Editura Evenimentul si Capital

Eugen Mihăescu, pictor, grafician și scriitor: „Cuvântul cheie din România de azi este minciuna, care se sprijină pe denunțuri“ | Puterea cuvântului

Academicianul Eugen Mihăescu spune că, în 5-10 ani, „Europa se desparte“
Autor: | | 6 Comentarii | 8541 Vizualizari

Un observator acerb al lumii, „acasă“ și aiurea, după cum îi place să se prezinte, academicianul Eugen Mihăescu mărturisește că faima și banii nu schimbă statul de emigrant. Viața în străinătate i-a accentuat dorul de România. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei, marele grafi cian dezvăluie și că a fost martor, tangențial, la pregătirea „loviturii de stat din ’89. (...) «Scrisoarea celor șase» s-a scris în apartamentul meu“.

- Evenimentul zilei: Ani la rând ați tot făcut drumuri între America, Elveția și Franța. După '89, v-ați întors în România, de unde ați plecat în '67. Unde sunteți când vă simțiți acasă?

Eugen Mihăescu: România a fost întotdeuna casa mea. Oriunde am fost, vorbind și scriind românește, când spun „acasă“ mă gândesc la România. Niciodată nu am spus că mă duc acasă la New York. Mă duceam într-un apartament.

- Distanțarea față de țară a fost o conjunctură? Sau ați căutat să trăiți în altă parte?

Eugen Mihăescu: Ceea ce m-a făcut să plec era ideea abstractă a libertății. Mă simțeam într- un fel de lagăr în aer liber. Am vrut să evadez din ceva care mă îngrădea și să trăiesc unde credeam că sunt liber să fac de toate.

- Doar credeați? Nu ați găsit libertatea dorită?

Eugen Mihăescu:Nu există libertate. În România, atunci când aveam un proiect mi se spunea că nu am voie să fac aia, nici ailaltă. Când am ajuns în America a fost mult mai simplu. Mi s-a spus: „Ai voie să faci numai asta!“. Andrei Koncealovski rezumă perfect diferența dintre sistemul comunist și cel capitalist. Ai o libertate dacă ești în bune relații cu gardianul-șef, de exemplu, dacă faci ce vor ei, fie că asta se întâmpla în comunism sau în ceea ce se spunea fals lumea liberă.

- În altă ordine de idei, nu a fost o mare schimbare.

Eugen Mihăescu:Și acolo erai sub supraveghere, dar ce nu mai puteam să suport în România era micimea ălora care îmi erau colegi și care aveau o plăcere nemaipomenită să toarne. Am fugit din cauza așa-zișilor mei colegi de la ora aia, mai mult decât din cauza comunismului care i-a creat. Era invidie multă și am vrut să termin cu această șleahtă de căței care mi se agățau de manșetele pantalonilor.

- Dar ați avut probleme cu autoritățile comuniste?

Eugen Mihăescu:M-au dat afară de la Belle- Arte în 1958. Pretextul a fost o pictură abstractă, dovada „cosmopolitismului“ meu, a „plecăciunilor pe care le făceam în fața artei decadente din Occident“. Am avut și dosar de urmărire la Securitate care s-a prelungit până în mai 1990, după „Duminica Orbului“. Asta am aflat-o de curând.

- Știați ce o să faceți dincolo? Aveați un plan?

Eugen Mihăescu:Când am ajuns în Elveția aveam 28 de ani și știam doar că vreau să scap de un anumit mediu. Am zis că o să fac și o să dreg, că mă duc pe șantier... nu conta. Dar am ajuns în Paradis și muream de foame. Am reușit să ies cu capul din apă, eram bine, aveam un copil, eram fericit și într-o dimineață m-am trezit șomer. Editura elvețiană „Rencontre“, la care lucram, s-a închis pentru că a fost cumpărată de o firmă canadiană.

- Momentul potrivit să mergeți mai departe, peste Ocean?

Eugen Mihăescu: Visam de mult timp să ajung în America, unde aveam niște rude prin alianță. Odată ajuns acolo, m-au întrebat ce vreau să fac și le-am zis că vreau să desenez pentru The New York Times. Toată lumea a râs de mine. Nu vorbeam engleză și, împreună cu un fost coleg pe care l-am luat ca traducător, m-am oprit la sediul The New York Times. Țin minte că am fost foarte atent ca ușa batantă să nu mă arunce în stradă. Am rămas acolo 24 de ani.

„Iliescu avea prea multă ceară în urechi“

- De ce v-ați întors în țară după aproape două decenii de exil?

- Și astăzi mă întreb de ce am făcut-o?!? La fel ca în basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte“ m-a apucat dorul de acasă.

- Și cum ați regăsit România?

- Ca un pământ care poate să renască și care are plante perene, chiar dacă nu sunt semănate. Eram plin de speranță. Din păcate au venit unii și au cultivat alte lucruri aici. Am crezut că pun umărul la democratizarea țării.

- Și nu ați reușit.

- Nu. Toți erau setați pe anumite lucruri. Iliescu avea prea multă ceară în urechi. Puteam să și țip că nu auzea. Fiecare avea agenda lui. Când îl vezi pe Iliescu că își face Guvernul cu prietenii din agendă, ce să reușești?!

- Aveați faimă, bani. Erați o vedetă a presei americane. De ce politică și de ce Ion Iliescu?

- Aveam încredere în el. Am crezut că este singurul care poate să facă tranziția. Nu am crezut că se agață de putere, că vrea să rămână. Și mai credeam atunci - și aici este greșeala mea - că nu era un comunist cu cap pătrat, cum erau toți ceilalți.

- Mai exact, ce îi reproșați lui Ion Iliescu?

- Trebuia să facă numai tranziția și să nu se agațe de putere.

- Cum l-ați caracteriza pe Ion Iliescu?

- Un om care era extraordinar în epoca dinaintea căderii lui Ceaușescu și care după aia s-a schimbat. Puterea, în loc să-l echilibreze, l-a dezechilibrat, l-a apucat o amețeală. Era ușor influențabil. Credea pe ultimul venit.

- Ați spus că la Cotroceni a fost un coșmar. De ce?

- Aveam parte de o atmosferă strict fanariotă. Veneam pornit să fac un lucru și mă înglodam în hârtii. Agenda era diferită de ce credeam eu că o să fie. România se cufunda în sărăcie și mizerie și unii se îmbogățeau. Iliescu nu dorea să acumuleze nu știu ce averi, dar le-a permis celor din jur s-o facă. Spunea că un sărac cu un sărac nu fac un bogat și trebuie să creăm capitalul românesc. A închis ochii și i-a lăsat pe unii să fure, să adune averi... ca un mafiot care conduce clanul.

- I-a lăsat în pace, iar ei l-au lăsat la putere?

- Cam așa ceva. Iliescu a considerat că trebuie să permită să apară această clasă a bogaților și a capitalului românesc, care nu a făcut apoi nimic pentru țară. Cei care au prosperat sub Iliescu, și ulterior sub Băsescu, s-au gândit doar la ei, la cum să se perpetueze la putere, vânzându-se – la fel cum se vindeau boierii pe vremea fanarioților - celor care credeau ei că decid pentru România, adică UE, americanilor și mai puțin rușilor.

„Europa este Uniunea Sovietică ailaltă pentru mine“

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate