31 de persoane vor fi conduse la audieri, în urma percheziţiilor efectuate astăzi, de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurii D.I.I.C.O.T., la membrii unei grupări infracţionale specializată în trafic de droguri.
Potrivit Poliției Române, în această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurii D.I.I.C.O.T. - S.T. Galaţi au efectuat 6 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Galaţi. A fost vizată destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în traficul de droguri de risc şi de mare risc.
Din cercetări a reieşit că, că începând cu februarie 2015, membrii grupării ar fi procurat, deţinut şi comercializat droguri de risc (marijuana) şi droguri de mare risc (pentedronă) către diferiţi consumatori de pe raza municipiului Galaţi.
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost găsite şi ridicate droguri de risc, droguri de mare risc şi substanţe cu efect psihoactiv.
La sediul D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Galaţi vor fi aduse, în vederea audierii, 31 de persoane (22 dintre aceste persoane fiind consumatoare de droguri).
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
La activităţi au participat şi jandarmi din Galaţi.