În 1992, la 22 de ani, când m-am angajat la Evenimentul Zilei, nici nu-mi trecea prin cap că o să ajung să scriu în 2017, la 47 de ani, în calitate de proprietar.

Pe vremea aia, de fapt, nu aveam prea multe lucruri în cap, în afară de pasiunea pentru Istorie, iar despre proprietate și capitalism de-abia începeam să învăț câte ceva.

Eu o să vă povestesc despre acel Evenimentul Zilei pe care l-am cunoscut, când Iliuță Nagi, directorul de difuzare, vindea și un milion de exemplare, cu banii jos. Au mai fost și alte perioade cu Cornel Nistoresc și Boby Păunescu, dar eu nu mai eram atunci în redacția EvZ.

Prima mea întâlnire cu Ion Cristoiu a fost provocată de tata, Adrian Andronic, unul din cei mai mari caricaturiști ai vremurilor, care-mi căuta un loc de muncă. M-a dus acolo unde lucra, în presă. Eram dispus să muncesc oriunde în redacție, mai ales că Evenimentul Zilei devenise deja o legendă urbană. 

Am intrat în biroul lui Cristoiu, pe vremea aia cu plete și burtă, am stat de vorbă 5 minute, după care m-a trimis la secția de Politică Internă. Ca reporter. A văzut ceva ce eu nu vedeam…

Casa Scânteii a anilor 90 arăta la fel de jalnic ca acum. Dar era un entuziasm care te făcea să treci peste decorurile apăsătoare, cu atât mai mult cu cât Evenimentul Zilei începea să facă istorie aidoma ziarelor din perioada interbelică. 

Era un fenomen unic, pentru că pleca de la zero, nu avea patrimoniul imobiliar preluat de la Scânteia, sprijinul politic de la nou apărutele ziare Azi sau Dimineața sau rubrica de anunțuri a României Libere, dar EvZ începea să vândă cât toate celelalte la un loc.

Am început imediat, pe un colț de birou, uimit de ceea ce se întâmpla în jurul meu. Eram coleg cu Mircea Suciu, Bogdan Ionescu, Mirel Curea, Crina Nedelcu, Aura Alexa Ioan, Florin Budescu, Radu Tudor, Irina Zidaru, Andi Lupu, Daniel Nanu, Sergiu Toader, Mihai Pâlșu, Adina Anghelescu, Iulian Chifu, Cristina Sofronie și încă mulți alții, iar nouă, la Politic, șef intermediar ne era Sorin Roșca-Stănescu. Stătea într-un birou în care intrai cu frică. Acolo îi găseai pe Daniel Tomescu, Gică Voicu și Nicoleta Roșoga.

Ulterior au venit mulți alții. La fel de pasionați de presă. Simona Ionescu, Ciprian Rădăvoi, Gabi Rusu, Adrian Halpert, Marcela Feraru, Iulian Bostan, Anca Alexandrescu,  Floriana Jucan...Peste 400 de ziariști au trecut pe acolo. Să-mi fie iertat dacă nu i-am putut trece pe toți, știu că pentru unii contează.

Așa cum a contat și pentru mine, iar pasiunea pentru EvZ m-a marcat pentru tot restul vremurilor. Acolo am devenit cel mai tânăr redactor șef adjunct din istoria presei, sau cel puțin așa îmi spunea Sorin Roșca-Stănescu, atunci când, plecat să facă un alt ziar (1993), m-a luat de mână și m-a dus în biroul lui Ion Cristoiu: Pune-l în locul meu! E tânăr, dar e talentat! Nu știu cât de talentat eram, dar foarte tânăr eram cu siguranță…

Acolo, în acel birou, stăteam de vorbă până la ore târzii în noapte cu Ion Cristoiu, după ce terminam ziarul, acolo am dat primele lovituri de presă cu Mirel Curea, am scris primele reportaje politice cu Crina Nedelcu și Marcela Feraru, am fost coleg de birou cu Simona Ionescu, acolo m-am însurat (prima dată!), de acolo am plecat când am simțit că epoca Ion Cristoiu era pe sfârșite, din motive politice ca de obicei, acolo mi-am trăit ani frumoși din viață.

Ce vreau să vă spun este că spiritul acelor vremuri reprezintă pentru mulți dintre noi un reper greu de depășit! 

Viața ne-a dus de multe ori în direcții diferite, pe poziții adverse, dar au existat momente în care ne-am regăsit în spiritul acelor vremuri.

Din aceste motive nu am ezitat nici un moment când am avut posibilitatea să cumpăr Evenimentul Zilei. E drept că îmi închipuiam, ușor naiv, că voi face o afacere profitabilă. Nu a fost deloc așa. Greșelile mele, dușmănia unora, gândirea bolovănoasă, personalitățile tip cutie de rezonanță, au determinat evoluții neașteptate.

Dar am decis să nu mă dau bătut. Am vrut să dovedesc că spiritul Evenimentului Zilei mai există, că mai sunt ziariști de “modă veche”, care pot pune lucrurile în făgașul lor firesc. Și care nu se tem!

Asumându-mi istoria ultimilor ani, cu decizii bune și rele, am cerut celor cu care fusesem coleg în urmă cu aproape un sfert de veac să mă ajute în această întreprindere. I-am căutat pe cei care nu puteau fi șantajați, care nu se temeau de amenințări, care învățaseră meseria de gazetar și altfel decât în seminarii de “modelarea” personalității până la dispariția ei. 

Au venit, știind că-i chem la luptă grea. Și am plecat împreună pe un drum a cărui luminiță doar o întrezărim.

Trebuie să mă opresc aici, au și alți colegi și prieteni ceva de spus.

La final, vreau să mulțumesc celor care ne citesc, celor care au încredere în noi, celor care ne iartă greșelile și se bucură pentru reușitele noastre!

Voi sunteți Evenimentul Zilei!