Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat astăzi, la Cluj, în cadrul Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR), că Legea educației va intra, din septembrie, într-un proces de modificare, urmând ca peste un an, în septembrie 2018, să fie înaintată Parlamentului.
„Nu vreau să discut de Legea educației naționale pentru că sunt în Cluj, respect acest oraș și premier, atunci când s-a angajat legea răspunderii pe Legea educației naționale, era actualul primar al Clujului. Dar vă asigur că, începând cu 1 septembrie, veți fi parte a procesului de modificare a Legii educației naționale, exact cum am spus în programul de guvernare. Avem deschisă fișa de proiect, în așa fel încât în septembrie anul viitor, după ce facem o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat și în cei șase ani de zile de implementare și ce am avut înainte, cu experți din universități, Academie, organizațiile studențești, federațiile sindicale, vom finaliza proiectul de lege în septembrie anul viitor, când îl vom lansa către Parlament, un document care va atinge o bună parte dintre punctele pe care dumneavoastră le-ați menționat", le-a spus ministrul studenților participanți la forum, informează Agerpres.
În declarația sa, Liviu Pop s-a referit și la cele 30 de cămine studențești care urmează să fie construite.
"Săptămâna aceasta am lansat licitația pentru primele 7 cămine din cele 30. Am spus în programul de guvernare că facem cămine. Universitatea din Galați, Arad, Timișoara, Ploiești, Pitești, Constanța și Bacău au documentele bine făcute; celelalte universități urmează să aducă documentele în așa fel încât să intre în licitație și, până la final de mandat, așa cum ne-am angajat, să finalizăm aceste cămine studențești", a menționat ministrul Educației.
În context, Liviu Pop a amintit și de faptul că, în România, miniștrii de profil au avut cele mai scurte mandate.
"E o funcție cu mandatul cel mai scurt la nivelul UE. În ultimii 27 de ani, în medie, un ministru al Educației a stat 6 luni, suntem pe primul loc din punct de vedere al mandatului. Este important ca în acest interval scurt să luăm măsurile pas cu pas", a menționat Liviu Pop.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) desfășoară, în perioada 9-17 august, la Cluj-Napoca, a 12-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR). La manifestare participă peste 500 de reprezentanți ai studenților din întreaga țară, iar la festivitatea de deschidere de joi au participat, printre alții, ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, ministrul Consultării Publice și al Dialogului Social, Gabriel Petrea, Ecaterina Andronescu — președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României, Bogdan Costin Murgescu — președintele Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), reprezentanți ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), Consiliul Tineretului din România (CTR), Consiliului Național al Elevilor din România (CNE).