Raport SRI: România reprezintă o posibilă ţintă a terorismului islamic
- Gabriela Popescu
- 5 octombrie 2015, 07:30
Raportul SRI pe 2014 prezentat duminică seara, la Antena 3, atrage atenţia asupra pericolului islamic şi asupra creşterii propagandei în acest sens.
Conform raportului, România reprezintă o posibilă ţintă a unor atacuri ale teroriştilor.
“Apartenenţa României la sistemul de alianţe politice şi militare internaţionale, susţinerea Coaliţiei împotriva grupării Statul Islamic/Daesh, dar şi situarea pe principalele rute de migraţie către occident, respectiv măsurile ofensive de prevenire şi contracarare a potenţialelor manifestări teroriste pe teritoriul naţional, au determinat o relativă creştere a profilului ţării noastre ca posibilă ţintă a unor atacuri”, se arată în document.
De asemenea, SRI susţine că a avut loc o accentuare a probagandei.
"S-a accentuat evident propaganda fundamentalistă îndeosebi pe internet, sub forma comentariilor anti-occidentale, anti-israeliene ori favorabile jihadului. Deși comunitatea musulmană istorică și cea integrată social din țara noastră resping, tradițional, astfel de orientări, acestea au avut ecou în special în rândul noilor convertiți și a rezidenților tineri proveniți din țări cu problematică teroristă activă, manifestându-se tendința de formare a unor micro-grupuri ermetice, izolate, cu atitudini radical”