Editura Vremea lansează cartea File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983 Ediţie îngrijită şi prefaţă de Doina Alexandru Lansarea va avea loc marti, 21 octombrie 2014, ora 18.00, la Hanul Manuc, str. Franceza, nr. 62-64.
Majoritatea însemnărilor lui Corneliu Coposu din acest jurnal ascuns de securitate timp de peste patru decenii gravitează în jurul unui singur astru: Iuliu Maniu. Consemnează mişcările diurne ale Prezidentelui, întâlnirile sale cu toate personalităţile politice importante, cu diplomaţii străini acreditaţi în România, strategia sa de a scoate ţara din alianţa cu Germania lui Hitler şi a o trece de partea aliaţilor, acţiunile secrete riscante întreprinse în acest scop, actul de la 23 August şi, în final, încercările disperate ale bătrânului luptător de a-i convinge pe diplomaţii englezi şi americani şi pe guvernele lor să nu abandoneze România în ghearele comunismului sovietic. Autorul jurnalului a ţinut să lase mărturia personală a evenimentelor politice majore petrecute în România între 1936 şi 1947, anul arestării sale, având convingerea că perioada de timp peste care se întind însemnările a avut o semnificaţie deosebită, deoarece în acel timp s-a produs pulverizarea partidelor şi întronarea dictaturilor în România şi s-a aplicat politica de crâncenă comprimare a funcţiunilor vitale ale statului.
Despre jurnalul pierdut, confiscat, tăinuit al lui Corneliu Coposu s-a vorbit mult. Prima dată am auzit de el chiar de la domnul Coposu, care afirma că, deşi securitatea îi confiscase mii de pagini, tot ar fi avut material să scrie zece cărţi, dar îi lipsea timpul. Volumul de faţă cuprinde o parte din manuscrisele ascunse într-o valiză dată în păstrare bunului său prieten Ioan Dumitru, spre a fi puse la adăpost de percheziţiile securităţii. Sunt însemnări zilnice, fişe, portrete pe baza cărora dorea să îşi reconstituie jurnalul şi cartea definitivată încă din 1947, dar confiscată – Viaţa lui Iuliu Maniu. În febra evenimentelor de după decembrie 1989, când Corneliu Coposu şi-a consacrat întreaga energie politicii, nu a mai găsit răgazul de a edita vechile manuscrise tăinuite mai mult de patru decenii.
Doina Alexandru
Doina Alexandru (pseudonimul adoptat în 1977, la Radio Europa liberă de Doina Xifta, născută Alexandrescu), n. 1946, a părăsit România în 1975, emigrând în R. F. G. Un an mai târziu, se angajează redactor la postul de radio american Europa liberă din München, unde colaborează la diverse emisiuni – „Articolul zilei”, „Programul politic”, „Radio Magazin” – şi la secţia de ştiri. Între 1979 şi 1995, a fost titular al emisiunii „Din lumea comunistă”, redenumită după 1990 „Cronica ’90 – de la totalitarism la libertate”; între 1994 şi 1995, a fost titular al programului „Lumea creştină”. Volume publicate: Niciodată liniştea (Editura Dacia, 1994), Corneliu Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru (Editura Anastasia, 1996; Editura Vremea, 2014), volum tradus şi în engleză (Corneliu Coposu. Confessions. Dialogues with Doina Alexandru, East European Monographs, Boulder, Columbia University Press, New York, 1998).