Florin Țurcanu anunță că nu pleacă din PNL, deși este condamnat penal

Florin Țurcanu anunță că nu pleacă din PNL, deși este condamnat penal

Co-preşedintele filialei teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal (PNL), Florin Ţurcanu, a ţinut să le transmită colegilor care provin din PDL, că nu pot „scăpa decât mort” de el şi că trebuie să accepte să facă echipă, scrie Agerpres.

Ţurcanu a declarat luni, într-o întâlnire cu presa locală, că foştii democrat-liberali urmăresc înlăturarea sa de la conducerea PNL.Ţurcanu a atras atenţia colegilor de partid că nu va renunţa la funcţie, ca urmare a „scandalurilor artificiale” provocate de ei.

„Este clar că plăcerea asta este din interiorul marelui PNL, de a crea scandalul artificial, cu gândul că Ţurcanu poate-poate. Le transmit pe această cale un mesaj foarte clar şi dur şi vechiului PDL: să înţeleagă că au venit în PNL să facem echipă, nu să creăm puciuri pe sub masă sau la anumite televiziuni sau ziare. Doar mort vor scăpa de mine. Să înţeleagă că trebuie să facă echipă în jurul meu”, a afirmat Ţurcanu.

Florin Ţurcanu i-a cerut co-preşedintelui PNL, Cătălin Flutur, să ia atitudine faţă de foştii democrat-liberali care îl atacă.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat, joi, la şase luni de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Suceava, decizia fiind definitivă.

Magistraţii de la Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Ţurcanu de fals şi uz de fals, după ce a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, aceştia pierzându-şi astfel funcţiile de consilieri judeţeni sau locali.

Ne puteți urmări și pe Google News