Controversele dintre Șerban Huidu și Mihai Găinușă îmi trezesc rezerve. Probabil ei pregătesc o lovitură media, sau pur și simplu, intrând într-un trust de presă, oarecum nou, alţii le sugerează ce ar fi mai bine să facă.
Ne cunoaștem de multă vreme. La începutul acestui mileniu, ei doi au venit la o re- vistă, unde lucram eu. Împre- ună cu colegii mei de atunci, ne ocupam cu activitatea de paparazzi, iar ei își băteau joc de toată lumea într-o emisi- une TV de maximă audienţă. Când i-am văzut, m-am simţit onorat, și ei doi mi-au plăcut foarte mult. Am vorbit și noi una, alta, ca între gazetari care se legau de alţii. Și, fără să stabilim nimic precis, am cam înţeles să ne menajăm unii pe alţii. Și, pentru că am fi avut și noi unele bube, dar mai ales ca să avem timp de clientela mondenă, care era din plin.
Au trecut anii și am respectat această înţelegere nescrisă. Din punctul meu de vedere, ne-am și împrietenit. Cu Șerban m-am întâlnit mai des, fiind oarecum vecini și însoţindu-ne copiii în același parc. Am fost mereu surprins ce băiat cuminte este și ce familist. Și în acest sens, aflând că a avut norocul să aibă și rude bogate, sau chiar foarte bogate, m-am gândit mereu ce exemplar reușit este el.
Accidentul lui la ski m-a dat peste cap și m-am rugat pentru el. Am reușit să îl conving, după ce și-a revenit, tot în parcul unde ne însoţeam copiii, să dea un interviu pentru „Evenimentul zilei”. El a povestit cum s-a trezit din morţi și articolul respectiv a avut, la momentul respectiv cel mai mare număr de vizualizări din toată istoria (pe Internet) a ziarului nos- tru. Când a avut acel nefe- ricit accident, tot în parc am încercat să îi împărtășesc din experienţa mea de om mai în vârstă. Și să îl conving că viaţa lui poate continua. Sper ca așa să se și întâmple. Iată că ieri nu am mai pu- tut face un interviu. Deși nu i se întâmplase nimic rău. Poate fac ei un fel de marketing, o șmecherie. Mihai Găinușă nu mi-a răspuns. Dar copiii lui sunt îndrăgostiţi de câinele meu, Dodo. Și o să prind eu un moment să îl întreb des- pre ce este vorba. Deși Mihai nu prea vine prin parc.
P.S. Până la urmă m-am întâlnit cu Mihai Găinușă aseară în parc. Mi-a declarat: „Relația mea cu Șerban Huidu s-a încheiat de mult. Oamenii se schimbă, așa e viața.” Am consemnat cu tristețe această declarație și sunt sigur că nu este una definitivă.