Noi modificări la Codul Penal și Codul de Procedură Penală pe masa Comisiei Juridice din Senat. Arestul preventiv, îngreunat

Noi modificări la Codul Penal și Codul de Procedură Penală pe masa Comisiei Juridice din Senat. Arestul preventiv, îngreunat

Alte două proiecte de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală vor fi discutate astăzi în Comisia Juridică din Senat.

Unul dintre proiecte, inițiat de zece deputați PSD, prevede ca, în cazul în care suspectul sau inculpatul solicită o confruntare, aceasta va fi obligatorie. De asemenea, ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială că o persoană a săvârșit o iinfracțiune”. 

Totodată, cei zece inițiatori propun ca ”măsura arestării preventive poate fi luată  de către judectăroul de drepturi și libertăți , în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța  de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă există, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârșit  o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de cinci ani sau mai mare”. 

Ne puteți urmări și pe Google News