România devenea membru oficial al Organizației Atlanticului de Nord, pe 29 martie 2004, după ce în 2002, la Summitul NATO de la Praga, primise invitația de aderare, alături de alte șase state europene, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. În acea zi, prim-ministrul României, Adrian Năstase, îi înmâna secretarului de stat american, Colin Powell, în timpul ceremoniei desfăşurate la Washington, instrumentele de ratificare ale acordului de aderare, SUA fiind stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO. În fotografie apar, de la stânga la dreapta: Solomon Passy, ministrul de externe bulgar, cel lituanian, Antanas Valionis, cel sloven, Dimitrij Rupel, cel estonian, Kristiina Ojuland, secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, ministrul român de externe, Mircea Geoană, şi omologii săi din Letonia şi Slovacia, Rihar ds Piks, respectiv Eduard Kukan.

,,Ziua NATO”

Din 2005 , în prima duminică a lunii aprilie se sărbătorește ,,Ziua N ATO în România”, iar în perioada 2-4 aprilie 2008 a avut loc Summit-ul NATO de la Bucureşti, cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România. „În august 2004, după ce am fost la Washington și m-am întâlnit cu președintele Bush, am fost și la Moscova și m-am întâlnit cu președintele Putin, încercând în acel climat al relațiilor Americano-ruse să facem în așa fel încât relația noastră cu Occidentul să nu fie considerată o amenințare pentru Rusia, și în același timp să putem discuta și despre celelalte subiecte care erau importante pentru noi: viitorul Republicii Moldova, chestiunea tezaurului. Aceste chestiuni le-am discutat la Moscova cu președintele Putin”, povestea Adrian Năstase în urmă cu trei ani.

Autorităţile de la Bucureşti iniţiaseră, imediat după 1989, relaţii cu N ATO, iar în 1993 preşedintele Ion Iliescu îi transmitea oficial secretarulului general, Manfred Wörner, dorinţa României de a adera. În 1997 am avut un eşec de proporţii, după ce în cadrul summit-ului NATO de la Madrid, Cehia, Ungaria şi Polonia au primit invitaţia de a se alătura Alianţei, comunicatul final doar confirmând continuarea procesului de lărgire, cu România printre statele candidate.

Vizita de consolare

Drept consolare, la 11 iulie 1 997, preşedintele SUA, Bill Clinton, a efectut o vizită la Bucureşti. „Pentru toate naţiunile care acceptă democraţia şi reformele şi doresc să-şi asume responsabilităţile de membru reafirm din această piaţă a libertăţii: Uşa NATO e deschisă. Va rămâne deschisă şi vă vom ajuta să treceţi prin ea. N ATO s-a angajat să reanalizeze candidaturile în 1999. România este unul dintre cei mai serioşi candidaţi”, a spus Clinton în discursul ţinut în Piaţa Universităţii. Însă, 1999 a rămas o promisiune neonorată.

 

Curcubeul lui Bush

Abia pe 21 noiembrie 2002, ţara noastră este invitată să înceapă convorbirile de aderare, în cadrul summit-ului NATO de la Praga. La două zile de la acestă decizie istorică, preşedintele SUA, George W. Bush, a venit în România. Bush a promis, în Piaţa Revoluţiei, că NATO va fi „umăr la umăr” cu România în cazul în care va fi ameninţată sau atacată. El şi-a început discursul spunând „Salut” în limba română. Preşedintele american a privit de mai multe ori către curcubeul care a apărut pe cer spunând că „Dumnezeu zâmbeşte astăzi”.