Editura Evenimentul si Capital

Johann, Hans și Joseph, ultimii sași din Romos mai așteaptă doar vara viitoare

Johan Bauer este cel mai activ dintre cei trei locuitori din Romos FOTO: REMUS SUCIU
Autor: | | 10 Comentarii | 1317 Vizualizari

Vorbesc încă dialectul săsesc și cel mai bine par a se simți vara, când familii plecate din sat în Germania se întorc pentru a-și petrece vacanța. Din octombrie încolo, până-n mai anul următor, rămân singuri în satul pe care strămoșii lor l-au fondat cu mai bine de 800 de ani în urmă

Fiecare dintre cei trei sași din Romos (Hunedoara) cunoaște bine istoria satului. Dascălii pe care i-au avut în copilărie și preoții care au trecut pe la biserica reformată din sat s-au îngrijit de asta. „Undeva înainte de 1200, pe la 1140 parcă, s-a format aici prima colonie de sași veniți din actuala regione valonă a Belgiei, unde există și acum o comună cu numele de «Rumes». La un moment dat au ajuns la 1.300 de suflete. Apoi, după invaziile turcilor de la 1400 și ceva numărul a scăzut. Pe la 1.700, românii din zona Cugir au fost strămutați aici, dar noi, sașii, eram mai în jos, românii ceva mai în sus. Pe la 1938, sașii mai reprezentau doar vreo 18 la sută din populația Romosului. În anii ’80 eram vreo 230. Acum mai suntem noi trei și cam atât. Mai sunt urmași din familii mixte care merg la Biserica Reformată, vreo 18 de toți”, povestește Johann Bauer (62 de ani).


FOTO: Oaspeți de vară



Exodul din ’90

Exodul sașilor din Romos a început în anii ’70. Prea puțini au reușit însă să plece prin acel „program” prin care Ceaușescu „vindea” sașii Germaniei Federale. Și mai puțini au reușit să iasă clandestin din țară. Exodul major s-a produs chiar în primele luni de după 1990. Sașii se temeau că granițele se vor închide din nou și că nu vor mai avea ocazia să plece prea ușor din România. Johann Bauer n-a vrut însă să-și părăsească satul: „Tatăl meu a murit în 1986. Am rămas doar eu cu mama. Ea nu voia nicicum să plece și, mai în glumă mai în serios, zicea «Românii și rușii m-or deportat cinci ani în Siberia, așa că ei să-mi plătească pensie ». Am rămas să am grijă de ea. Și tata a fost deportat. A dus tot războiul în Armata Română și, când să vină acasă, l-au oprit în gară la Simeria și l-au deportat”.


FOTO: Iohann, un meșter bun la toate



Uzina din curte

Johann n-a avut noroc de o soție. A rămas necăsătorit. Mama sa a murit cu vreo 10 ani în urmă. „La 52 de ani să te iei și să pleci așa... în lume, nu mai are rost. M-am pensionat de la Cugir (de la fabrica de muniție – fabrică renumită pentru faptul că avea meseriași unui și unul), mi-am făcut un SRL și mă mai ocup cu mecanica”, spune bărbatul. Când îi vezi însă „atelierul” constați că Johann Bauer este el însuși o mică „uzină de reparat” de toate, de la cel mai banal robinet până la autoturisme, tractoare, camioane și combine agricole. Atelierul e amenajat în gospodăria veche moștenită de la bunicii din partea tatălui. Într-o parte, sub un șopru e o mică fabrică: strunguri, freze, mașini de găurit... tot ce-i trebuie unui meseriaș. „De fapt, nici nu-mi pare rău că n-am plecat. Aici am făcut cam tot ce-am vrut. În Germania, cu toate regulile lor, n-aș fi putut”, recunoaște sasul.


FOTO: Doar cu gândurile lui



„Sărbătoarea” de cinci luni

În ultimii 15 ani mai ales, pentru puținii sași rămași în Romos, perioada mai – octombrie reprezintă un fel de sărbătoare aproape continuă. În acest interval, mulți dintre sașii plecați în Germania se întorc aici pentru a-și petrece concediile. Unul dintre ei este Johann Reitz, plecat în Germania încă din 1990. „Io am vrut să plec încă din anii ’80, da’ n-am reușit. Mie nu-mi pare rău c-am plecat. Aveam doi copii și, cu toate că lucram ca măcelar, foarte greu reușeam să le pun ceva pe masă, ca lumea. Știți... sasul e altfel... Sasul dacă nu are cămara plină la sfârșit de septembrie, nu-i sas. La noi nu merge așa... pe principiul: «Ce-i pe mine-i și-n dulap». Vin la Romos că-mi place să-mi văd foștii consăteni, dar stau douătrei săptămâni și mă-ntorc la muncă. Știu că unii care-s plecați, după pensie, vor să vină de tot, înapoi, aici. Eu o să rămân acolo că am totul plătit așa că Romosul, pentru mine, tot destinație de vacanță rămâne”.

Doar doi conaționali prin vecini

Johann Bauer este considerat de localnici „ultimul sas adevărat” din sat pentru că este ultimul activ. Muncește singur, zi de zi, la mini- uzina lui de reparat autovehicule. Bărbatul insistă însă să precizeze că, pe lângă el, mai sunt doi sași cu rezidență permanentă la Romos: Hans și Joseph Birk. Ba chiar a umblat după ei prin sat ca să ni-i prezinte. Iar asta doar „de dragul corectitudinii informației”. Hans Birk are 70 de ani și cam aceeași poveste cu Johann: „Nu m-am însurat. N-am avut noroc, pur și simplu. Am rămas cu ai mei. Noi n-am vrut să plecăm pentru că n-am fost materialiști. După ce-am scăpat de iobăgia de la CAP, am zis că ne descurcăm cu ce avem, deși nu ni s-o dat înapoi tot terenul pe care l-am avut de primit. Părinții mei or murit, io... ce să mai plec la 60 de ani?!” spune bărbatul. Joseph Birk (66 de ani) e mai reținut în a-și expune motivele pentru care n-a plecat. „Am fost pensionat pe caz de boală, schizofrenie”, spune bărbatul cu o voce scăzută. „Pe-atunci, când am depus cererea, era vindecabilă boala mea, dar n-au vrut să mi-o aprobe. Uite-așa am rămas eu aici”, adaugă Joseph.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate