Este noul tip de politician european: ambițios, arogant, venit pe valul unei formațiuni nou înfi ințate, care pretinde că este „Vocea străzii”, fără culoare politică, fără doctrină (astfel că nu i se poate imputa nimic), disprețuind democrația, formată din „lupi tineri” și fără scrupule, școliți în multinaționale, în plasa cărora au rămas.

Ambițiile lui Macron nu se opresc la granițele Franței, ci plănuiesc să transforme întreaga Uniune Europeană după ideile sale. De aceea, o analiză a parcursului lui Emmanuel Macron, la un an de la alegere, ne arată ce ni se pregătește și nouă, românilor, ca membri supuși și muți ai UE.

În campania electorală, Emmanuel Macron a bătut Franța în lung și-n lat (justificând numele formațiunii sale, „En Marche!”), a mers din ușă-n ușă pentru a asculta dorințele oamenilor, promițândule un nou fel, mult mai deschis, de a conduce țara.

La un an după alegerea sa (7 mai 2017), lucrurile nu stau nici pe departe așa, iar un număr tot mai mare dintre susținătorii săi își manifestă fățiș nemulțumirea.

Înconjurat de o „mică coterie” de colaboratori apropiați, Macron a lansat un amplu program de măsuri și reforme, apelând la consultarea populară încă și mai puțin decât predecesorii săi. În condițiile în care Constituția din 1958 dă președintelui puteri foarte mari.

 

„Nu suport să mă justific”

În vârstă de 40 de ani, descris un consilier ca o persoană hiperactivă, care nu are nevoie de mult somn, Macron își apără stilul autoritar: „Nu am de gând să prezint nici un fel de scuze pentru verticalitatea puterii”, declara el pentru La Nouvelle Revue Française, respingând astfel consultarea „pe orizontală”. „Sunt mândru de alegerile pe care le-am făcut și nu suport să explic de fiecare dată motivele din spatele unei decizii.”

Corinne Lepage, fost ministru sub conservatorul Chirac, a fost printre primii politicieni cunoscuți care s-au alăturat campaniei lui Macron în 2016. Impresionată la început de șarmul acestuia și de promisiunea de a face un alt fel de politică decât predecesorii, ea a descoperit că programul lui Macron fusese scris în spatele ușilor închise de același grup care dictează acum la Elysée. „Am descoperit rapid contradicția jenantă dintre abordarea participativă, care îi fusese promisă și vândută Franței, și realitate”, declară Lepage pentru Reuters. „Este un centralism democratic în stil sovietic. Complet vertical. Și foarte masculin.”

Multora dintre partizanii de rând, care au contribuit la înființarea a mii de comitete „En Marche!” peste tot în Franța, le-a pierit entuziasmul când au vă- zut că ideile lor nu ajungeau până la Paris.

 

S-a rupt lanțul de iubire

La un an de președinție, popularitatea lui Macron a ajuns la cel mai scăzut punct, fiind de numai 40%. Printre cele mai importante motive ale acestei erodări dramatice a simpatiei este percepția populară că Macron este un arogant, a cărui singură preocupare este bunăstarea celor bogați și a companiilor.

 

„Macron Boys” și „Creierul din Umbră”

În ciuda tinereții sale, Macron a arătat multă siguranță, sprijinit de un grup de consilieri cu același mod de gândire, numiți „Macron Boys”. Nucleul grupului, format din 12 persoane, reprezentând „Creierul lui Macron”, este condus de Alexis Kohler (45 de ani), care, asemenea președintelui, a absolvit școala administrativă de elită ENA și a lucrat în sectorul privat.

„Creierul” a realizat programul de reformă într-un timp uluitor de scurt. Aceeași rapiditate a avut-o și Macron în aplicarea lui. Într-un an, el a făcut ca angajările și concedierile să fie mai simple, a tăiat drastic impozitul pe avere, a lansat o amplă remaniere a sistemului educativ (printre altele, obligativitatea integrării copiilor în sistem de la 3 ani), a anunțat intenția de a reduce numărul de parlamentari și a intrat într-un război sistemul de căi ferate plin de datorii. „A început ca un sprint, dar îl vom transforma în curând într-un maraton”, a declarat Kohler pentru Reuters, în biroul său care este ușă în ușă cu al președintelui. „Lucrăm la planuri pentru mult dincolo de 2018.”

Micul Machiavelli

Această încredere maximă se bazează mai ales pe sistemul centralizare de putere din Franța, atât la nivel de instituții, cât și de oameni.

În plus, Macron, care a absolvit și filosofia cu o dizertație despre Machiavelli, a avut grijă să-i împiedice pe posibilii concurenți să fie remarcați. El a limitat numărul consilierilor pe care îl pot avea ministerele la 10, reducându-le astfel autonomia. Când Macron a fost ministru al Economiei, avea 25 de consilieri.

Interviurile acordate de miniștri presei sunt întotdeauna supervizate de Elysée, uneori de Macron personal. Iar mulți membri ai cabinetului sunt tehnocrați, puțin cunoscuți publicului, deci cu puține șanse de a dobândi notorietate rapidă. În fine, premierul este strâns ținut în frâu. Obligat fiind să folosească aceiași consilieri cu președintele: toți, evident, „Macron Boys”.

 

Eliminarea controlului parlamentar

Stilul autoritarist al lui Macron nu este unul fără riscuri. Rivali dar și aliați avertizează că acesta ar putea orienta electoratul către partidele populiste. O primă fisură a apărut cu ocazia unui proiect de lege privind imigrația, când un parlamentar al lui Macron a votat împotrivă, iar 14 s-au abținut. Defectorul, fostul socialist Jean-Michel Clement, a avertizat că există riscul unui derapaj al Franței spre o situație în care „controlul parlamentar devine inexistent”. Iar un proiect de modificare a Constituției, pentru reducerea numărului de parlamentari, pare să justifice temerile.