Cum apare o femeie frumoasă și elegantă în peisajul politic, e imposibil să nu-i fie atribuit și rolul de amantă sau, în cel mai fericit caz, de fiică a tatălui sau mamei cu influență. Citisem undeva, cândva, o frază de care am ținut cont ca jurnalist: ”Să fii frumoasă este un păcat, să nu fii frumoasă este neconsolabil”. Neconsolatele și frustrații au fost întotdeauna cei vocali, săpând cu sârg după dovezi că ”frumoasele” au păcate cu carul, evident profesionale.
Habar n-aveam cine e Alina Cazanacli, n-am cunoscut-o și nici restul presei n-a remarcat să fi făcut ceva deosebit, demn de consemnat. Până în acest weekend, Alina Cazanacli era pentru ziariști doar o figură din partidul lui Dan Voiculescu, șefa Organizației de Tineret a PC sau, mai târziu, secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului din partea aceluiași partid, mâna dreaptă a ministrului de atunci, Nicu Bănicioiu. Acum însă a devenit ditamai ”Blonda lui Daniel Constantin”, cu nelipsitele conotații sexuale pe care cei mai mulți români le acceptă ca pe un lucru intrinsec. De ce nu-i ”Blonda lui Bănicioiu” sau a lui Ponta, care a făcut-o subiect de știre prin numirea în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației?
Răspunsul la întrebare a fost ușor de dat chiar de către cei care au lansat scandalul mediatic. Daniel Constantin a căzut în dizgrația bossului Voiculescu și el trebuia să fie executat, agățându-i-se de rever ”o blondă care n-are nicio treabă cu administrația”, după cum a declarat un anonim vicepreședinte PC. De ce, însă, până acum, jurnaliștii lui Felix nu au scris niciun cuvânt despre această blondă de 34 de ani, mamă a doi copii, propulsată de partidul lui Dan Voiculescu în câteva funcții importante pentru cariera unui politician?
O simplă căutare pe google scoate la iveală știri fără niciun impact la vremea publicării lor. Nu a mirat pe nimeni că blonda Alina Cazanacli, care a activat șase ani într-o firmă de comerț cu energie, a ocupat postul de director la Ministerul Tineretului și Sportului, nici apoi, când a fost avansată, în 2013, ca secretar de stat în același minister. Atunci era un om de bază, președinta PC Ilfov, cu care se lăuda președintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Nu era nici blondă, nici frumoasă, nici posibila amantă a lui Daniel Constantin, așa cum se sugerează acum, de multe ori prin raportarea la Elena Udrea, altă blondă celebră căreia i s-a lipit această etichetă de către adversarii politici ai lui Traian Băsescu. Dacă ne amintim și de Cătălina Ștefănescu, tânăra și frumoasa deputat de Teleorman, atribuită lui Liviu Dragnea, este clar că la noi senzualitatea feminină e imediat etichetată și dusă spre zona sexualității.
Ne puteți urmări și pe Google News
Fără probe, fără decelarea informațiilor, o mare parte a românilor cred, râd și comentează răutăcios orice știre cu miros de alcov adulterin din mediul politic. E și ăsta un fel de răzbunare față de cei care au ajuns Sus, pe prima scenă a țării, și nu reușesc să schimbe viața mizeră a electorilor. Manipularea publicului vine, însă, tot din zona politică, puternică și acaparatoare și acesta-i lucrul rău! Dacă Cazanacli, Udrea sau Ștefănescu nu frapau prin frumusețe și eleganță ar fi avut o viață obișnuită, fără atacuri murdare, și ar fi traversat cariera aidoma altor femei din politică. Nu vorbesc de punctele negre din biografia mai tuturor doamnelor cu funcții, acelea sunt subiectele multor anchete de presă.
Știu, textul meu poate fi taxat de unii drept prea feminist, dar cred cu tărie că supradoza de misoginism și de discriminare există în cazul celor trei femei amintite, dar și în multe alte situații în afara politicii, zonă pusă sub reflectoarele presei. Mă gândesc că poate frumoasele sau ”blondele”, cum peiorativ sunt denumite, ar trebui să accepte mental testul lui Socrate, înainte de a intra în viața publică. Marele filosof antic îi punea pe discipoli să plimbe pe străzile cetății un pește mort, tras cu o sfoară. Evident, toată lumea râdea și arunca cuvinte grele spre cel care târa după el un pește. Era însă modul în care discipolii lui Socrate învățau să-și asume cu curaj propriile idei și comportamente, chiar dacă lumea era împotriva lor.
Recomandările noastre
