Editura Evenimentul si Capital

Recomandările Comisiei de la Veneţia pentru legile Justiţiei. Numirea şi demiterea procurorilor de rang înalt, reconsiderate

Autor: | | 12 Comentarii | 2725 Vizualizari

Comisia de la Veneţia recomandă ţării noastre să facă modificări în modul în care sunt numiţi şi demişi procurorii de rang înalt. Aceste prevederi ar trebui să fie modificate şi în Constituţie.

Astfel, numirea şi demiterea procurorilor de rang înalt trebuie să reprezinte un proces neutru. Menţinându-se balanţa între instituţii, precum Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magristraturii.

Cele trei proiecte de lege privind organizarea judiciară, Consiliul Superior al Magristraturii şi statutul judecătorilor şi procurorilor au fost trimise spre consultare de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Acesta a dorit să obţină punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia în cele trei speţe.

Alte recomandări ale Comisiei, potrivit Agerpres, se referă la mai buna definire a acelor prevederi care permit procurorilor superiori invalidarea soluţiilor date de procurori, din cauza lipsei de temei.

Comisia recomandă şi eliminarea restricţiei legată de libertatea de exprimare a judecătorilor şi procurorilor.

Comisia de la Veneţia face şi o altă recomandare importantă. Este vorba despre suplimentarea acelor prevederi legate de răspunderea materială a magistraţilor. Este nevoie de o clarificare în acest sens. Anume că dacă nu a existat rea-credinţă sau neglijenţă atunci magistraţii nu pot fi răspunzători în cazul unei soluţii pe care au dat-o, contestată în altă instanţă.

Comisia mai recomandă autorităţilor noastre să reconsidere intenţia de creare a unui structuri în cadrul procuraturii care să investigheze infracţiunile comise de judecători şi procurori. Soluţia pe care o vede în acest caz Comisia este ca speţele respective să fie în seama unor procurori specializaţi.

În acelaşi timp, Comisia recomandă să fie reexaminate bazele revocării membrilor CSM, eliminând totodată revocarea membrilor aleşi ai CSM prin vor de neîncredere venit din partea adunărilor generale ale instanţelor şo parchetelor.

Nu în ultimul rând, Comisia consideră că schema de pensionare anticipată ar trebui să fie eliminată, în cazul în care impactul ei nu are efecte negative asupra sistemului.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X