Primarul municipiului Botoșani propune revenirea la stagiul militar obligatoriu

Primarul municipiului Botoșani propune revenirea la stagiul militar obligatoriu

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, susţine necesitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu sau lansarea unui program de pregătire militară în sistem de voluntariat, scrie Agerpres.

Acesta a propus, duminică, reintroducerea serviciilor militare pentru o perioadă de şase luni pentru tineri, în condiţiile slabei pregătiri a acestora pentru situaţii de criză.

"Ca primar, având responsabilitatea coordonării serviciilor de urgenţă sau de protecţie civilă în caz de criză, nu pot să nu remarc slaba pregătire în primul rând a tineretului pentru tot ceea ce înseamnă acţiune coordonată ierarhic, efort fizic susţinut, instrucţie de specialitate, abilităţi de luptă. Cred că reintroducerea serviciului militar obligatoriu de şase luni ar putea fi o variantă. E benefică şi pentru individ, ca formare, dar şi pentru comunitate, în caz de apărare", a afirmat Portariuc.

Primarul Botoşaniului consideră că, în cazul în care reintroducerea stagiului militar obligatoriu nu este dorită, poate fi demarat un program de pregătire militară pe bază de voluntariat. Participanţii ar putea beneficia de scutire de impozite şi taxe locale pe o perioadă de cinci luni, în baza unor protocoale încheiate între Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Local.

"Eu nu cred în pericole iminente, dar nu se ştie niciodată. Una e să aperi un oraş ca Botoşaniul cu 500 soldaţi profesionişti şi alta e să-l poţi apăra pe lângă soldaţi şi cu 40.000 rezervişti antrenaţi, mobilizaţi în 24 de ore. Extrapolat la nivel naţional, într-o situaţie de criză ipotetică, e mult mai confortabil pentru noi şi descurajant pentru alţii să ştii că în 24 de ore aproximativ 7-8 milioane de români sunt gata de acţiune", a adăugat primarul municipiului Botoşani.

Ne puteți urmări și pe Google News