Femeile din PSD dau în judecată Times New Roman. Suma ASTRONOMICĂ pe care o cer social-democratele
- Adrian Dumitru
- 3 mai 2018, 14:44
Femeile din PSD continuă războiul cu Times New Roman. Pe lângă amenda de la CNCD, acestea au dat în judecată cunoscutul site umoristic.
De asemenea, reprezentanții times New Roman au anunțat că au început demersurile și vor da în judecată CNCD.
Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Lia Olguța Vasilescu, Irina Tănase (iubita lui Liviu Dragnea) și Carmen Dan au dat în judecată site-ul Times New Roman, pe Alex Dona, managing director, Călin Petrar, redactorul-șef al site-ului, și pe Ovidiu Eftimie.
Irina Tănase și cele patru reprezentante PSD au solicitat în instanță suma de 500.000 de euro de la Times New Roman, conform jurnalistei Ionela Arcanu.
„Toate expresiile jignitoare la adresa doamnei Irina Tanase au declanșat o stare fizică și mentală de rău, fiindu-i chiar teamă și jenă să iasă pe stradă datorita imaginii deformate ce i-a fost creată în ochii publicului prin expresiile folosite în cuprinsul articolului distribuit un spațiul public”, se arată în dosarul depus la Tribunalul București.
În aprilie, Consiliul pentru Combaterea Discriminării a sancționat publicația Timesnewroman.ro, pentru articolul „Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-iști, …’’. CNCD a anunțat că a amendat cu 5.000 de lei societatea care administrează publicația, tot cu 5.000 lei pe autorul articolului, cu 3.000 lei pe editorul șef și tot cu 3.000 lei pe administratorul Infant Media SRL.
Pamfletul de pe site-ul de umor o avea în centru pe iubita liderului PSD, Irina Alexandra Tănase. Aceasta a luat parte, în martie, la Congresul extraordinar al PSD, care a avut loc la Sala Palatului. A stat în primul rând, alături de premierul Viorica Dăncilă și de primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține paginademedia.ro.