MISIUNE DE SALVARE în judeţele AFECTATE GRAV DE INUNDAŢII. Pompieri, bărci şi motopompe de la ISU Bucureşti au plecat în Argeş şi Teleorman

MISIUNE DE SALVARE în judeţele AFECTATE GRAV DE INUNDAŢII.  Pompieri, bărci şi motopompe de la ISU Bucureşti au plecat în Argeş şi Teleorman

Două convoaie ale ISU "Dealu Spirii" Bucureşti, având în componenţă 75 de pompieri pregătiţi pentru desfăşurarea misiunii de extragere a apei din gospodării sau din zonele cu acumulare foarte mare de apă, s-au alăturat colegilor lor din judeţele Argeş şi Teleorman, grav afectate de inundaţiile din ultimele zile .

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti susţine eforturile colegilor pompieri din două judeţe grav afectate de inundaţii.

Ca urmare a ordinului inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Cornea Nicolae, cadre şi mijloace logistice specifice au fost dislocate către judeţele Argeş şi Teleorman, transmite ISU Bucureşti.

Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, colonel Duduş Stelian, a dispus constituirea celor două convoaie, având în componenţă 75 de pompieri pregătiţi pentru desfăşurarea misiunii de extragere a apei din gospodării sau din zonele cu acumulare foarte mare de apă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au fost deplasate în zonele sinistrate şi următoarele resurse tehnice: cinci autocamioane, nouă motopompe transportabile, o motopompă remorcabilă, trei bărci pneumatice.

"În cazul în care va fi necesar sprijinul nostru şi pe parcursul zilelor viitoare, I.S.U. Bucureşti este în măsură să reacţioneze prompt pentru a oferi tot suportul logistic şi de personal pentru înlăturarea efectelor negative produse de inundaţii", se arată în comunicatul ISU Bucureşti.