Premierul Tudose l-a DEMIS din funcţie pe preşedintele CNAS, Marian Burcea
- Razvan Gheorghe
- 1 septembrie 2017, 10:44
Premierul Mihai Tudose l-a demis din funcţie pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, susţin surse guvernamentale citate de Agerpres.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de alte 13 persoane, în dosarul în care se investighează decontări ilegale ale CASMB, a informat vineri DNA, printr-un comunicat de presă.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a 14 inculpaţi care, în cursul zilei de vineri, vor fi prezentaţi, cu propunere de arestare preventivă, la Curtea de Apel Bucureşti", se precizează în comunicat.