Prioritatea guvernului britanic: acordul pentru Brexit
- Simona Stupar
- 22 iunie 2017, 00:00
Regina Elisabeta a II-a a citit, ieri, în Parlament, un discurs redactat de guvern, care prezenta liniile principale ale programului de guvernare, după alegerile din 8 iunie
Programul de guvernare va fi dezbătut și votat în 29 iunie. Planul cuprinde 27 de proiecte de legi, dintre care 8 sunt legate de Brexit și implicațiile acestuia pentru industrii-cheie, altele sunt legate de securitate și antiterorism.
De asemenea, va exista un proiect privind transpunerea legislației europene în legi britanice (se va decide ce legi vor fi preluate și la care se va renunța), luându-se măsuri în domeniul comerțului, imigrației, siguranță nucleară, agricultură, pescuit și sancțiuni.
Alte proiecte pe care le aveau conservatorii au fost fie amânate, fie anulate, după ce partidul a pierdut majoritatea parlamentară.
Discursul nu s-a mai referit la promisiuni legate de taxarea suplimentară a asigurărilor de sănătate pentru pensionari sau renunțarea la prânzurile gratuite din școli, măsuri propuse de conservatori, dar blamate de opoziția britanică.
Trump nu vine la Londra
Regina a anunțat că îi va primi pe regele și regina Spaniei, în iulie, dar nu a făcut nicio referire la o vizită a președintelui american Donald Trump. Elisabeta l-a invitat pe Trump în Marea Britanie, dar nu a fost stabilită o dată exactă și presa de la Londra a speculat că vizita va fi amânată din cauza lipsei sprijinului opiniei publice.
Agenda guvernamentală pare destul de modestă și nu au existat suprize, tocmai pentru că poziția conservatorilor în Parlament a slăbit după alegeri.
Pregătiri pentru Brexit
Marea Britanie va încerca să încheie noi acorduri cu UE, în domeniul comercial și vamal, dar și cu alte națiuni, acorduri pe care nu le putea negocia ca membru al Uniunii. „Prioritatea guvernului meu este să asigur cel mai bun acord posibil ca țară ce părăsește Uniunea Europeană”, a spus regina.
Ea a mai spus că guvernul va înființa o comisie pentru lupta împotriva terorismului.
Negocieri pentru guvern
Tratativele dintre Partidul Conservator (PC) britanic și Partidul Democrat Unionist nord-irlandez (DUP), pentru susținerea guvernului de la Londra, continuă, dar un acord „nu pare probabil” pentru săptămâna aceasta. În alegerile parlamentare din 8 iunie, PC a obținut 317 de locuri din cele 650 în Camera Comunelor și nu poate forma majoritatea parlamentară. DUP, care reprezintă interesele comunității protestante din Irlanda de Nord, a obținut 10 mandate.