Grupul VIRGINIA STATE GOSPEL CHORALE aduce muzica gospel în orașele din România

Grupul VIRGINIA STATE GOSPEL CHORALE aduce muzica gospel în orașele din România

Turneul „Gospel Night” susținut de grupul Virginia State Gospel Chorale se desfășoară în perioada 8-11 decembrie în orașele din România.

Celebrele imnuri dedicate dragostei și speranței precum, „O Happy Day” sau „Amazing Grace” vor aduce bucuria și speranța în inimile iubitorilor de muzica gospel. Aceștia vor avea privilegiul de a intra în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă alături de cei 35 de artiști de renume internațional cu glasuri divine. Sub conducerea virtuosului dirijor James Holden, Virginia State Gospel a câștigat numeroase premii, printre care People's Choice Awards în 2012 la concursul Verizon din Statele Unite și a susținut în decursul timpului, mai multe turnee în Statele Unite și în Europa. În 2005 cu ocazia concertului de Crăciun de la Vatican, americanii au concertat pentru Papa, împreună cu alți mari artiști de renume internațional. Anul acesta corul va participa la concertul de Crăciun de la Roma, transmis de postul de televiziune RAI, prin Mondovision în întreaga lume. Pentru a îmbogăți acest spectacol minunat, J.DAVID BRATTON, un gigant al muzicii gospel, care a avut colaborări importante cu legendele muzicii ca Roberta Flack, Pattie LaBelle, Edwin Hawkins și mulți alții, va fi prezent în calitate de invitat special în turneul din România.

Programul concertelor „Gospel Night” în interpretarea grupului  Virginia State Gospel este următorul:

8 decembrie la Sala Patria din Brașov, ora 19:00; 9 decembrie la Catedrala Romano-Catolica din Alba –Iulia, ora 19:00; 10 decembrie la Opera Națională din Cluj-Napoca, ora 19:00; 11 decembrie la Sala Ampelum din orașul Zlatna, ora 18:00.

Ne puteți urmări și pe Google News

Biletele pot fi procurate, inclusiv în ziua concertului, de la casa de bilete a sălii de spectacol din fiecare oraș, precum și online accesând www.ticketnet.ro. Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat.III - 50 lei, Cat.II -80 lei, Cat.I – 100, sau VIP - 120 lei.