și stat de drept. Drumul nu este însă ireversibil, iar asta vedem astăzi în Ungaria lui Victor Orban ce s-a aruncat în brațele Moscovei.

La un moment dat a existat chiar speranța că drumul democrației de tip occidental ar putea să ducă la Moscova. Mandatele lui Mihail Gorbaciov și Boris Ielțîn arătau că acest lucru se poate întâmpla pe termen mediu. Revenirea la putere a foștilor kaghebiști strâns uniți în jurul lui Vladimir Putin și puși pe căpătuială a resetat însă întregul joc.

Anexarea ilegală a peninsulei Crimea și consolidarea cu sprijin rusesc a teroriștilor din estul Ucrainei nu reprezintă, așa cum cred unii, doar o problemă “internă” a spațiului post-sovietic sau chiar a Ucrainei. Miza reală este securitatea europeană și contestarea status-quo-ului post Război Rece.

Tancurile rusești și teroriștii susținuți de Putin nu sunt nici pe departe singurul pericol la adresa securității europene. Ceea ce a reușit să facă Vladimir Putin, ce-i drept beneficiind de cea mai slabă clasă politică occidentală din ultimii 2000 de ani, a fost să submineze imaginea Uniunii Euopene, ce nu mai este un model pentru statele de la granița de est și sud-est, așa cum era acum două decenii. Realitatea este că birocrații au gestionat prost, cu măsuri socialiste, criza economică, iar politicienii au adâncit și mai mult criza politică și de imagine a UE.

 

Cum poate capitalismul salva Ucraina

 

Occidentul trebuie să acționeze militar, diplomatic și chiar economic pentru a încerca să salveze Ucraina, în ciuda faptului că madam Merkel afirma că ea nu are nicio problemă dacă liderii de la Kiev doresc să adere la comunitatea estică controlată de Putin.

Și totuși, acolo unde liderii occidentali slabi sau de-a dreptul ticăloși eșuează, salvarea poate veni de la  piața liberă și de la libera inițiativă. Ucraina nu ar fi nici primul și nici ultimul stat salvat de capitalism. Să explicăm. Influența în regiune a Moscovei se datorează nu doar cozilor de topor infiltrate în vest ci mai ales faptului că majoritatea statelor est-europene sunt dependente de Gazprom. Acest lucru poate fi contracarat însă de Occident destul de simplu. Primul pas poate fi făcut de Congresul american ce are posibilitatea de a ridica restricțiile la exportul de hidrocarburi, astfel că Ucraina ar putea cumpăra gaze lichefiate din Statele Unite. Al doilea pas trebuie făcut de guvernul ucrainean, ce trebuie să ofere soluții rapide pentru companiile occidentale care doresc să extragă gaze de șist. În paralel, autoritățile de la Kiev trebuie să schimbe sistemul de încălzire național și să se îndrepte către energia electrică. Chiar dacă pentru Ucraina energia nucleară este un subiect tabu, aceasta alături de gazele de șist pot schimba viitorul politic al țării. Ucraina ar putea în curând să își asigure o mare parte din necesarul de energie din resurse proprii. Da, capitalismul și piața liberă ar putea salva o nouă țară.

 

Ce trebuie să susțină România

Dincolo de lamentările cronicarului, realitatea este că ne aflăm într-o poziție geopolitică deloc de invidiat, dar în cea mai bună situație politică și militară din istorie. Interesul României trebuie să fie atragerea de trupe NATO în flancul estic (deși doamna Merkel are probleme și cu această politică) și întărirea parteneritului strategic cu Statele Unite. Nu ne putem însă baza doar pe ajutorul aliaților.

Pentru a fi un model regional și un stat care exportă securitate, România trebuie să își întărească statul de drept și instituțiile fundamentale pentru o  democrație de tip occidental. În același timp, Guvernul de la București are obligația să ofere mai mulți bani Armatei, cel puțin la nivelul stabilit de Tratatul Nord-Atlantic. Pe termen mediu trebuie să investim în capabilități militare ce pot descuraja acțiuni rusești la Marea Neagră, adică capabilități navale și aeriene.

O miză a Bucureștiului trebuie să fie apropierea de state precum Polonia sau țările baltice și consolidarea unui coridor de securitate de la nord la sud.

Poate că unii nu înțeleg acum, însă criza ucraineană nu privește doar Ucraina ci și pe noi. În sensul ăsta m-aș întoarce constant la interviul lui Robert Kaplan pentru În Linie Dreaptă, de la începutul lunii august, unde ne atenționa asupra subversiunii rusești ce amenință România.

Chiar dacă există o reticență majoră în rândul majorității aliaților noștri, de realiza baze permanente în estul Europei, România trebuie să ceară ferm ca soluție minimală, permanentizarea rotației trupelor partenere.

Summitul NATO ce va avea loc în 4-5 septembrie, în Țara Galilor, reprezintă o oportunitate majoră pentru promovarea acestor idei. România trebuie să convingă partenerii din Alianță că trebuie luate toate măsurile posibile de descurajare a Rusiei și de stopare a ambițiilor imperialiste ale regimului fascisto-putinist de la Moscova. Un lucru este însă evident pentru toată lumea: apărând integritatea Ucrainei susținem stabilitatea regională și actualul climat de securitate, iar de aici au de câștigat toate statele din regiune, inclusiv România. A întoarce spatele Ucrainei înseamnă a deschide o cutie a Pandorei ce nu va mai putea fi închisă niciodată exclusiv prin diplomație. Dacă a face ce trebuie pentru a ne proteja libertatea și securitatea înseamnă a “ofensa” fasciștii de la Moscova, atunci s-o facem.

George Daniel Rîpă este consultant politic, şi scrie pe platforma conservatoare ÎnLinieDreaptă.net