Ioan Rus: Președintele Băsescu sfârșește foarte urât acest mandat
- Mihai Şoica
- 31 octombrie 2014, 14:38
Pentru prima data, Rus a respins categoric și suspiciunile care se referă la implicarea sa în scandalul de corupție privind securizarea frontierelor.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus a respins toate speculațiile din ultima perioadă cu privire la posibila sa implicare în scandalul de corupție privind EADS. Rus a fost ministru de Interne, în perioada 2000-2004, în Guvernul Năstase. ”Ioan Rus, persoană fizică sau ministru de Interne nu a avut niciodată, nicio întâlnire, direct sau prin interpuși cu EADS. În consecință orice fel de aprecieri, este onorant să te pună la același nivel cu cancelarul Gaermaniei, nu am avut nicio întâlnire cu EADS. Managementul integrat privind securizarea frontierelor României, s-a discutat în ultima perioadă a mandatului meu, negocieri pe acest lucru s-au purtat după ce am plecat de la Minister. În consecință ce să fac, ce spun fel de fel de cetățeni despre treaba asta este doar problema lor. Consider că justiția trebuie să își facă treaba și să stabilească ce s-a întâmplat cu această chestiune. Astfel de aprecieri cred că fac rău României, iar cei care aduc în disucție fel de fel de nume, ar trebui să se gândească la consecințe pentru că lumea nu este făcută numai din spectacole de prost gust”, a spus Rus.
Elena Udrea nu a fost filată de serviciile secrete
Deși multă lume spune că Ioan Rus este un apropiat al președintelui Traian Băseascu, ministrul Tranporturilor a lansat un atac cu țintă spre președintele României.
Rus susține că președintele României nu are voie s coboare discursul public ”la nivel de bârfă”, referindu-se la afirmației Elenei Udrea că a fost filată de un serviciu secret, în timp ce se afla în vacanță la Paris. ”Cred că este o eroare, am văzut și pe Elena Udrea și pe președintele Traian Băsescu și părerea mea este că președintele sfârșește extrem de urât acest mandat. A bârfi în calitate de șef de stat și dar și de candidat la funcția de președinte al României, mi se pare o eroare fundamentală. Personal nu cred că serviciile secrete s-a implicat în această chestiune”, a mai spus Rus.