Premierul Mihai Tudose a declarat ieri, pentru Agerpres, că nu are în vedere nicio remaniere şi că, în cazul ministrului Sănătăţii, i-a cerut doar să găsească vinovaţii pentru situaţia cu vaccinurile.
Mihai Tudose a afirmat: „I-am solicitat domnului ministru Florian Bodog un raport despre tot sinopsisul la vaccinările din România, începând de la situaţia producerii vaccinurilor, începând de la Institutul Cantacuzino, terminând cu importurile şi cu ce avem în depozite. După aceea, dacă vaccinurile respective stau într-un depozit în Bucureşti ori s-au distribuit în ţară, este un alt subiect, şi apoi cine trebuia să facă vaccinarea propriu-zisă. Dacă medicul de familie s-a dus la familia respectivă, are o statistică privind copiii nevaccinaţi? Sunt nevaccinaţi pentru că au refuzat părinţii sau pentru că nu a ajuns nimeni la ei? Şi atunci, am un prim caz: vaccinul este în ţară, a ajuns în localitatea în care trebuia să ajungă, s-a dus medicul la familie, familia a refuzat. Dar pot apărea şi nenorociri de genul: nu a fost vaccinul, vaccinul a sta în depozit, vaccinul este în ţară, nu a stat în depozit s-a dus în localitatea respectivă, dar nimeni nu s-a ocupat să şi vaccineze. Situaţia ar trebui să fie foarte clară, dar, din păcate, nu este". Premierul a precizat că acesta este motivul pentru care doreşte un raport cât mai amănunţit şi într-un termen cât mai scurt. Reacţia premierului vine după ce au apărut informaţii privind o posibilă schimbare din funcţie a ministrului sănătăţii, Florian Bodog. Surse guvernamentale au declarat ieri, pentru agenţia News.ro, că ministrul Sănătăţii riscă să fie remaniat săptămâna viitoare, decizia urmând să fie luată de către premierul Mihai Tudose dacă va fi nemulţumit de raportul privind importanţa informării populaţiei în cazul vaccinării copiilor pe care i l-a cerut în şedinţa de guvern de săptămâna trecută. Sursele citate au afirmat că în funcţie de cum va arăta raportul, premierul Mihai Tudose va decide dacă îl remaniază sau nu pe ministrul Sănătăţii. În şedinţa de guvern din 13 iulie premierul Mihai Tudose s-a arătat îngrijorat de cifrele care indică faptul că în ţara noastră sunt aproximativ 260.000 de copii care nu au fost vaccinaţi împotriva rujeolei şi poliomielitei, în condiţiile în care vaccinurile sunt suficiente pe piaţă. Tudose i-a dat un termen limită ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, pentru a găsi o cale ca părinţii să fie informaţi corect despre importanţa vaccinării. Tudose i-a spus, la acea dată, ministrului Sănătăţii: "Săptămâna viitoare, dar cel târziu săptămâna viitoare, să aveţi, împreună cu presa din România, (...) să stabiliţi un procedeu prin care să înţeleagă toţi românii că trebuie să fie vaccinaţi copiii. Nu se poate aşa ceva. Înţeleg că vaccinurile le avem, dar nu reuşim să ajungem cu ele la destinatar". De asemenea, la şedinţa de guvern din această săptămână, premierul Mihai Tudose l-a apostrofat pe secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Rareş Trişcă: "Astăzi (joi, n.r.) vom stabili în domeniul Sănătăţii două comitete interministeriale, unul pentru spitalele regionale şi unul pentru Institutul Cantacuzino. Nu daţi din cap foarte amplu, domnule secretar de stat, pentru că nu sunt foarte de acord cu ce aţi scris şi s-ar putea să plecaţi acasă înapoi".