În 1985 a fost repartizat marinar pe NMH 112 — "Eugen Stihi". Marinarul Adrian Şuiu şi povestea lui despre cea mai veche navă militară din România şi cariera lui încheiată prin ordinul lui Nicolae Ceauşescu din 1987.

În municipiul Râmnicu Vâlcea, în cartierul Bujoreni, se află ascuns într-o curte mică un altfel de muzeu. Un muzeu care privindu-l te face să mergi cu mintea dincolo de marginile lumii, pe mări și oceane, acolo unde doar Adrian Șuiu a vrut să trimită privitorul impresionantei colecții de vapoare, galioane, goelete, mici miniaturi ale frumoaselor corăbii de demult. Aici pot fi admirate galionul St. Francisco II, goeleta Independence, Nava Dnow sultan, galionul Sf. Ioan Botezătorul, crucișătorul Bismark, nava Gat's II, un drakkar viking etc, potrivit Agerpres.

Povestea marinarului pe cea mai veche navă militară din flota românească, "Eugen Stihi", oferită Marinei Regale a României în 1920 de către Franța, este una presărată cu nostalgii.

"Am visat de când mă știu să ajung marinar. Ăsta a fost visul meu. Am dat de două ori examen la institutul de marină și am picat. Tatăl meu fugise în Serbia și Austria și au umblat la dosar, m-au picat cu 20 de sutimi, primul sub linie. Dar nu am renunțat să ajung pe mare. În toamna când am venit supărat acasă de la Institutul de Marină m-am dus la Comisariatul Militar și am cerut să vorbesc direct cu tovarășul comandant și, la 18 ani, i-am spus 'orice ar fi, eu vreau să fac armata la marină'. M-a privit mirat, toată lumea voia să facă armata aproape de Vâlcea, de casă, eu voiam departe, acolo, pe mare. Cred că impresionat de naivitatea și entuziasmul meu, imediat am fost încorporat și am ajuns în aceeași zi la Constanța, la Institutul Militar, ca soldat în termen", spune marinarul Adrian Şuiu.

Călătoria lui Şuiu pe canoniera "Eugen Stihi"  sunt retrăite de marinar:  "După primele două luni de instrucție militară, în 1985 am fost repartizat marinar pe NMH 112 — "Eugen Stihi". Istoria acestei nave care făcuse operațiuni în Al Doilea Război Mondial, nu știu cum să spun, era compleșitor totul pentru un "bulache" ca mine. Apropos, așa eram numiți noi pe vas. Când ne cunoștea comandantul ni se adresa fie cu bulache, fie cu abțibild. Deveneai abțibild dacă te pricepeai la ceva, dacă nu rămâneai la stadiul de bulache, adică un un fel de prostovan. Și acum retrăiesc momentul când am intrat sub puntea de la prova, unde erau dormitoarele noastre cu 10 paturi suprapuse și cu televizorul în mijloc pe masă".

Așa l-a cunoscut pe maistrul militar Timofciuc, cel care făcuse războiul pe canoniera românească, dar și "aprigul maistru Durac Vasile".

"A fost momentul în care eram triați, să vadă unde ne pricepem. Eu eram recomandat de fruntașul nostru pentru electromecanic. Nu știu, cred că am fost inspirat când m-a întrebat maistrul militar Durca despre legea lui Ohm și eu i-am răspuns: 'ești om cu mine, sunt om cu tine'. A râs, m-a băgat sub punte și când a văzut că eu de fapt cunosc fizică, electricitate, mi s-a dat în primire sala mașinilor. Nu spun din nou cum am receptat acea imagine, eu un novice care intram ca într-un muzeu. În dreapta bateriile navei, în stânga și dreapta motoarele mai înalte decât mine, scările pe care nu se cobora pe trepte, ajunsesem sincer ca în câteva secunde la un moment dat să mă deplasez pe navă. Din sala mașinii era uzina cu generatoarele și panourile electrice", spune Șuiu. 

Adrian Şuiu a dezvăluit cum a fost evoluţia sa ca marinar: "Pot spune că a fost cel mai frumos an jumătate din viaţa mea, am cunoscut oameni deosebiţi, am dat şi foc vaporului, evident nu era vina mea, dar am stat cu spaimă. Am mers pe mare, am dat barba jos la vapor, mă refer la acea curăţenie în docuri, când toată carena este bărbierită de alge şi scoici. Am avut doi comandanţi minunaţi. Trebuie spus că atunci când a jucat Steaua Bucureşti finala Cupei Campionilor am picat de cart. Devenisem carcalete, nu mai eram şobolan sub punte, noi mecanicii aşa eram numiţi. Am pierdut meciul, dar domnul comandant a venit la mine, mi-a luat banderola de cart şi m-a trimis jos la televizor să văd reluările de la şuturile apărate de Duckadam. Ştia că este un moment istoric şi era păcat să îl pierd".

"Cred că a fost unic în cazul flotei româneşti, când dimineaţa ne-a trezit comandantul şi ne-a obligat pe toţi să bem iod. Nu ştiam de ce, era secret totul, dar ulterior am aflat de accidentul nuclear şi am înţeles că iniţiativa lui Echimov fusese singulară şi ulterior au repetat-o toţi. Îmi amintesc tărăboiul iscat când s-a pierdut o mină pe mare, evident o mină falsă, dar tot la fel a fost agitaţia. Şi nu pot uita nici toxiinfecţia alimentară din port când toţi marinarii efectiv am fost căraţi cu camioanele militare pe saltele la spital, de la nişte macaroane. Eu trebuia să plec şi în concediu", îşi aduce aminte marinarul vâlcean despre comandantul Echimov. 

Prin ordinul lui Nicolae Ceauşescu din 1987, cariera de marinar al lui Şuiu a fost încheiată când fost hotărât ca toţii militarii să fie aduşi la canal să grăbească lucrările.

"Din păcate, aşa s-a încheiat legătura mea cu Eugen Stihi. Nu trebuie uitată această navă. Alături de 'Mircea', 'Eugen Stihi' a făcut istorie, este cea mai veche navă din flota noastră, este bătrâna doamnă care obligatoriu trebuie să fie făcută muzeu", spune Şuiu.

Nava "Eugen Stihi" a fost construită în 1916 şilivrată statului român de Franţa, în 1920, în cadrul contractelor de război încă nelichidate în urma încheierii Primului Război Mondial, împreună cu alte trei nave din aceeaşi clasă. Navele făceau parte din aşa numita serie (clasa) "B", lansată la apă între anii 1916 — 1917, iniţial utilizate în escortele antisubmarine, Franţa însăşi păstrând patru unităţi din aceeaşi clasă.

Iniţial, Friponne, cea mai mare dintre nave, a primit numele Eugen Stihi, în cinstea soldatului român care şi-a pierdut viaţa în luptele de la Turtucaia.

Eugen Stihi a fost una dintre cele mai active canoniere în cel de-Al Doilea Război Mondial, participând la bătăliile de pe Marea Neagră şi la operaţiunile de retragere din Crimeea.

Ulterior celui de al Doilea Razboi Mondial, "Stihi" ajunge în mâinile sovieticilor, care au înapoiat-o românilor după câţiva ani.

"Stihi" a mai servit apoi ca navă hidrografică şi ca navă de instrucţie pentru Şcoala de Aplicaţie. Transformarea sa într-un muzeu ar presupune montarea la bord a întregii tehnici de luptă şi de navigaţie, toate aparatele fiind acum într-un depozit.

În prezent, "Eugen Stihi" se află în zona Portului Militar Mangalia. Autorităţile locale din Mangalia intenţionează să o transforme într-un muzeu.