Moartea ultimului vorbitor al limbii tribului Eyak din Alaska, în 2008, a stîrnit o vie emoție printre cei foarte puțini care pricep că marile tragedii se ascund întotdeauna în fapte ireversibile petrecute la nivel personal, sau chiar intim. Nu sunt dintre cei care cred că o limbă este o Weltanschauung și, prin urmare, că moartea unei limbi văduvește iremediabil spiritul umanității.
Dar sunt printre cei care, vorba unui proverb ceh care anonimizează, de fapt, un mare scriitor latin, cred că a învăța o limbă străină, indiferent de ea, duce la dobîndirea unui suflet în plus. O limbă este un suflet sau, măcar, prilej de îmbogățire interioară a oricui. De aceea mărturisesc o vagă tristețe cînd citesc despre limbi dispărute.
În teorie, există o diferență între limbile moarte și cele dispărute. Primele, sunt acele limbi care nu se mai vorbesc ca primă limbă, nu mai există ca limbi ”native” cum am traduce cam barbar din engleză, în nici o comunitate, dar se învață și se vorbesc, totuși. De pildă, latina este o limbă moartă – există mulți vorbitori de latină, dar nici unul nu o cunoaște ca primă limbă învățată. Limbile dispărute sunt cele pe care nu le mai vorbește absolut nimeni. Așa cum, în 2008, a devenit limba eyak. Dispariția limbilor sau, măcar, moartea lor este un fenomen al post-modernității. Acum, în ziua în care scriu acest articol, etnologii și antropologii numără precis 6909 limbi vii și ne asigură că secolul viitor va cunoaște, doar, aproximativ 600. În suta de ani care urmează, 90% dintre limbile planetei se vor stinge. Tehnologia și hărnicia antropologilor va face ca multe dintre ele să fie înregistrate ori științific conservate într-un fel sau altul pînă atunci, dar oamenii nu le vor mai vorbi în chip natural. Ceea ce se întîmplă este, de fapt, inversul mitului Babel. Dacă în illo tempore oamenii or fi umblat străini unii de ceilalți pentru că limbile li s-au ”amestecat” la un moment dat (Facerea, cap.11), în vremurile noastre ne înțelegem tot mai mulți cu tot mai mulți. Probabilitatea de a nu te înțelege cu un străin întîlnit întîmplător într-unul din marile huburi de transport ale lumii, pe holurile uneia dintre universitățile planetei sau pe străzile cele mai turistice ale civilizației noastre, este tot mai redusă. Mă grăbesc să adaug, pentru cei ce se simt deja invitați la reflecții despre condiția contemporană a omului, că această crescută comunicabilitate a mediului social actual nu rezolvă deloc problema singurătății - după unii, dimpotrivă, chiar o amplifică și o cronicizează în mod paradoxal. În orice caz, e greu de evaluat dacă scăderea drastică a numărului de limbi vii este o veste bună sau rea. Evident, cu un fel de spirit conservaționist-ecologist, ne-am grăbi să deplîngem dispariția unei limbi. În fond, o limbă este produsul unui efort intelectual creativ extraordinar. O limbă este un sistem coerent în sine, capabil să asigure deopotrivă comunicarea informațională dar și emoțională de care o comunitate are nevoie. O limbă este, de aceea, și un element identitar fundamental. Iată de ce, la extincția unei limbi, se aude un requiem al spiritului omenirii, pentru că ceva din ea a murit. Pe de altă parte, însă, faptul că sunt tot mai puține limbi nu e neapărat rău. Repet, ne putem înțelege mai ușor unii cu alții, iar limbile rămase pot să se dezvolte anume prin lărgirea spațiul de răspîndire pe care nu l-ar fi avut dacă lumea ar fi rămas la stadiul de ”aglomerație de limbi”.
Statutul de ”lingua franca” al limbii engleze se consolidează tot mai mult. Sigur, e vorba despre o anume limbă engleză. Vaclav Havel lămurea lucrurile spunînd, doa rpe jumătate în glumă, că există trei limbi engleze pe lumea asta. Prima, este aceea pe care o vorbesc englezii între ei, la Londra. Din ea, noi ceilalți înțelegem cam jumătate. Apoi, există engleza americană, cea care se vorbește în filmele hollywoodiene sau se cîntă în muzica rock și din care înțelegem imediat cam 75%. În fine, mai există acea engleză universală pe care o vorbesc între ei, pe un aeroport italian, un coreean și un danez cînd se întîlnesc întîmplător. Această engleză este înțeleasă și vorbită de toți. Aș cuteza să mai adaug la idiomul universal descris de Havel și o a patra formă a englezei, poate derivată din a treia. Este engleza computerului și a internetului, pe care o știu, de asemenea, miliarde de oameni născuți sub stele cît se poate de diferite.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
