Cine trece prin Caraș Severin, nu trebuie să ocolească Rudăria, localitatea care trăiește, de veacuri, în ritmul scrâșnetului pietrelor de moară

Sunt 22 de mori de apă la Rudăria, în Caraș Severin, toate vechi de sute de ani. Între pietrele lor, mișcate de apă, își macină făina un sat întreg care trăiește într-un muzeu viu, patronat de UNESCO. De aproape un an, însă, numai patru mori macină. Oamenii sunt disperați: două din morile lor au fost luate, pe sus, de ape. Iar celelalte au fost stricate, s-au rupt barajele de pe râu, iar țăranii nu mai au unde să își macine făina și fac coadă la puținii dintre ei care au acasă moară electrică. „Nu e același lucru, parcă nu e făină”, spun sătenii. „Trebuie iar o ploaie mare ca să ridice apa, să aducă aluviuni şi să pună după barajele alea, ca să se poată învârti roata. Din cele 22 de mori, doar două mai funcționează, şi alea nu prea, la viteza normală”, se plânge Ilie Imbrescu, primarul comunei Eftimie Murgu (fostă Rudăria).

FOTO:Localnicii din Rudăria (comuna Eftimie Murgu) spun că făina măcinată la morile de apă e cea mai fină FOTO: ADI PÎCLIȘAN

Ca pe vremea dacilor

La poalele Munţilor Almăjului din Banatul Montan, localitatea Rudăria trăieşte de veacuri în ritmul scrâșnetului pietrelor de moară puse în mișcare de apă. Totul se întâmplă în sat pe un fond sonor aparte, cel al apei care cade pe pietre și pe paletele roților de moară. Ca pe vremea dacilor, țăranii de aici își macină făina pentru bucate, la morile hidraulice. În Complexul Mulinologic de la Rudăria, intrat în patrimoniul UNESCO, măcinatul grăunţelor e însăși viața localnicilor.

FOTO: Sătenii respectă cu sfințenie rândul la moară

Bruseana, Îndărătnica

Pe malul râului Rudărica (din slavă: rudă - minereu, reka – râu), morile au fost construite de-o parte și de alta a albiei. Primele sunt consemnate istoric de la 1722, deși satul e atestat documentar din 1241 și e de presupus că acestea existau de la începuturi. În 1874, erau 51 de mori funcţionale. Au fost însă mai multe inundații în epocă, una după alta, iar apele și-au luat tributul, astfel că au mai rămas numai jumătate din mori. Cu timpul, au mai dispărut câteva și au rămas mai puțin de jumătate. La inundațiile de luna trecută au fost distruse încă două. Cele care au rămas poartă numele străbunicilor localnicilor: Vilonea, Vlăgioanea, Bruseana, Trăiloanea, Roşoanea, Prundulea, Popasca, Maxinoanea, Hămbăroanea, Hâmrăoanea, Leiaţa, Micloşonea. Altele au primit nume inspirate din realitatea imediată: Firiz, Îndărătnica dintre râuri, Podul Ilochii sau Moara de la Tunel.

Ca în basmele copilăriei

Localnicii spun că, dacă mergi la Moara Îndărătnica dintre râuri, poți da timpul înapoi, ajutat de roata morii. Nimeni nu știe când a început să fie spusă povestea celor doi tineri care s-au îndrăgostit. Fata, povestesc bătrânii, venise la moară să macine grâul, băiatul trecea pe acolo, în căruţa cu lemne. A fost dragoste la prima vedere și și-au jurat iubire pe vecie. Dar părinții lor nu i-au lăsat să se căsătorească, deoarece fata era prea săracă pentru averea băiatului. Bătrâni fiind s-au reîntâlnit, tot la moară. Femeia adusese grâu la măcinat, au stat la povești și au plâns după tinerețea pierdută și iubirea neîmplinită. În noaptea aceea, spune legenda, pe râu a coborât Zâna cea bună. Era lună plină. Zâna i-a întrebat de ce oftează și dacă vor să le îndeplinească o dorință. Bătrânii au spus că, dacă ar putea, ar da timpul înapoi, să fie din nou tineri, dar de data asta împreună. Se zice că Zâna a coborât pe firul apei, iar luna s-a ascuns după un versant, chiar în dreptul morii. Și, brusc, roata a început să macine în sens invers acelor de ceasornic. Bătrânii s-au uitat, mirați, și au așteptat, iar dimineața, când s-au privit la prima lumină a zorilor, erau din nou tineri. Sătenii spun că, și acum, la Moara Îndărătnica dintre râuri poţi întineri numai dacă te duci acolo cu iubita, dacă între voi e dragoste curată, dacă în noaptea aceea e lună plină şi numai dacă ai norocul ca pe firul apei să coboare Zâna cea bună.

FOTO: Apa, dușmanul și combustibilul vechilor mori

Mici societăți pe acțiuni moștenite de generații

Construcţia fiecărei mori care a intrat în patrimoniul universal e simplă: sub moară, un jgheab lung captează apa râului şi o duce spre o roată metalică orizontală, cu palete. Roata stă pe un ax lung, orizontal, prins de o bară cu vârful intrat în podeaua casei morii. Învârtit, el ridică sau coboară sistemul hidraulic exterior. Învârtirea paletelor roții morii cu ajutorul apei mişcă un ax vertical, care urcă în moara propriu-zisă, din căsuţă. Aici, pietrele mari sunt puse în mișcare și macină grăunţele din coş, separând, printr-o sită, pulberea de tărâţe. Făina se adună, în final, într-o ladă mare.

FOTO: Roțile morilor se învârtesc de peste 300 de ani

O asemenea moară macină până la 140 kg de boabe în 24 de ore. Fiecare moară are până la 20 de rândași. Oamenii își împart timpul în care macină, la fel cum au făcut și străstrăbunicii lor, și se mândresc cu faptul că au cea mai fină făină, incomparabilă cu cea făcută de morile moderne, electrice.

Istoricii spun că morile de apă de la Rudăria funcționează ca niște societăţi pe acţiuni. Atunci când au fost construite, mai multe familii s-au unit, câte 15 până la 20, și și-au spus „ortaci de moară”, adică asociați cu drepturi, căci fiecare a investit propriii bani pentru construcția morii. Fiecare cât a putut. În funcție de investiție, familiile, urmașele lor și urmașele urmașele lor au dreptul la un anume timp de măcinat, când le vine rândul. Au dreptul la un rând, jumătate de rând, două rânduri. O jumătate de rând înseamnă 12 ore de măcinat. Două rânduri - două zile. Regula s-a păstrat din generaţie în generaţie, de sute de ani.

300.000 de lei, necesari pentru repornirea morilor

După viitura din septembrie anul trecut, morile s-au oprit. „Inițial, niciuna nu a mai funcționat. Viitura a luat pe sus barajele construite pe râu. Toate cele patru. Apa a luat și două mori. Pe una a mutat-o cu totul din loc, pe alta a răsturnat-o. Norocul nostru a fost că albia râului era adâncă, astfel că nu au fost alte distrugeri în sat”, mai spune primarul locului. „Avem nevoie de 300.000 de lei, doar pentru materiale de construcții – lemn, ciment. Lucrările efective le vor face oamenii, altfel ar costa și mai mult. Trebuie refăcute de la zero cele patru baraje de pe râu, care făceau funcționale morile, și trebuie reconstruite cele două mori luate de ape”, mai spune primarul Ilie Imbrescu. Sătenii nu au mai așteptat după banii care ar trebui să vină de la Guvern și s-au apucat de lucrări cu târnăcopul, astfel că au reușit să repornească parțial trei mori, iar ulterior, încă una. „Morile sunt vitale pentru locuitori, pentru că din ele își câștigă și existența. Nu au bani să dea pe făină și nici pe furajele pentru animale”, a mai declarat Ilie Imbrescu.