Reprezentanții clubului de fotbal Steaua au vorbit despre evenimentul petrecut ieri, care a dus la pierderea mărcii. „Roș-albaștrii” spun că activitatea echipei nu va fi afectată iar hotărârea ÎCCJ va fi respectată.
„În urma deciziei Înaltei Curţi de Casație şi Justiţie din data de 03.12.2014, referitoare la anularea mărcii Steaua Bucureşti, vă facem cunoscut că am luat la cunoştinţă şi am demarat toate diligentele în vederea ducerii la îndeplinire a acestei hotărâri”, se arată în anunţul făcut de campioana României. Asta ar putea însemna că Steaua îşi va schimba în curând emblema. În aceeaşi măsură, îi asigurăm pe suporteri şi pe iubitorii de fotbal că echipa noastră îşi va continua parcursul în competiţiile interne şi internaţionale”, este poziția oficală a steliștilor.