Prof. dr. Alexandru Blidaru: ”Cancerul mamar e una dintre bolile pe care le putem depista înainte să dea vreun semn sau simptom”

Prof. dr. Alexandru Blidaru: ”Cancerul mamar e una dintre bolile pe care le putem depista înainte să dea vreun semn sau simptom”

Ecografia mamară, anuală, începând cu vârsta de 20 de ani și mamografia, după 40-45 de ani sunt obligatorii pentru depistarea unui eventual cancer mamar, în stadiu incipient, când boala e vindecabilă.

Opțiunile de tratament sunt din ce în ce mai avansate și au fost dezbătute pe larg de cei mai buni chirurgi din întreaga lume, la cea de-a Va ediţii a Conferinţei Naționale cu participare internațională dedicată cancerului mamar, intitulată Chirurgia cancerului mamar, încotro? Tratamentul actual al afecțiunilor mamare, care a avut loc, în acest weekend, la București.

”E una dintre afecțiunile pe care le putem depista înainte să dea vreun semn sau simptom. Ceea ce e un lucru extraordinar. Face parte dintre afecțiunile pentru care merită screening, adică merită depistarea activă, merită investigate pacientele peste 40-45 de ani. În principiu, orice femeie peste 45 de ani, indiferent de alți factori de risc, ar trebui să facă, anual un examen care să fie reprezentat de o ecografie mamară și o mamografie. În funcție de modificările găsite, de modificările sânilor, de factorii de risc, de caracteristicile pacientei, se poate decide ritmicitatea acestor investigații. În principiu, o mamografie între unul și doi ani, pentru populația generală și dacă e vorba de persoane care nu au născut și sânii sunt mai denși, o ecografie în acest interval e extrem de utilă. Din când în când, la nevoie, un examen RMN mamar”, a explicat, pentru doctorulzilei.ro, prof. dr. Alexandru Blidaru, Președintele Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie.

Bodog promite lansarea programului de screening

România nu are, încă, un program de screening pentru cancerul mamar, dar Ministrul Sănătății, Florian Bodog a spus că se va ocupa de acest lucru. ”Ministerul Sănătății are în vedere, în momentul de față, și a făcut deja toate demersurile pentru a demara programele de screening pentru cancer de col, cancer de sân, hepatită, pentru că ne dorim să avem un diagnostic precoce în toate aceste boli”, a declarat Bodog pentru doctorulzilei.ro.

Potrivit profesorului Blidaru, screeningul prin mamografie poate să reducă mortalitatea prin cancer mamar pentru că boala poate fi diagnosticată devreme și tratată mai ușor, cu rezultate mult mai bune. ”În această conferință s-a discutat de apariția unui rol nou al RMN-ului pentru screening, Această investigație are unele avantaje față de mamografie și e din ce în ce mai fidelă, pentru că până acum avea un risc mai mare de rezultate fals pozitive, adică părea că e ceva , dar până la urmă, nu era nimic, fapt care era deranjant pentru pacienți și pentru medici, dar se pare că la un moment dat RMN-ul va avea rol, inclusiv în screening”, a adăugat prof. Alexandru Blidaru.

Tratamente inovatoarea

Chiar dacă descoperirea unei leziuni de câțiva milimetri și hotărârea dacă trebuie operată sau nu, dacă trebuie biopsiată, dacă trebuie urmărită, nu sunt operațiuni ușor de făcut, rezultatul final e extraordinar pentru că nu se pune problema de mastectomie sau de reconstrucție mamară, tratamentul e mai conservator, iar rezultatele estetice și în ceea ce privește supraviețuirea, sunt net mai bune.

În ceea ce privește tratamentul, specialistul a spus că există foarte multe lucruri noi, pe plan mondial și că se încearcă implementarea lor și în România. ”Această conferință o facem pentru a vedea nivelul comparativ la care suntem cu cei mai buni specialiști din lume și să învățăm unii de la alții. Tratamentul cancerului mamar e în continuare reprezentat de o asociere de mai multe tipuri de intervenții: primul e, de obicei, intervenția chirurgicală, asta dacă nu e vorba de stadii avansate, apoi e nevoie de o intervenție de chirurgie estetică pentru că contează foarte mult și asta, urmat de radioterapie, dacă e cazul, și de tratament sistemic, care poate să reprezinte fie chimioterapia clasică, fie tratamente cu molecule noi, specifice, care sunt disponibile în România, iar cele care nu sunt disponibile, sper că vor fi foarte curând, sau tratament reprezentat de hormonoterapie și sunt o gamă largă de medicamente care sunt anti-estrogenice, deci tratează, hormonal, anumite tipuri de cancer mamar” a completat dr. Alexandru Blidaru.

La jumătate dintre femei, cancerul apare fără nicio explicație

Cât despre factorii de risc, medicul chirurg spune că cei mai importanți sunt sexul feminin și înaintarea în vârstă, de aceea e foarte important ca orice femeie să meargă, anual, să-și controleze sânii. Alți factori de risc ar putea fi: dacă femeia nu a născut niciodată, dacă femeia a efectuat tratamente cu estrogeni îndelungat, dacă are un istoric familial în care multe rude au avut cancer mamar sau ovarian, dacă are niște mutații genetice.

”De asta e important ca screeningul să se facă la toată populația feminină pentru că mai mult de jumătate dintre femeile cu cancer mamar, nu au niciun factor de risc cunoscut. Nu poți să-i impuți pacientei că a făcut ceva rău sau că ceva din genele ei poartă acest risc. E bine ca până la 45 de ani, în afară de palparea lunară a sânilor care poate pune în evidență niște modificări, dar de obicei le pune în evidență târziu, ecografia mamară, anuală e o atitudine foarte bună, preventiv, începând cu 20 de ani”, a punctat profesorul Blidaru.

Deși, o parte dintre femei au înțeles că trebuie să meargă la medic, periodic, o parte dintre doamne, ajung când boala e foarte avansată.

Cancerul mamar nu poate fi prevenit

Luna octombrie este luna prevenirii cancerului la sân, iar acțiunile desfășurate pe tot parcursul lunii au rolul de a atrage atenția asupra acestei boli, cu accent pe diagnosticare precoce.

„În acest moment nu se cunoaște încă o modalitate de a preveni eficient apariția neoplasmului glandei mamare, însă este cert că diagnosticul precoce este o cale sigură de reducere a mortalității precum si de tratament mult mai simplu și mai puțin agresiv. Cu cât depistarea bolii se face într-un stadiu mai puțin avansat, cu atât tratamentul este mai eficient, mai puțin mutilant, și necesită un efort financiar mai redus. Astfel se poate îmbunătăți nu numai rata de supraviețuire, dar și calitatea supraviețuirii” potrivit Profesorului Alexandru Blidaru, medic primar chirurg, supraspecializat în chirurgie și ginecologie oncologică.