Primarul oraşului Braşov, George Scripcaru (PNL), aștepta aseară verdictul judecătorilor, dacă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile sau dacă va fi cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită.
În boxa arestaţilor mai erau: Mihai David, fost director Hidroelectrica SA, şi Simina Costan- care controlează Bepco SRL Ghimbav. Unul dintre afaceriştii implicaţi în dosar, Călin Pop – administratorul ASP Agregate, inițial reținut pentru 24 de ore, a recunoscut acuzațiile și a colaborat cu DNA.
Firma lui Pop a beneficiat de o lucrare ca urmare a unei înţelegeri frauduloase pe care a avut-o cu Scripcaru. Edilul ar fi pretins ca, în schimbul atribuirii lucrării, o parte din banii primiți în mod necuvenit de la Primăria Brașov- aproximativ 100.000 de euro, să fie utilizaţi de Pop pentru achiziţionarea de materiale electorale. Era vorba de tricouri, pixuri, brichete etc, dar şi pentru achiziţionarea a aproximativ 2.000 de pachete cu alimente în campania pentru alegerile locale din anul 2012. Scripcaru a fost ales, în acel an, cu 44,29% din voturi.
Comoara din valiza ascunsă
Procurorii DNA au găsit, în demisolul imobilului în care locuiește George Scripcaru, o valiză în care erau 3.000 de euro și 41.000 de lei, bani nejustificați, în contextul în care edilul le-a spus anchetatorilor că în casă are doar 2.700 de lei. Anchetatorii au mai ridicat din locuința Cristinei Antonie - apropiată a primarului - 90.000 de lei și 2.400 de euro. Din locuința lui Mihai David și din cea a Siminei Costan au fost ridicați peste 300.000 de lei. Detaliile apar în referatul DNA cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.