Fostul căpitan al echipei Dinamo se bucură că a scăpat din Ștefan cel Mare: „Nu pot să zic că îmi pare rău că am plecat”
- Andrei Călin
- 13 iulie 2017, 19:35
Dan Nistor, jucător transferat, în această vară, de la Dinamo la CFR Cluj, a declarat că se bucură pentru că a ajuns să evolueze în Gruia.
Dan Nistor a ajuns, în această pauză competițională, la CFR Cluj, după ce a căzut în dizgrația lui Cosmin Contra, tehnicianul celor de la Dinamo. Mijlocașul a vorbit despre această schimbare și a precizat că nu regretă despărțire de formația din „Groapă”.
„Nu pot să zic că îmi pare rău că am plecat, am venit aici să câștig multe trofee cu această echipă frumoasă. Pentru mine este un pas înainte. În ultimii 10 ani, CFR-ul a câștigat foarte multe trofee și sper să nu ne oprim aici și anul ăsta să câștigăm. Au venit foarte mulți jucători noi, sperăm să ne acomodăm cât mai repede și să câștigăm primul meci, care este foarte important, cel de la Botoșani. E problema dânsului ce vorbește, eu vreau să îi urez multă baftă și mult succes în continuare. Nu am avut absolut niciun conflict cu dânsul, eu am mers cu inima deschisă la acea echipă, dar ce a fost a fost, le urez multă baftă", a spus Nistor la Dolce Sport.