Iohannis s-a asigurat că are liniște în PNL până la alegerile prezidențiale
- Maria Stan
- 2 august 2018, 00:00
Cu doar trei zile înainte de reuniunea liberalilor în Consiliul Național, președintele Klaus Iohannis a cerut liniște în partidul pe care Ludovic Orban îl conduce. Deși liderul PNL, ori de câte ori era întrebat despre situația tensionată din partid, nu contenea să dezmintă că săbiile în Modrogan se ascuțiseră.
Președintele Klaus Iohannis a încercat o reconciliere a libe ralilor, marți seara, și i-a chemat pe Ludovic Orban și pe reprezentanți celor două aripi din PNL, care „au luat lumină” pentru a putea repune pe făgaș normal partidul, care în ultima vreme șchiopătă. Președintele i-a antrenat și i-a băgat într-o ședintă motivațională, pentru a fi pregătiți la viitoarele bătălii electorale: alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul viitor. Mai ales pentru prezidențiale, deoarece are nevoie de un partid nedivizat care să tragă pentru câștigarea unui nou mandat.
Puși la colț de președintele profesor
Surse politice au declarat pentru EVZ că Ludovic Orban a venit la întâlnire, însoțit de mai mulți liberali, și a discutat cu președintele Klaus Iohannis aproximativ două ore. Cei care l-au însoțit pe liderul partidului au fost ex co-președintele PNL, Vasile Blaga, primarul din Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Clujului, Emil Boc, dar și cei care l-au contestat vehement pe Orban: liderul senatorilor liberali, Iulian Dumitrescu, senatoarea Alina Gorghiu și președintele organizației București, Cristian Bușoi.
Klaus Iohannis le-a cerut „contestatarilor lui Orban” să nu mai atace conducerea partidului și să respecte rezultatul Congresului Național, de vara trecută, când Ludovic Orban s-a bucurat de votul liberalilor pentru a fi la cârma formațiunii politice. Mai mult, șeful statului i-a cerut grupării disidente, Dumitrescu-Bușoi-Gorghiu, să se ocupe mai degrabă de opoziția față de PSD.
Iohannis a cerut liniște
Șeful statului le-a cerut fostului co-președinte al PNL și primarului din Suceava să pregătească partidul pentru viitoarele bătălii electorale, pentru că în cursa pentru Palatul Cotroceni are nevoie de un partid stabil. Cu alte cuvinte, Iohannis i-a pus în gardă pe liberali și le-a cerut imperativ să facă liniște în partid până la 1 septembrie, spun sursele EVZ.
Pe 23 iunie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că este ferm hotărât să candideze pentru încă un mandat la Palatul Cotroceni: „Am luat o decizie importană și vreau să v-o comunic aici, acum, în această dimineață frumoasă. Sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de președinte al României”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, la Sibiu.
Pe 11 martie, Consiliul Național al PNL a validat propunerea ca liderul liberalilor, Ludovic Orban, să fie candidatul partidului pentru funcția de prim-ministru, iar Klaus Iohan nis să fie susținut la funcția de președinte al României pentru alegerile din 2019.
Liderul face un pas în spate
La întâlnire, Klaus Iohannis i-a spus lui Ludovic Orban să facă un pas în spate în ceea ce privește modificările aduse statutului PNL. Luni, la ședința conducerii centrale, s-a lăsat cu urlete după ce Orban a operat o modificare prin care poate decapita filialele ale căror lideri nu îl agreează.
Așadar, cel mai probabil, sâmbătă, înainte de Consiliul Național, liberalii ar urma să se întruneacă în Biroul Politic Național pentru a relua votul pe propunerea de schimbare a Statutului. Mai exact, votul dat de BPN-ul de luni pe schimbarea regulamentului liberalilor să fie anulat și statutul PNL să rămână în forma actuală.
Disidenții liberali nu se lasă
Propunerea liderului PNL, de a schimba statutul formaţiunii, a scos la suprafaţă disputele din interiorul partidului. Mai multe nume grele din partid nu au fost de acord cu modificările pe care președintele lor le-a adus statutului. Printre cei care s-au opus, în ședința de luni, modificării sunt chiar cei care, de fapt, fac parte și din gruparea disidentă: Cristian Buşoi, Iulian Dumitrescu și Alina Gorghiu.
Conducerea liberală a votat modificarea statutului formaţiunii, astfel încât preşedinţii de organizaţii judeţene ai PNL să poată fi demişi cu voturile a 50 la sută plus unu din numărul membrilor Biroului Politic Naţional. Liderul PNL Sector 3, Florin Alexe, a contestat, cu vociferări care s-au auzit de pe hol, rezultatul pe modificarea statutului și a cerut renumărarea votului.
„Încă nu s-a modificat statutul, a fost votată o propunere în BPN, este o propunere care urmăreşte o mai bună capacitate pentru Biroul Executiv de a putea îmbunătăţi performanţa electorală a partidului, mai ales în acele filiale care, în mod evident, nu se respectă deciziile partidului, campaniile naţionale ale partidului sau nu îşi ating obiectivele electorale. Este dreptul oricui să facă orice fel de contestaţie. Eu vă spun că s-a numărat cu mare meticulozitate, de trei ori, scorul a fost acelaşi oricât de mult ar fi încercat să schimbe rezultatul votului”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.
Spre Cotroceni, cu Iohannis
După reuniunea din Aleea Modrogan a foștilor pedeliști, la chemarea lui Vasile Blaga (foto), acesta a remarcat starea conflictuală din partid și a constatat că „sunt foarte multe lucruri de corectat”, respectiv că „am avea foarte mult de câștigat dacă ar fi îmbunătățită comunicarea în PNL”.
Mai mult, Vasile Blaga a declarat, pentru EVZ, înainte de întâlnirea „portocaliilor” că întrunirea ex-PDL-iștilor are ca miză viitoarele alegeri prezidențiale, în vederea oferirii încrederii lui Klaus Iohannis, pentru un al doilea mandat, la Palatul Cotroceni.