Profesor universitar din Constanța, reținut pentru luare de mită
- Virgil Burl ă
- 29 ianuarie 2015, 09:35
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța l-au reținut pe Gheorghe Țarălungă, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, disciplina Farmacologie. Țarălungă, care este și colonel în rezervă, este acuzat de luare de mită.
La data de 28 ianuarie 2015, Evangelos Faloutsos i-a oferit lui Gheorghe Țarălungă suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii. În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În aceeași cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 28.01.2015 – 26.02.2015, față de Faloutsos Evangelos cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.
Condiții de respectat
Pe timpul cât se află sub control judiciar, el trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat, b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare, e) să nu comunice cu inculpatul Ţarălungă Gheorghe, direct sau indirect, pe nicio cale.
Ţarălungă Gheorghe va fi prezentat, la data de 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.