PSD nu mai vrea să trimită "venetici" în Parlament, spune un lider judeţean
- Ionel Dancu
- 2 august 2016, 12:45
Un lider PSD spune că partidul nu va mai trimite în Parlament senatori şi deputaţi care vorbesc 30 de secunde în patru ani de mandat.
„Din punctul meu de vedere, Giurgiu n-a avut politicieni, ci mercenari şi asta trebuie să se schimbe, aşa că pe listele PSD vom avea candidaţi giurgiuveni, pentru că îmi doresc ca judeţul să fie reprezentat de oamenii săi în Parlament, nu de venetici! Cât despre numele acestor candidaţi, vă asigur că vor fi giurgiuveni şi vor fi oameni care demonstrează că au calităţi, putere de muncă, dorinţă de implicare, astfel încât să trimitem în Parlament oameni activi, pentru că nu mai avem nevoie de parlamentari care, într-un mandat de 4 ani, să vorbească 30 de secunde!”, a declarat liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.