PROCURORUL șef adjunct al DIICOT a făcut cerere la CSM

PROCURORUL șef adjunct al DIICOT a făcut cerere la CSM

Ioana Bogdana Albani, procuror șef adjunct al DIICOT a depus cerere la CSM pentru continuarea activității după încetarea mandatului în funcția de conducere

Marți, Consiliul Superior al Magistraturii-Secția pentru Procurori va lua în discuție cererea depusă de procurorul șef adjunct al DIICOT, Ioana Bogdana Albani de continuare a activității după încetarea mandatului în funcția de conducere. Potrivit CV-ului disponibil pe site-ul Ministerului Public, Ioana Bogdana Albani a absolvit, în 2008, Colegiul Superior de Securitate Națională al Academiei Naționale de Informații a SRI. Este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București (1996), licențiată în drept la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și masterandă a Universitații Ecologice, cu o lucrare având ca temă Dreptul informațiilor și securității private. A fost propusă în funcția de procuror șef adjunct al DIICOT de fostul ministru al Justiției, Raluca Prună. Ioana Albani a profesat pentru câteva luni și ca avocat în Baroul București (martie – noiembrie 1997).

Experiența în funcții de conducere

Evoluția în carieră a fost fulminantă. După cele câteva luni pertrecute în avocatură, Ioana Albani devine procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1, unde stă trei ani. În septembrie 2000 ajunge în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. După doar o lună este propulsată procuror în cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistă a Parchetului Înaltei Curți. După alte câteva luni în această funcție ajunge, în aprilie 2001, la Secția de combatere a Corupției și Criminalității Organizate din Parchetul Înaltei Curți. Din 2004 este numită procuror şef al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – PICCJ.

Ioana Albani a înlocuit-o în funcție pe procuroarea Georgiana Hosu. Albani a ajuns la DIICOT, imediat după o „vizita de studiu” efectuată în Statele Unite ale Americii.

Ne puteți urmări și pe Google News