PREMIERA medicală din România, dusă cu SUCCES la capăt. Pacientul a fost EXTERNAT
- Adrian Dumitru
- 17 mai 2018, 17:47
Bărbatul de 36 de ani care a suferit în urmă cu o lună un transplant pulmonar la Spitalul Clinic ''Sfânta Maria'' din Capitală, primul efectuat în România, a fost externat.
"Pacientul A.M., în vârstă de 36 de ani, care a beneficiat de primul transplant pulmonar realizat în România, se simte bine şi a fost externat de la Spitalul Clinic 'Sfânta Maria'. Evoluţia post-transplant a bărbatului este favorabilă, la o lună de la intervenţia chirurgicală complexă. Pacientul va face reabilitare respiratorie la Spitalul Clinic Colentina, la Secţia de Pneumologie, special modernizată pentru pacienţii transplantaţi. Protocolul de tratament este similar celui de la Clinica MHH din Germania, unde pacienţii sunt reabilitaţi postoperator în centrul medical din Bad Fallingbostel, la aproximativ 70 de kilometri distanţă de Hanovra", se arată într-un comunicat al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
În cazul celui de-al doilea pacient care a fost transplantat pulmonar la acelaşi spital evoluţia stării de sănătate este favorabilă.
"În ceea ce-l priveşte pe pacientul E.A., de 47 de ani, care a beneficiat şi el de un transplant pulmonar, la Spitalul Clinic 'Sfânta Maria', evoluţia stării sale de sănătate este de asemenea favorabilă. Pacientul E.A. face exerciţii pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea respiratorie şi este monitorizat permanent de echipa medicală a Spitalului Clinic 'Sfânta Maria'", se precizează în comunicat.