Mărturisesc că sunt fascinat de abilitatea cu care partidele, în special cele din arcul guvernamental, reușesc să-l păcălească pe președintele Klaus Iohannis.
Să-i dea impresia că se află la butoane, dar, în realitate, să facă numai ce le taie capul. Din nefericire, și PNL are o astfel de atitudine sfidătoare la adresa șefului statului, deși ar trebui să se preocupe ca dorințele acestuia să se transforme în realități legislative. Ce s-a întâmplat ieri cu reexaminarea Legii finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale este dovada palpabilă că, atunci când le sunt lezate interese fundamentale, se formează ad-hoc o alianță transpartinică, ce blochează orice tentativă de reformă. Nu că șeful statului ar fi prea explicit și determinat să și le susțină. În cazul acestei legi, Klaus Iohannis a dat dovadă de superficialitate atunci când a solicitat reexaminarea ei.
Este important să precizăm de la bun început că știrea potrivit căreia Senatul a reexaminat Legea finanțării partidelor a trecut, ieri, neobservată. În mod normal, având în vedere că forma pe care i-au dat-o senatorii este scandaloasă, ar fi trebuit să stârnească multe valuri în mass media. Presa nu a comentat subiectul. De ce? Pentru că aparatul Guvernului de propagandă și manipulare este tot mai eficient. Aproape infailibil. Agenda publică a fost suprasaturată, ieri, cu știrea referitoare la recalcularea pensiilor militare, decizie luată în ședința de guvern și anunțată cu surle și trâmbițe de premierul Victor Ponta. Strategii de imagine ai Executivului au reușit încă o dată să creeze impresia de bunăstare.
Pe fondul acestui zgomot, senatorii, inclusiv cei liberali, și-au permis să-l sfideze pe Klaus Iohannis, fără teama că președintele sau presa i-ar putea descoperi. În opinia mea, reexaminarea cerută de șeful statului este, pe fondul numeroaselor tăceri și inacțiuni, gestul politic cel mai consistent făcut de acesta. Cel puțin până în momentul de față. Cu atât mai mult că președintele le-a cerut partidelor să rezolve o chestiune spinoasă, una din principalele surse ale corupției politice: finanțarea partidelor din bani negri. Încă un amănunt: votul de ieri, din Senat, a avut loc la doar câteva zile după celebrele discuții dintre Klaus Iohannis și partide, de la Palatul Cotroceni, în care președintele a insistat, încă o dată, asupra acestei chestiuni. Reprezentanții partidelor aveau, deci, proaspete în minte doleanțele președintelui. Nu le-a păsat câtuși de puțin.
Dar s-o luăm cronologic. Inițial, parlamentarii au prevăzut posibilitatea ca partidele să se poată împrumuta pentru a-și finanța activitatea sau campaniile electorale. Prevederea era foarte vagă și legaliza, practic, folosirea banilor negri. Șeful statului nu a fost de acord și a cerut reexaminarea actului normativ. Din păcate, solicitarea a fost superficial redactată.
În comunicatul Administrației Prezidențiale din 10 aprilie s-a precizat că „prin cererea de reexaminare, Preşedintele României solicită clarificarea normelor care privesc împrumuturile acordate partidelor de persoane fizice şi juridice, donaţiile, controlul finanţării, precum şi clarificarea unor prevederi susceptibile a încalca principiul pluralismului politic.” Firesc ar fi fost ca Iohannis să le ceară explicit partidelor să renunțe la împrumuturi. Lucru pe care Centrul pentru Studiul Democrației (CSD) i l-a cerut într-un memoriu pe care i l-a trimis la Cotroceni. Memoriu care a fost ignorat. Curat rigurozitate nemțească promisă în campania electorală...
Partidele abia așteptau. S-au strecurat cu grație prin portița lăsată deschisă de șeful statului. Au păstrat împrumuturile, dar le-au reglementat, chipurile, draconic. Au stabilit că se vor face numai prin acte notariale autentice, iar în contract se va prevedea modul și termenul de restituire al acestora. Termenul de restituire nu poate fi mai mare de trei ani, și numai prin virament bancar. Ar trebui să le fim recunoscători că au scris asta în lege, că alt fel ar fi legalizat și spălarea de bani. Asta mai lipsea.
Este evident că, indiferent de cum sunt reglementate, ele vor favoriza mereu folosirea banilor negri. Cum ar fi putut renunța partidele la mecanismul oneros prin care își finanțează activitatea? Doar pentru că vrea Klaus Iohannis? Legea va merge, probabil, la promulgare, șeful statului nu o va putea refuza a doua oară și, bag mâna în foc, nici nu va exprima vreo nemulțumire publică. Pe de o parte, îi înțeleg pe parlamentari. De ce ar contribui ei la România lucrului bine făcut, dacă președintele nu spune clar cum anume să o facă?
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
