Făcătura mediatică (fake-new, dacă țineți neapărat) a ultimelor zile, adică istorioara isterizantă pentru cavalerii cauzelor „cool” de pe Facebook a profesoarei de limba și literatura română Cristina Tunegaru, merită o atenție deosebită.

Nu atât pentru că, prin intermediul ei, s-a încercat confecționarea unui soi de eroină populară, martiră a sistemului ticăloșit și corupt care guvernează România, numai bună de folosit în bătălia mitologică dintre „binele tânăr, frumos și liber” și „răul politicianisto-pesedisto-penal”, cât, mai ales, pentru ceea ce avem prilejul a descoperi dacă scrijelim puțin ambalajul strict politic al poveștii.   

 

Scandalul a izbucnit joi, atunci când Hotnews a ținut capul site-ului cu informația că numita profesoară Tunegaru, care s-a remarcat atunci când, prin ianuarie, a contrazis-o public pe primărița Firea, a fost dată afară din școala gimnazială în care preda, unica sursă a știrii fiind chiar postarea de pe Facebook a împricinatei. Imediat, informația s-a rostogolit cu mare viteză pe rețeaua socială, împinsă cu elan de activiștii civico-politici de profesie. Bula tânără, frumoasă și liberă crăpa de emoție și de indignare. În subsolul  postării „victimei”, like-urile și comentariile de solidarizare, unele siropoase, altele pornografice, în funcție de andrisant – doamna, sau vagabonzii din sistemul de educație –, se înmulțeau precum microbii din pereții unui spital vechi, dezinfectați cu produse Hexi Pharma. Puteai paria că, la protestele de duminică, profesoara Tunegaru va binemerita cel puțin o pancartă cu un slogan „deștept”, care se va iți, mândră, din pădurea celor care-i spurcă pe „borfași”.

 

Și, pe seară, șoc! În media apare informația obiectivă, confirmată oficial, că profesoara Tunegaru, în fapt, suplinitoare, începând din toamnă, nu va mai preda la școala cu pricina, întrucât postul va fi ocupat de un profesor titular. Conform legii și în virtutea calității domniei sale de profesor-suplinitor, și nicidecum sau măcar foarte puțin probabil, ca efect al unor represalii politice. Bula de Facebook s-a mai dezumflat. Au apărut criticile și contestările. Hotnews a făcut rectificări cu o jumătate de tastatură, fără a prezenta, din păcate, și cuvenitele scuze cititorilor. Utilizatorul Facebook Cristina Tunegaru a continuat să-și susțină, un pic forțat și neconvingător, teza victimei politice. Deși făcătura era evidentă, iar bunul-simț comun le-ar fi dictat măcar abstinență de opinii, alți utilizatori Facebook din specia căuzașului cu ceva talent scriitoricesc au lansat mici escrocherii intelectuale menite să păstreze narativul „Tunegaru – victimă politică și persoană de bună-credință”.

 

La ce bun atâta consum de pixeli întru promovarea unui fals grosolan, de natură să decredibilizeze oameni și instituții media cu oareșce pretenții de onorabilitate? Cumva pentru că este nevoie de a ilustra, o dată în plus, cât de putred e sistemul politizat de învățământ din România, al cărui putregai îl simbolizează în imaginarul colectiv al unei pături semnificative a societății, ca în tot și-n toate, PSD? Puțin probabil. Dacă ar mai fi nevoie să arăți această stare de fapt, ți-ar fi suficient un demers jurnalistic de investigare a câtorva cazuri reale de promovare a profesorilor prieteni ai partidului de guvernământ și de marginalizare a câtorva neprieteni, de care știm cu toții că e plină țara. Pentru a demasca „ciuma roșie” din învățământ, nu trebuie să te faci de râs mințind cu nerușinare prin transformarea unei suplinitoare obligate de lege să lase locul titularului într-o Jeanne D`Arc care arde pe rugul aprins de Gabriela Firea. Și, totuși, de ce?

 

Cred că răspunsul trebuie căutat în altă parte. Adică, nu pe teren eminamente politic, ci, mai degrabă, în zona ideologicului. Mai exact, în rolul de „activist ideologic pe tărâm cultural-educativ” (noțiune de anii `50-`80, valabilă, însă, și astăzi) pe care îl joacă suplinitoarea Tunigaru. Pentru că, mai înainte de a se ridica împotriva primăriței, prin contestarea recomandării acesteia de a nu le pune absențe copiilor în ziua înzăpezirii sau prin critica adusă acțiunii nătânge de PR împotriva jocului „Balena albastră”, Cristina Tunigaru s-a făcut cunoscută publicului prin promovarea unor teze educaționale care sunt, în fapt, expresia sau extensia unei ideologii. Este acea ideologie care a infestat treptat, începând cu anii `60-`70, sistemele de învățământ din lumea occidentală și care se fundamentează pe premise precum „nu există adevăr obiectiv”, „omul e un construct social”, „nu există o ierarhie obiectivă a valorilor” sau „cultura tradițională este irelevantă, ba, pe alocuri, chiar toxică”. Unora le place să numească această ideologie „progresism”. Altora, „marxism cultural”. Sub oricare dintre denumiri am trata-o, ideologia cu pricina își propune să schimbe omul după tipare noi, care exclud recursul la bazele gândirii și ale culturii clasice, cu care se află într-un vădit conflict. Și totul începe în primii ani de școală, cu o pastilă otrăvită, dar oportun ambalată în staniol frumos colorat: „copilul trebuie să învețe ceea ce-i place”.

 

Cristina Tunegaru scrie de multe ori pe Facebook și uneori chiar la Hotnews. Nu literatură, ci opinie. Parcurgând opera sa online, identificăm patru idei principale. Prima: învățământul românesc actual este ineficient și corupt, programa școlară este supraîncărcată, iar dascălii tâmpiți și fără chemare predomină în sistem. A doua: la gimnaziu, copilul trebuie să învețe chestiile care-i plac și, prin urmare, dascălul, care-i musai să dețină abilitatea de a-i fi elevului un fel de camarad mai mare, este ținut a i le  preda. A treia: literatura română clasică este greoaie, depășită și are o valoare discutabilă, drept pentru care nu merită să-ți pierzi vremea predând-o la orele de limba și literatura română din gimnaziu. Ultima: soluția la criza educației poate fi dată numai prin sistemul de stat, liberalizarea învățământului și homeschooling-ul („școala acasă”) fiind, din perspectiva suplinitoarei, cam „câh”.

 

Cu prima dintre teze nu putem fi decât de acord: da, învățământul românesc frizează, din motivele exprimate și de suplinitoarea Tunegaru, catastrofalul. Dar celelalte trei idei ale suplinitoarei care, momentan, și-a ratat cariera de fake-martiră a acestui sistem, ele nu sunt soluții la această criză, ci metode (subtile, ce-i drept) de a-l face pe copil permeabil la menționata ideologie. Mai direct spus, de a-l transforma într-un viitor idiot util. De milenii, ne trimitem copiii la școală ca să învețe mai ales ceea ce nu le place, ceea ce, în afara școlii, le vine greu să pătrundă cu mintea. Tocmai de aceea, calificăm ca dascăl bun profesorul capabil să-i facă pe elevi să învețe tocmai ceea ce nu le place, cu sau fără camaraderia „cool”. Fiindcă, dacă am aplica logica suplinitoarei până în ultimele ei consecințe, atunci locurile ideale de studiu pentru copiii noștri ar fi, după caz, o cârciumă de hipsteri, un club de fițe, ori stadionul pe care tocmai are meci FCSB. Pentru că acolo le place, firesc, mai mult decât la școală.

 

Războiul pe care suplinitoarea Tunigaru l-a declarat mai demult clasicilor literaturii române, Eminescu și Creangă, pe care a ținut să afirme în public că refuză să-i predea la oră, este o parte însemnată a viziunii „progresiste”. Aceasta, pe lângă disprețul față de cultura clasică, nutrește și o aversiune crâncenă față de ideea de național. Mica activistă ideologic-culturală profită, aici, de o realitate: clasicii noștri le sunt prezentați elevilor într-un stil  îmbâcsit, prin comentarii literare în care nu s-a mai schimbat o virgulă de pe vremea stilourilor Flaro, cu accentul pus poate prea mult pe rolul lor în efortul de sincronizare a literaturii române cu universalitatea, și, prea puțin, pe valoarea în sine a operei. A-i scoate însă din programă pe Eminescu și pe Creangă și a-i înlocui cu Harry Potter înseamnă însă a-l ține pe copil departe de ceea ce s-a creat mai bun și mai frumos în limba pe care-o vorbește, în care simte și în care gândește. Și asta, la vârsta la care se formează gustul pentru ceea ce e bun și frumos. Iar, dacă cei doi „grei” sunt mai grei decât Harry Potter, cu atât mai bine. Mai ales în gimnaziu, principalul rost al școlii este să-l învețe pe copil să învețe, un alt aspect care pare că-i scapă suplinitoarei Tunegaru, dimpreună cu realitatea că materia pe care este plătită să o predea nu se numește „limba și literatura tradusă în română”.

 

În sfârșit, etatismul susținut de suplinitoare ca unică soluție instituțională la criza din educație constituie cel mai bun marker pentru ideologia pentru care, în realitate, se agită civic Cristina Tunegaru. În Europa și, parțial, în SUA, programa și metodologia care decurg din această ideologie au fost impuse de stat, cu decretul. În Europa mai ușor, pentru că aici învățământul este puternic etatizat, în SUA mai greu, pentru că, acolo, privatul încă mai are un cuvânt greu de spus în societate. Cât despre homeschooling („școala acasă”), aceasta constituie o adevărată oroare pentru activiști de tipul Tunegaru, pentru că, nu-i așa, statul, prin reprezentanții săi avansați, iluminați (adică ei înșiși), știe infinit mai bine decât părintele ceea ce e mai bine pentru copil, care copil, mai înainte de orice, este un simplu construct social.  

 

Cristina Tunegaru se bucură de publicitate până la minciună grețoasă din partea mass-media și a activiștilor care susțin ideologia și agenda progresismului pentru că a construit (sau i s-a construit) o poveste care vinde, pe sistemul polițistului virtual Godină: pedagog de școală nouă, profesor mic, de gimnaziu, dar implicat, popular printre elevi și printre părinți, care vede și diagnostichează bine tumorile din învățământul românesc, care are curaj să le afirme public. Rolul ei politic în bătălia împotriva PSD, a partidelor, în general, este unul secundar. Mult mai important este rolul de activist ideologic pe tărâm cultural-educativ al „progresismului”.  În forma sa actuală, sistemul românesc de învățământ manifestă, într-adevăr, o tendință bolnavă de a ne transforma copiii în idioți inutili, pentru că are pretenția să-i învețe ”totul”. De aceea, el trebuie construit pe baze noi. Dacă însă acele baze noi vor fi  cele propuse de micii activiști tip Tunegaru, atunci viitorul sistem ne va transforma copiii în idioți utili, pentru că-i va învăța „nimicul”. Nimicul ambalat, prin recurs la fake, în atoateștiință...