Editura Evenimentul si Capital

Povestea FABULOASĂ a unui marinar şi cea mai VECHE NAVĂ militară românească. Cum i-a trimis Ceauşescu "cu treabă" la canal pe marinarii de pe canoniera "Eugen Stihi"

Canoniera "Eugen Stihi"
Autor: | | 0 Comentarii | 1390 Vizualizari

În 1985 a fost repartizat marinar pe NMH 112 — "Eugen Stihi". Marinarul Adrian Şuiu şi povestea lui despre cea mai veche navă militară din România şi cariera lui încheiată prin ordinul lui Nicolae Ceauşescu din 1987.

În municipiul Râmnicu Vâlcea, în cartierul Bujoreni, se află ascuns într-o curte mică un altfel de muzeu. Un muzeu care privindu-l te face să mergi cu mintea dincolo de marginile lumii, pe mări și oceane, acolo unde doar Adrian Șuiu a vrut să trimită privitorul impresionantei colecții de vapoare, galioane, goelete, mici miniaturi ale frumoaselor corăbii de demult. Aici pot fi admirate galionul St. Francisco II, goeleta Independence, Nava Dnow sultan, galionul Sf. Ioan Botezătorul, crucișătorul Bismark, nava Gat's II, un drakkar viking etc, potrivit Agerpres.

Povestea marinarului pe cea mai veche navă militară din flota românească, "Eugen Stihi", oferită Marinei Regale a României în 1920 de către Franța, este una presărată cu nostalgii.

"Am visat de când mă știu să ajung marinar. Ăsta a fost visul meu. Am dat de două ori examen la institutul de marină și am picat. Tatăl meu fugise în Serbia și Austria și au umblat la dosar, m-au picat cu 20 de sutimi, primul sub linie. Dar nu am renunțat să ajung pe mare. În toamna când am venit supărat acasă de la Institutul de Marină m-am dus la Comisariatul Militar și am cerut să vorbesc direct cu tovarășul comandant și, la 18 ani, i-am spus 'orice ar fi, eu vreau să fac armata la marină'. M-a privit mirat, toată lumea voia să facă armata aproape de Vâlcea, de casă, eu voiam departe, acolo, pe mare. Cred că impresionat de naivitatea și entuziasmul meu, imediat am fost încorporat și am ajuns în aceeași zi la Constanța, la Institutul Militar, ca soldat în termen", spune marinarul Adrian Şuiu.

Călătoria lui Şuiu pe canoniera "Eugen Stihi"  sunt retrăite de marinar:  "După primele două luni de instrucție militară, în 1985 am fost repartizat marinar pe NMH 112 — "Eugen Stihi". Istoria acestei nave care făcuse operațiuni în Al Doilea Război Mondial, nu știu cum să spun, era compleșitor totul pentru un "bulache" ca mine. Apropos, așa eram numiți noi pe vas. Când ne cunoștea comandantul ni se adresa fie cu bulache, fie cu abțibild. Deveneai abțibild dacă te pricepeai la ceva, dacă nu rămâneai la stadiul de bulache, adică un un fel de prostovan. Și acum retrăiesc momentul când am intrat sub puntea de la prova, unde erau dormitoarele noastre cu 10 paturi suprapuse și cu televizorul în mijloc pe masă".

Așa l-a cunoscut pe maistrul militar Timofciuc, cel care făcuse războiul pe canoniera românească, dar și "aprigul maistru Durac Vasile".

"A fost momentul în care eram triați, să vadă unde ne pricepem. Eu eram recomandat de fruntașul nostru pentru electromecanic. Nu știu, cred că am fost inspirat când m-a întrebat maistrul militar Durca despre legea lui Ohm și eu i-am răspuns: 'ești om cu mine, sunt om cu tine'. A râs, m-a băgat sub punte și când a văzut că eu de fapt cunosc fizică, electricitate, mi s-a dat în primire sala mașinilor. Nu spun din nou cum am receptat acea imagine, eu un novice care intram ca într-un muzeu. În dreapta bateriile navei, în stânga și dreapta motoarele mai înalte decât mine, scările pe care nu se cobora pe trepte, ajunsesem sincer ca în câteva secunde la un moment dat să mă deplasez pe navă. Din sala mașinii era uzina cu generatoarele și panourile electrice", spune Șuiu. 

Adrian Şuiu a dezvăluit cum a fost evoluţia sa ca marinar: "Pot spune că a fost cel mai frumos an jumătate din viaţa mea, am cunoscut oameni deosebiţi, am dat şi foc vaporului, evident nu era vina mea, dar am stat cu spaimă. Am mers pe mare, am dat barba jos la vapor, mă refer la acea curăţenie în docuri, când toată carena este bărbierită de alge şi scoici. Am avut doi comandanţi minunaţi. Trebuie spus că atunci când a jucat Steaua Bucureşti finala Cupei Campionilor am picat de cart. Devenisem carcalete, nu mai eram şobolan sub punte, noi mecanicii aşa eram numiţi. Am pierdut meciul, dar domnul comandant a venit la mine, mi-a luat banderola de cart şi m-a trimis jos la televizor să văd reluările de la şuturile apărate de Duckadam. Ştia că este un moment istoric şi era păcat să îl pierd".

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate