Markerul generic Dragnea scoate în evidență boala hoției din codul AND al liderilor PSD

Markerul generic Dragnea scoate în evidență boala hoției din codul AND al liderilor PSD

Condamnarea lui Liviu Dragnea scoate la iveală, din nou, mentalitatea de grup infracțional organizat care persistă la conducerea PSD, de la București până în filialele cele mai amărâte din țară.

Mai mulți lideri de organizații județene s-au grăbit să se solidarizeze cu proaspătul condamnat în primă instanță, Liviu Dragnea, și să-i ceară acestuia să nu părăsească partidul. Au fost încurajați și de declarațiile iresponsabile ale liderului PSD, Victor Ponta, care a dat condamnării o interpretare foarte perversă.

Fiind vorba de un fost procuror, este imposibil ca Victor Ponta să facă o confuzie din neștiință sau să nu priceapă natura exactă a condamnării pe care a încasat-o Liviu Dragnea.

Cu toate acestea, liderul PSD și prim-ministrul României, a ales ca soluție pentru problema uriașă de imagine să plaseze iar pe scena publică o minciună scandaloasă și perversă. Fără să clipească, Ponta a intoxicat publicul minciuna sulfuroasă că Dragnea a fost condamnat pentru organizarea referendumului din 2012.

În realitate, cazul lui Dragnea este de cu totul altă natură.

Liderul PSD s-a ales cu o sentință de condamnare pentru că a coordonat o veritabilă mașinărie de furt electoral cu peste 70 de șefi de secții de votare, care au fost și ei trimiși în judecată. Unii dintre cei implicați în fraudele comise la referendum chiar și-au recunoscut vina.

Vorbim de toate hoțiile posibile la alegeri: cadouri date pentru prezența la vot, trecerea pe liste a unor persoane fără drept de vot, votul în fals pentru persoane care nu erau prezente, falsificarea semnăturilor celor care nu au votat. Mașina de furt la volanul căreia se afla Liviu Dragnea a comis aproape toate coțcăriile și porcăriile pe care le-au inventat hoții din partide pentru a fura la alegeri în ultimii 25 de ani.  

Dragnea nu a fost condamnat pentru că a a participat la organzarea referendumului, ci pentru că a pus la cale o piramidă de hoții electorale folosită pentru a produce, cu japca, cvorumul necesar validării referendumului. Acum își pâlnge de milă și ne spune, cu un tupeu uluitor, că e o situație gravă pentru democrație.

Imaginați-vă că un șofer cu permisul suspendat, care se urcă mort de beat la volan și ucide trei persoane pe trecerea de pietoni, spune când e condamnat că judecatorii l-au pedepsit pentru că s-a urcat la volan și că e un precedent periculos pentru că toți șoferii riscă să fie condamnați.

Păi, nu toți șoferii conduc băuți și nici nu ucid pietoni pe trecere.  

După condamnarea lui Dragnea au început să curgă comunicatele de presă de susținetre din partea organizațiilor județene. Președinții PSD din teritoriu îi plâng de milă lui Dragnea și se roagă de el să nu plece din partid, deși Înalta Curte de Casație și Justiție l-a găsit vinovat.

Această atitudine este elocventă pentru descrierea mentalității pe care o au cei care controlează acum PSD. O mentalitate care nu poate accepta ideea că vinovăția unei persoane este certă în momentul emiterii unei sentințe. Vorbim de oameni care nici acum nu au priceput rolul respectării legii într-o societate civilizată. Oameni care nu se raportează la lege atunci când acționează și își ghidează deciziile numai din perspectiva propriului interes. În termeni mai simpli: oameni cu mentalitate de hoți.

Cât timp PSD e controlat de astfel de lideri, care au gena de hoț în codul AND, este clar că din direcția acestui partid nu poate să vină vreo schimbare în bine în societate.

Este la mintea cocoșului că un partid cu astfel de lideri nu are cum să lucreze împreună cu alte instituții ale statului pentru curățarea scenei politice de corupție și că va încerca pe orice cale să mențină toate situațiile mlăștinoase din ultimii 25 de ani, care au permis politicienilor hoți să fure pe rupte.

Un sfert de veac de furăciuni a produs mutații genetice atât de grave în structurile PSD, încât ajungi să te întrebi dacă mai există prin acest partid vreun membru care să nu poarte gena hoției în codul ADN.

Dacă sunt astfel de oameni, este evident că reprezintă o minoritate din moment ce nu îi auzim niciunde spunând ceea ce ar trebui să spună un politician onest într-o astfel de situație: Dragnea e condamnat, din acest moment nu mai are ce căuta în politică și partidul nostru se delimitează clar de orice infractor.   

Cei care nu văd PSD într-o lumină atât de sumbră vor spune aici că mafia nu are culoare politică și că mentalitatea de hoț nu e trecută în vreun carnet de partid. Așa este. Condamnările din dosare de corupție dovedesc că boala a contaminat toate pertidele de pe scena politică. Evident, în special pe cele care au avut acces la putere. Este o realitate incontestabilă, însă un singur partid își apără corupții în mod organizat sau îi aplaudă pe la întâlniri oficiale.

Acum PSD, din păcate pentru românii onești care cred în social-democrație, a rămas singurul partid de pe scena politică de unde vine natural o astfel de reacție în fața unei sentințe a Justiției.