Ionuț Niță, unul dintre ultimii agenți ai fostei SIPA, devenit DGPA și apoi desființat, face dezvăluiri incediare, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, despre ce conțin dosarele SIPA și cum au fost opisate documentele. Acesta susține că există informații despre relațiile de „cumetrie și despre caracatița din Justiție”, dar că aceste aspecte ar fi fost valorificate doar în contextul legii

Fostul agent din Penitenciarul Colibași, Ionuț Niță, susține că la începuturile serviciului, la înființarea SIPA, toate informațiile erau preluate, conform ordinului de organizare din 1991, care prevedea cum se vor da, prelua, date despre fapte de corupție sau despre altfel de informații care îi priveau pe deținuți. Acesta povestește că a fost primit în serviciul secret, din civil. „Eu am făcut parte din serviciul 2 Muntenia, căruia i se subordonau 7 penitenciare: Colibași, Târgșor, Codlea și altele. Serviciile teritoriale erau subordonate unui șef direct, care făcea parte din unul dintre penitenciarele care se subordonau serviciului. Iar toate penitenciarele se subordonau serviciului care, la rândul lui, se subordona Bucureștiului. Întotdeauna, am lucrat numai cu documente, în scris, toate documentele mele, informațiile, așa spunea legea, erau scrise și mi le asumam. Conform legii, așa făceam toți, ne asumam responsabilitatea pentru ce informații trimiteam către organele superioare”, ne-a declarat Ionuț Niță.

Război între servicii

Fostul agent a descris cum diferite servicii s-au luptat pentru informațiile pe care SIPA, ulterior DGPA, le deținea. Acestea proveneau în mare măsură din universul carceral, dar priveau date despre fapte de corupție sau, mai rău, despre terorism. „În 1991 am înțeles că s-a dus o luptă pe ascuns între, pe atunci se numea Serviciul Independent Operativ, (SIO) și DGPA. Am înțeles atunci că miza acelei lupte era că cei de la DGPA, actual ANP, vroiau să pună oameni de la ei, iar SIO nu a vrut, pentru că știau că sunt oameni corupți și riscau să numească oameni care aveau de-a face cu oameni corupți sau care aveau de-a face cu deținuți, cu oameni care aveau de-a face cu familiile deținuților și care puteau săvârși fapte de corupție. Astfel că SIPA a preferat să aducă oameni din afara sistemului, oameni pe care i-au verificat, oameni din viața civilă.

Oamenii erau testați, bine pregătiți. Unul dintre ei am fost eu, așa am ajuns la acest serviciu. Ulterior am fost încadrat la Penitenciarul Colibași și am avut același ofițer timp de 15 ani și aproape șase luni, până în 2006 când s-a desființat DGPA-ul. Din 1991, în cadrul Serviciului Independent Operativ aveam numai atribuții în sistemul penitenciar. Printre altele ne parveneau și informații din viața civilă care, din punctul meu de vedere, strict la persoana mea au fost bine documentate întotdeauna. Nu-mi permiteam să lucrez altfel”, spune Ionuț Niță.

Informații despre viața privată a judecătorilor corupți

„Erau informații despre mediul penitenciar, despre fapte de corupție, în general. Mituirea unor persoane din interiorul penitenciarului pentru ca deținuții să-și facă o viață mai ușoară. Dar existau și informații din viața civilă referitor la crima organizată, trafic de droguri, fapte de corupție, luare de ostatici, inclusiv se vorbea pe vremea aceea și de mulți străini care veneau în România și săvârșeau fapte de corupție, evaziune fiscală. Trebuia să strângem date despre ei, intram în posesia datelor dintr-o discuție cu un deținut anume, intrai în vorbă și dacă atingeai și subiectul acesta trebuia să fii volubil și, mai ales, să fii abil în a purta discuții cu persoane care erau în detenție. Oricine ajunge în spatele gratiilor are ceva de pierdut, oricine ar fi.

Unii își pierdeau din șarmul pe care l-au avut în viața civilă, unii treceau de la o viață îndestulată la una cu multe restricții și trebuia să le câștigi încrederea, dacă aveau încredere în tine ca om, își permiteau să vorbească, dacă nu, erai total exclus și te evitau. În 1997, oamenii politici și conducerea Ministerului Justiției, remarcând că este un serviciu util, pe strângere de date, a fost denumit SIPA, Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție. El a luat ființă sub conducerea ministrului Valeriu Stoica și a fost dat sub conducerea unui subsecretar de stat”, susține fostul agent SIPA.

Dosarele ajungeau la Justiție și la Parchete

„Practic, toate rapoartele noastre mergeau la conducerea de la București și, de acolo, tot ce considerau că e important și foarte important pleca spre subsecretarul de stat, iar ulterior spre ministrul Justiției. Începând cu 2004, SIPA s-a desființat, prin Hotărârea de Guvern 637/28.04.2004, și a fost înființată în locul ei DGPA, care acum se subordona direct Ministerului de Justiție. Printre altele strânsesem putere pentru a aduna informații despre fapte de corupție, fapte de crimă organizată, acte de terorism. La punctul 5 al Hotărârii de Guvern se preciza că persoanele care vor să ocupe o funcție de conducere, inclusiv în Administrația Penitenciară sau în minister, erau verificate de angajații DGPA. Deci, practic, noi le ofeream un fel de certificat ORNISS, că pot să ocupe acea funcție, că nu sunt pătați. Poate am deranjat mult aici, dar noi ne-am făcut datoria, corect, ca la carte. Dădeam avizul și el ajungea la ministrul Justiției. Acesta decidea, în funcție de informațiile noastre, dacă persoana respectivă primea sau nu certificat ORNISS și era primită sau nu în minister. Subliniez, toți sau aproape toți angajații DGPA trebuiau să primească certificat ORNISS. Din câte am înțeles, unii dintre noi nu au avut, din diferite motive, unii datorită legăturilor cu anumite persoane din lumea interlopă”, declară fostul agent.

Arhivarea documentelor, la pachet

„În 2006, îmi aduc aminte că lucram 14 ore pe zi. Într-o seară primesc un telefon de la un coleg care îmi povestește că pe toate posturile s-a dat știrea că DGPA a fost desființată. La început am crezut că glumește. Am dat drumul la televizor și am văzut cum se spunea că a fost desființată Direcția de Protecție și Anticorupție. Eram în 26 ianuarie 2006. Atunci, șef era procurorul Doru Dobocan. Ni s-a ordonat să nu intrăm în birouri. Să-i așteptăm pe cei de la serviciile teritoriale. Cum v-am spus, noi eram subordonați Serviciului Teritorial 2, cu sediul la Ploiești. Am intrat în penitenciar, nu am intrat pe secția de deținere, am intrat pur și simplu pe hol. Miau sigilat biroul și mi-au spus că suntem liberi să plecăm acasă. M-am conformat, am plecat acasă, a doua zi, m-au chemat și mi-au desigilat și le-am arătat arhiva. Era verificată, semestrial.

Ei au făcut o verificare de formă, totul era pus la punct. Eu, în baza legii, trebuia să sigilez și să desigilez biroul și dacă mă duceam la toaletă. Aveam sigiliu propriu, ofițerul îl avea pe al lui. Răspundeam ca atare de orice eveniment care s-ar fi putut petrece. Ni s-a dat drumul, am intrat în birou și ni s-a adus la cunoștință că există ordin din partea ministrului Monica Macovei că nu mai putem intra în spațiul de detenție. Ni s-a spus să începem să arhivăm. Să facem arhiva documentelor pe care le avem, începând cu 1991. V-am spus, m-am conformat. Am muncit la arhiva respectivă singur. Nu mai aveam ofițer pentru că plecase din sistem, se pensionase. Oricum, eram singurul care avea certificat ORNISS, din tot penitenciarul Colibași. Niciunul dintre cei care erau la Colibași sau la DGPA nu aveau Certificat ORNISS. Deci, ei nu aveau cum să lucreze cu documentele pe care eu le dețineam”.

FOTO: Ionuț Niță

Magistrații se tem de informațiile SIPA

În interviul acordat EVZ, agentul Ionuț Niță declară că arhiva SIPA a fost un ghimpe în coasta magistraților pentru că erau date despre implicarea acestora în infracțiuni de corupție. Datele erau strânse de la deținuți și transmise ulterior celor care aveau o decizie și care puteau să facă un dosar. „Eu vă pot răspunde direct. În multe dintre materialele pe care le strângeam sunt probate, cu adevă- ruri, fapte de corupție săvârșite de magistrați, procurori, judecători.

Urmează ca membrii Comisiei Parlamentare să dezvăluie acest lucru. Nu se căutau informații în mod expres despre viața magistraților. Sub nici o formă nu erau aceste aspecte importante. Nu ne interesa viața privată a magistraților. Dar apăreau ulterior conexiuni care se făceau între nevasta deținutului X și a magistratului Y. Nu puteai să treci cu vederea aceste aspecte. Aceste aspecte se încadrau deja la fapte de corupție și trebuia să le semnalezi. Informațiile ajungeau la superior și apoi la București. De acolo erau trimise la ministrul Justiției și celorlalte foruri care aveau competențe pe fapte de corupție. Oricare dintre persoanele care au criticat arhiva SIPA nu au decât să se adreseze Comisiei Parlamentare care va scoate la iveală ce s-a scris acolo. Eu nu am fost plătit să scriu că judecătorul X se întâlnea și era de mână cu soția, soțul deținutului Y. Eu am fost plă- tit să fac rost de informații, strict, strict numai pe fapte de corupție. Eram prea bine instruit să nu fac diferența între o faptă de corupție și o poveste de iubire”, mai adaugă Ionuț Niță.

Politicienii, în vizorul ofițerilor

„Nu pot să spun dacă am strâns sau nu date despre politicieni. Era important că în acea perioadă se făceau acte de corupție și, dacă noi aflam, era normal să le semnalăm. Multe dintre evenimentele semnalate de noi nu se soldau cu începerea urmării penale. De multe ori, procurorii îi chemau la audieri după care politicienii ieșeau pe poartă, se uitau la tine și îți transmiteau că te vor căuta ei. «O să am eu ac de cojocul tău», ne transmiteau politicienii”, susține fostul agent.

Informațiile plecau la București

Acesta povestește că printre cele mai grave fapte de corupție semnalate la Penitenciarul Colibași a fost cea privind legăturile dintre un judecător cu un deținut pe care l-a condamnat, deși fapta fusese anulată. „Informațiile erau bine documentate, veridice. Până la ultima picătură am verificat informațiile. Lumea niciodată nu poate vorbi concret și în mod direct de fapte de corupție. Se întâmpla cam așa, și toți erau mulțumiți. Deținutul dădea banul, la X și la Y magistrat, și primea fie o pedeapsă mai mică, fie un mic avantaj. Lucrurile astea nu pot fi dovedite, magistrații fac încadrări după cum spune legea, dar ei au luat sau nu bani pentru a da o soluție. Am avut momente în care deținuții au recunoscut pentru că au fost încadrați și nu luau pedeapsa pe care o discutaseră cu magistrații. Și atunci vorbeau, s-a întâmplat de multe ori”, a mai spus el.

Secretele, ținte ascunse

„De toate, de la secrete de stat cu o importanță deosebită, până la secrete de serviciu. De exemplu, la secret de serviciu nu-i dădeam informația brută, ci scrisă, înțelegeți? Eu transmiteam pe un caiet, pe un registru, informația brută. Și spuneam pe scurt, deținutul X, de la camera Z are cuțit. Ei trebuiau să-l identifice. Ăsta era secretul de serviciu. Restul erau secrete de stat care se transmiteau mai sus. În 2004, sistemul penitenciar a fost reorganizat”. Niță mai povestește că reorganizarea serviciului a fost o idee bună care s-a transformat întrun fiasco: „Reorganizarea a fost că după serviciu, într-o zi, am intrat pe poarta unității ca militari și am ieșit ca funcționari publici cu statut special. Statutul special consta în faptul că aveam dreptul să purtăm arme. A fost o chestie obligatorie, nu a făcut nimeni nici o cerere”. 

Cum a fost făcută îndosarierea

„Am lucrat la arhivare. La documentele pe care le-am emis. Așa s-a întâmplat la toate unitățile din țară. S-au produs efecte juridice, s-a desființat unitatea militară. Ei ce-au spus, prin unitatea militară, prin ordinul 127/26.01.2006 au spus că tot bugetul DGPA trece la ANP. Se mai spunea că nimeni nu poate pleca, trebuia să rămânem pe metereze. Mai ales cei care aveam certificat ORNISS. De fapt, printre noi erau cei care aveau certificat și puteam arhiva dosarele. Asta a fost marea problemă.

Arhivarea s-a făcut după un opis

Am lucrat la arhivă vreo două luni de zile. Cu opis, cu tot ce trebuie. Nu cum se spune în presă că au fost sustrase documente. Nu a existat așa ceva. Am lucrat în baza ordinului, cum să clasificăm materialele. Toate au fost numerotate, cu opis, pe fiecare document. Eu cel puțin așa am lucrat. La fiecare dosar se spunea, la pagina cutare se află informațiile despre... cutare, cutare, referitoare la... conțin atâtea pagini. Sunt informații secrete de stat sau informații clasificate de nivel, secrete de serviciu sau altfel de secrete. Trebuia să precizezi tu... După două săptămâni s-a decis la conducerea DGP, deși ea ca structură, era desființată, toți cei implicați erau într-o lacună legislativă. Nu știau cum să procedeze. Că dacă ne dădeau afară conform Hotărârii de Guvern 127, deci ne dădeau afară pe toți, nu avea cine să lucreze cu documentele clasificate, SSID, și au dat o ordonanță de Guvern, 586/03.05.2006, prin care s-a prorogat termenul de desființare.

Kilometri de arhivă

S-a văzut că sunt kilometri de arhivă și am spus că nu putem să o arhivăm și s-a mai prelungit termenul cu 90 de zile. Dar unitatea DGPA era desființată, nu se mai putea înființa sau reorganiza. Juridic, DGPA era desființată, nu mai avea CUI, nu mai exista. Deci sub nici o formă nu puteai să o mai reorganizezi. Cu toate acestea, ministrul de atunci, Monica Macovei, a reorganizat în 29 decembrie 2006.

Am lucrat la arhivă vreo patru, cinci luni de zile. Până la urmă s-a hotărât că arhiva, de la centrele teritoriale, trebuie dusă la sediul Serviciului Teritorial de care aparțineam. Transportul s-a făcut în condițiile legii, cum s-a făcut cu documente strict secrete, dar au fost și lacune, s-a lucrat mai mult sau mai puțin sub pază.

Specialiștii care erau la conducerea unității au spus că totul e legal. Nu se scotea nici un document fără să știe cineva de el. Toate documentele erau pe dublu exemplar, cu opis, cine voia să găsească un document îl găsea la locul lui. La București au trimis Jilava și cei care arau arondați, noi am trimis la Ploiești, că așa ni s-a ordonat. Acolo, la Ploiești, s-au strâns documentele de la cele șapte unități de la Serviciul 2 teritorial Muntenia. Dar la Ploiești s-au mai opisat o dată, după altă metodă.

Îmi aduc aminte un amănunt, eu dețineam la momentele respective, mă refer la mai, când ne-am deplasat la Ploiești să facem din nou arhiva, îmi amintesc că am purtat o discuție, cu cineva din conducere și ni s-a spus să facem arhiva la grămadă. Adică să punem documentele unul peste altul. Penitenciarul Colibași cu Ploiești și cu altele. În felul acesta s-au amestecat informațiile și oricine putea scoate, sustrage documente. Eu am sugerat că nu e corect așa, dar ei au făcut cum au vrut”, ne-a mai povestit agentul Ionuț Niță.