MITĂ LA PRIMĂRIA CAPITALEI. Primăria, baricadată. La Administraţia Cimitirelor s-au încuiat porțile
- Antoaneta Etves
- 8 septembrie 2015, 00:00
Credeți că angajații din Primăria Generală a Capitalei sunt bulversați după arestarea șefului lor? Credeți că se bucură că au scăpat de el?, am întrebat oameni veniți cu treburi la ghișeul de la parterul clădirii Primăriei, singurul loc unde aveai acces ieri.
„Care, doamnă, să se bucure? Păi credeți că în clădirea asta e vreunul care n-a luat șpagă? Or fi speriați că le vine rândul la toți!”, ne-a răspuns un cetățean ce pleca din Primărie la fel de nedumerit precum venise. Nu se trece de parter, dar îmi povestesc oamenii care-i atmosfera în instituție.
De la cetățeni, la aleși
„Din păcate, bucureștenii au pierdut aproape opt ani de dezvoltare, din cauza lui Sorin Oprescu, care a drenat banul public către el și apropiații lui”, ne-a declarat alesul general Silviu Văduva. El este de părere că fiecare administrator local a banului public va trebui să înțeleagă că va răspunde pentru cum gestionează fondurile. Liderul aleșilor PNL din Consiliul General al Capitalei a reacționat și el dur: „Demagogia și minciuna au fost soluțiile lui Sorin Oprescu pentru a le mulțumi bucureștenilor pentru încrederea acordată. Justiția trebuie să își urmeze cursul. Activitatea Primăriei Municipiului București va continua, reglementările legale în vigoare prevăzând mecanisme pentru astfel de situații. Bucureștiul trebuie să intre pe un drum sănătos spre dezvoltare”.
Etaj sub lăcat
La etajul 14 nu urca și nu urcă nimeni, fără acordul oamenilor lui Oprescu. Acolo au birourile consilierii. Într-una din încăperi, cea cu vedere către Dâmbovița, zac mormane de dosare aruncate pe jos. Consilierii personali aveau toate actele Primăriei la discreție și le aruncau care pe unde apucau. Pe jos, erau scoase mii de coli scrise, rupte din dosare, iar pe birouri era plin de rapoarte. Directorii nu vorbesc cu subalternii, iar suspiciunea este în fiecare colțișor al Primăriei.
Funcționarii de la Administrația Cimitirelor, înspăimântați, au încuiat porțile
„Bună ziua! Vă rog să așteptați la poartă! Nu aveți voie să intrați!”, au fost primele cuvinte rostite de unul dintre agenții de pază care se plimba, căscând, în curtea Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane din Capitală, atunci când ne-am prezentat că suntem de la ziarul „Evenimentul zilei” şi că dorim să discutăm cu cineva din conducere. Aici marele șef e Bogdan Cornel Popa, om cheie în piramida corupției din Primăria lui Oprescu. Doream să cerem socoteală pentru cheltuirea banului public.
Ordin să nu intre presa
După aproximativ două minute, portarul s-a întors cu o lene de parcă a stat în picioare în Gara de Nord în aşteptarea trenului vreo nouă ore, şi cu un aer superior s-a descărcat: „Doamna secretară mi-a spus să vă anunț că nu aveți cu cine să vorbiți. Vă rog să poftiți afară! Avem ordin să nu lăsăm presa să intre!”.
Și-au scos ecusonul din piept
După lungi discuţii mai aprinse cu „bodyguardul” de cimitire, abia s-a învoit să ne lase să ajungem la secretară. Nu ca să ne spună de contractele suspecte, ci doar să întrebăm din ce cauză jurnaliștii nu au voie să intre și să pună o întrebare într-o instituție publică.
„Vă rog să ne scuzaţi, dar nimeni din conducere nu este azi la muncă (n.r. - ieri) , ne-a transmis Lenuţa Anghel, secretara. În spatele nostru, paznicii agresivi care n-au vrut să se legitimeze, și-au scos ecusoanele pentru a nu fi identificați, și ne-au mânat afară din instituția PUBLICĂ!
Ei sunt cei trei agenți de pază care au restricționat accesul jurnaliȘtilor în sediul Administrației Cimitirelor Și Crematoriilor Umane FOTO: NICU DÂRDÂIAC
Controlați la avere
Agenția Națională de Integritate (ANI) s-a autosesizat și a declanșat procedura de verificare a averii primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. De asemenea, inspectorii de integritate verifică și averea celor trei funcționari reținuți de DNA în dosarul lui Oprescu, respectiv Ruxandra Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, adjunctul său, Florin Șupeală, și Octavian Mircea Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei. Decizia inspectorilor ANI vine în urma arestării preventive a primarului Sorin Oprescu, acuzat de procurorii DNA de luare de mită. Directorii din primărie sunt și ei propuși pentru arestare tribunalului. (Virgil Burlă)
Sancțiune regală
Arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu pentru fapte de corupție a avut o reacție promptă din partea Familiei Regale. Majestatea Sa Regele Mihai a decis ieri, 7 septembrie 2015, să-i retragă primarului general Sorin Mircea Oprescu calitatea de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofițer, a informat Biroul de presă al Majestății Sale Regelui Mihai I. Această decizie a fost luată în conformitate cu prevederile Statutului Ordinului Dinastic Coroana României din 30 decembrie 2011. „Domnul Sorin Mircea Oprescu a fost informat printr-o scrisoare din partea Cancelariei Decorațiilor Regale despre retragerea acestui Ordin”, se mai arată în comunicatul Familiei Regale a României. (Violeta Fotache)