Premieră românească în deschiderea Festivalului Filmului European

Premieră românească în deschiderea Festivalului Filmului European

Filmul românesc Acasă la tata al regizorului Andrei Cohn va fi proiectat în premieră la Gala de deschidere a Festivalului Filmului European, joi, 7 mai 2015, de la ora 19.30, la Cinema PRO.

Cea de a 19-a ediție a Festivalului se va desfășura în București (7-14 mai) și în patru orașe din țară – Craiova (15-17 mai), Iași și Tîrgu Mureș (22-24 mai), și Hunedoara (29-31 mai) – oferindu-le cinefililor 56 de producții (drame, comedii, biografii, scurtmetraje, documentare, filme de animaţie) provenind din 26 de țări europene.

Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român și Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. „Oferim, și în acest an, o adevărată sărbătoare a cinematografiei europene. Mă bucur că prezența românească este una remarcabilă: debuturile în lungmetraj ale regizorilor Ana Lungu și Andrei Cohn, ziua filmului românesc, selecția de scurtmetraje realizate de studenții UNATC”, declară Liviu Jicman, vicepreședintele Institutului Cultural Român. În București, filmele vor fi proiectate la Cinema PRO, Cinema Studio și Elvira Popescu.

Festivalul Filmului European prezintă publicului zece premiere europene în România, producții realizate de regizori aflați pe val în care joacă actori de prim-plan (Willem Dafoe, Maria de Medeiros, Colin Farrel etc.), un film care a primit anul acesta Premiul Oscar, o retrospectivă Tudor Giurgiu, prilejuind totodată întâlnirea cu numeroase personalități implicate în realizarea producțiilor cinematografice europene.

Și în acest an, festivalul aduce numeroase evenimente conexe: ateliere de critică de film, de educație cinematografică pentru elevi, workshop-ul de animație pentru copii Anim'est, proiecții multimedia și concerte live, precum și secțiunea Ucraina și Republica Moldova – în Focus.

 

Pe toată durata festivalului, spectatorii au posibilitatea să voteze filmul preferat. În funcție de voturile exprimate, Premiul Publicului va fi oferit în cadrul Galei de închidere din 14 mai.

Accesul la filme este gratuit, pe baza unor tichete cu valoare nominală 0, care pot fi obținute de la casele de bilete în ziua proiecției. La Galele de deschidere și de închidere accesul se face pe bază de invitație. La unele evenimente, unde numărul de locuri este limitat, este nevoie de o înscriere prealabilă. Detalii, în curând, pe  www.ffe.ro

Filme românești

Acasă la tata (2015). Debutul regizoral în lungmetraj al lui Andrei Cohn (remarcat anul trecut pentru scurtmetrajul Maica domnului de la parter), bazat pe un scenariu de Mimi Brănescu, este povestea unui tânăr întors din București în satul natal, la tatăl lui rămas văduv, care trăiește cu o femeie din sat. Din distribuție fac parte, printre alții, Alexandru Papadopol,  Florin Zamfirescu, Ioana Flora, Mirela Oprișor, Andi Vasluianu. Filmul lui Andrei Cohn va marca joi, 7 mai, de la 19.30, la Cinema PRO, deschiderea oficială a Festivalului Filmului European. Proiecția va fi precedată de un cuvânt introductiv al organizatorilor și va fi urmată de o sesiune Q&A, cu Andrei Cohn și echipa sa, moderată de criticul de film Andrei Rus.

Autoportretul unei fete cuminți (2015). Filmul cu care tânăra regizoare a debutat în acest an este o dramă despre maturizare, în care o femeie de „familie bună”, doctorand în inginerie seismică, care are o relație cu un bărbat căsătorit, vrea să evadeze și să se bucure de o libertate pe care învață să o folosească. Nota de originalitate a acestui film constă în faptul că regizoarea a distribuit mai mulți actori amatori, printre care și părinții săi. Ana Lungu estea autoarea mediumetrajului Burta balenei (2014). După proiecție, regizoarea Ana Lungu, producătoarea Anca Puiu și echipa vor participa la o sesiune Q&A moderată de criticul de film Andrei Rus.

Retrospectivă Tudor Giurgiu. Vor fi prezentate filme ale regizorului Tudor Giurgiu, ambasadorul onorific al acestei ediții a Festivalului – Legături bolnăvicioase (2006), Nunți, muzici și casete video (2008), Superman, Spiderman sau Batman (2011), Despre oameni și melci (2012), De ce eu? (2015).

Aferim (2015). Filmul lui Radu Jude, care a primit Ursul de Argint la ediția din acest an a Festivalului Internațional de la Berlin, spune povestea unui zapciu din secolul al XIX-lea plecat împreună cu fiul său în căutarea unui rob fugar. Proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul Radu Jude și cu echipa care a realizat filmul. Moderator: Mihai Fulger, critic de film.

Filme premiate

Ida (Polonia, 2013), un film al regizorului polonez Pawel Pawlikowski, despre secretul pe care îl descoperă o tânără de 18 ani în timp ce se pregătește să devină călugăriță. Pelicula, care a câștigat anul acesta Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, explorează un alt fel de călătorie spre aflarea propriei identități.

Calvarul (Irlanda, 2014), în regia lui John Michael McDonagh, este povestea unui cântăreț care ajunge într-un sat irlandez uitat de lume, unde hangiul văduv care îl găzduiește crede că are de a face cu încarnarea fostei sale soții și reușește să-i convingă pe săteni că femeia s-a întors printre ei în persoana unui bărbat. Filmul, care va fi prezentat de criticul de film Irina Margareta Nistor, a fost premiat la Festivalul Internațional de la Berlin (2014), Boston Online Critics Association (2014), British Independent Film Awards (2014), Irish Film Television Awards (2014), TIFF (2014).

Bande des filles (Franţa, 2014), filmul Célinei Sciamma, a deschis sectiunea Quinzaine des Réalisateurs anul trecut și a câștigat cinci premii la festivaluri importante precum International Cinephile Society Awards (2015), San Sebastián International Film Festival (2014), Stockholm Film Festival (2014), Women Film Critics Circle Awards (2014).

Class Enemy (Slovenia, 2013), filmul lui Rok Bicek, care a obținut 17 premii, este bazat pe o poveste adevărată despre elevii care îl acuză pe noul lor profesor de limba germană pentru sinuciderea unei colege. După proiecție va avea loc o sesiune Q&A cu actrița Doroteja Nadrah, moderată de Ileana Bârsan, critic de film.

The Cut (coproducţie, 2014), cel mai recent film al regizorului turc stabilit în Germania, Fatih Akin, a fost premiat anul trecut la Festivalul de la Veneția.

Viktoria (coproducție Bulgaria-România, 2014), filmul Mayei Viktoria, premiat la Festivalul de la Munchen, prezintă povestea unei fete care s-a născut în Bulgaria comunistă fără să fi fost dorită de mama ei și relația dintre cele două femei în timpul ultimilor ani ai regimului comunist și în primii ani de capitalism. Proiecția, care va fi prezentată la Gala de închidere a festivalului, va avea loc în prezența regizoarei Maya Viktoria și a producătoarei Anca Puiu, şi va fi urmată de o sesiune Q&A moderată de criticul de film Andrei Rus.

Hipocrat (Franța, 2014), un film despre experiențele prin care trece un medic rezident într-un spital în care lucrează și tatăl său. Filmul regizat de Thomas Lilti a obținut un premiu Cesar (2015) pentru actorul din rol secundar, Reda Kateb. Proiecția va avea loc în prezența scenaristului Julien Lilti, care va participa la o sesiune Q&A moderată de criticul de film Ileana Bârsan.

Miraj (Ungaria / Slovacia, 2014), în regia lui Szabolcs Hajdu, are în distribuție actori români de prim rang, precum Răzvan Vasilescu și Dragoș Bucur. Proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa care a realizat filmul.

Biografii, ecranizări 

Pasolini (coproducție Franța-Belgia-Italia, 2014), este un film despre ultima zi din viaţa marelui poet şi cineast italian Pier Paolo Pasolini. Regizat de Abel Ferrara, filmul îi are în distribuție pe Willem Dafoe și Maria de Medeiros.

Acasă la Bergman (Suedia, 2013) este un documentar-eveniment despre Ingmar Bergman. Realizat de Jane Magnusson și Hynek Pallas, marele cineast suedez este prezentat de regizori celebri precum Tomas Alfredson, Woody Allen, Wes Anderson, Harriet Andersson, Pernilla August, Wes Craven, Claire Denis, Laura Dern, Daniel Espinosa, Francis Ford Coppola. Prezintă Ileana Bârsan, critic de film.

Miss Julie (coproducție, 2014) este o ecranizare a piesei lui August Strindberg, în regia lui Liv Ullman, având o distribuție de zile mari, cu Jessica Chastian și Colin Farrel cap de afiș.

Scurtmetraje

Scurtmetraje din Republica Moldova - Colecția de arome (r: Igor Cobileanski, 2014, ) / Cadoul (r: Dumitru Grosei, 2014) / În ataș (r: Mircea Bobînă, 2015). Proiecția scurtmetrajelor va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri la care participă regizorul Igor Cobileanski, moderată de criticul de film Mihai Fulger.

Ziua Filmului Studențesc Acordajul profesorului Octav / Echilibru / In the House / Sin / Alice / Iulian. A True Story / Lecția despre cerc / Lucky - Selecție de scurtmetraje produse de UNATC I.L. Caragiale, urmată de o dezbatere la care participă regizorii și echipele filmelor, moderată de Doru Nițescu, profesor UNATC.

Evenimente conexe

Proiecții multimedia și concerte live de Ziua Europei, cu duo-ul Disco Sigareta și instalația interactivă Cross Reality by kotki Visuals. Instalația interactivă Cross Reality mixeaza capturi live ale persoanelor care trec prin dreptul ei cu secvențe video și imagini din filme europene, realizând videoclipuri originale. Disco Sigareta  introduce în compilațiile sale compoziții din coloane sonore ale unor filme de referință și piese românești din filme cunoscute, rezultatul fiind surprinzător.

Atelierele de educație cinematografică pentru elevi cu criticul de film Ileana Bîrsan au ca obiectiv familiarizarea cu filmul european, diferitele estetici cinematografice, diferențele între filmul mainstream și filmul de artă, prin desfășurarea unui dialog între elevi, plecând de la tema/temele filmului vizionat. Detalii despre condițiile de participare, în curând, pe www.ffe.ro.

Atelierul de critică de film susținut de criticul Andrei Rus are scopul de a-i familiariza pe tinerii cinefili cu noțiuni elementare de analiză de film. Atelierul va avea componente practice și teoretice prin care participanții se vor putea deprinde cu modalitățile diferite de receptare a cinematografului.

Anim'est - workshop de animație pentru copii (8-13 ani), sub îndrumarea lui Vasile Alboiu. Atelierul are o componentă practică – se vor realiza scurte filmulețe în diverse tehnici: stop motion, 2D, decupaj – cu personaje și lumi fantastice. Detalii despre condițiile de participare, în curând pe www.ffe.ro.

Republica Moldova și Ucraina – în FOCUS. Evenimentul își propune ca, prin film și dezbateri cu invitați speciali, să aducă inițiativele culturale europene mai aproape de cele două țări și, de asemenea, să aducă R. Moldova și Ucraina mai aproape de Uniunea Europeană. Evenimentul este organizat cu sprijinul EUNIC Global. Alături de filme produse în cele două țări, va avea loc la UNATC o masă rotundă dedicată profesioniștilor în domeniu, Producția și coproducția de film în Europa.