Editura Evenimentul si Capital

Teodora Maftei, fotojurnalista ProTv care a murit azi dimineaţă: "Ştiu că nu mai vreau să stau într-un spital din România. E trist şi gri". Povestea impresionantă a tinerei care nu a încetat să zâmbească

Teodora Maftei
Autor: | | 4 Comentarii | 4610 Vizualizari

Teodora Maftei, tânăra care a murit luni dimineaţa, a provocat o durere cumplită familiei, dar şi prietenilor şi oamenilor care au cunoscut-o. A trecut prin încercări grele, s-a luptat să trăiască şi a învins. În ziua de 30 octombrie, Teodora era în faţa scenei pe care cântau băieţii de la trupa Goodbye to Gravity. Voia să facă cele mai bune fotografii, să prindă cel mai buni unghi şi să îi surprindă pe băieţi în cea mai bună lumină.

În infernul care s-a declanşat în Colectiv, Teodora a reuşit să iasă, însă a fost grav rănită. Jurnalista a fost printre primii pacienţi trimişi în strănătate pentru tratament.

Corpul ei, deja destul de fragil în urma nenumăratelor operaţii, a cedat luni dimineaţa, iar vestea a împietrit multe suflete.

Prietenii Teodorei se chinuiau să strângă bani pentru operaţia tinerei.

Expoziţia de fotografie "London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos", de Teodora Maftei, a fost vernisată acum o sătpămână la Bucureşti iar fondurile strânse în urma vânzării lucrărilor urmau să fie folosite pentru tratamentul fotojurnalistei.

În urmă cu 6 ani, Teodora îşi scria propria poveste. Rânduri greu de citit astăzi pentru cei care au cunoscut-o pe Teo.

"Hei! Ma intrebai anul trecut daca vreau sa-ti spun povestea mea. Nu eram sigura atunci, poate si pentru ca simteam ca ceva nu e ok si ca nu s-a terminat inca. Dovada, saptamana trecuta am mai facut o operatie. A 6-a. Nici acum nu sunt sigura ca s-a terminat problema asta, dar m-am hotarat sa-ti spun povestea mea. Nu stiu cum sa incep si nu as vrea sa sune ceva de genul…”Buna, sunt Teo si… am suferit vreo 5 operatii pe creier.”

Asa ca am sa-ti spun povestea cu cuvintele mele si cu starea mea de spirit de acum, iar introducerea o poti face tu despre mine, Teodora Maftei, PR la Pro TV, un pic de fotograf si mai mult decat o persoana norocoasa.

So…this is my story! „Imi place sa cred ca povestea mea este una cu happy-end. Chiar daca nu s-a terminat inca cu durerile mele de cap si chiar daca nu ma voi simti mai bine de atat. Povestea mea este cu happy-end pentru ca, in ciuda durerilor care de multe ori sunt insuportabile si in ciuda celor 6 operatii pe care le-am facut, am puterea sa zambesc, am devenit mai puternica si, mai mult decat atat, am invatat sa traiesc, sa ma bucur de viata si sa simt din plin fiecare zi.

Si in martie 2005 aveam dureri mari de cap, ameteli si stari naspa, dar atunci nu stiam cu adevarat ce e viata, nu realizam ca nimic nu este intamplator si ca dincolo de toate astea exista si o parte frumoasa a vietii. Am aflat pe 16 martie 2005 ca am un chist arahnoidian de fosa posterioara (mai exact pe creirul mic). Si era unul destul de mare – 6,7 cm. Tot ce vroiam era sa nu ma mai doara capul si, in inconstienta mea de atunci, nu am mai pierdut timpul, nu am mai cerut inca o parere si m-am operat o saptamana mai tarziu la Spitalul de Urgenta Floreasca. Multi au spus ca sunt curajoasa… Poate. Dar era mai degraba un curaj provenit din inconstienta unei pesoane care nu s-a gandit nicio clipa la ce presupune o operatie pe creier, care sunt riscurile sau urmarile.

Pe 23 martie 2005 a fost primul hop din viata mea. Au fost ceva probleme in tipul operatiei, chistul a explodat din cauza presiunii intracraniene foarte mari, am intrat in stop cardio-respirator, dar… m-am nascut a doua oara, dupa cum au spus doctorii. Nu are rost sa povestesc cum m-am trezit dezorientata la terapie intensiva (cand am vazut icoana cu Maica Domnului, am crezut ca am murit) si cu dureri de parca imi taiase cineva craniul cu drujba.

M-am recuperat foarte repede si foarte bine, insa dupa scurt timp au reaparut durerile de cap. In mai, acelasi an, parca cineva mi-a mai dat una in cap: chistul se refacuse (avea peste 5 cm) si trebuia sa ma operez din nou. Parca era o gluma proasta si am trecut si eu, ca multi altii, prin stadiul intrebarilor „de ce eu?”, „de ce mie?”, „cu ce am gresit?” etc. Am tras aer in piept si pe 11 mai m-au operat a doua oara (tot la Floreasca). Mi-au pus un shunt spinal, un furtun in coloana care sa dreneze lichidul din chistul meu. Am stat acasa 10 luni, m-am pus pe picioare si am reinceput munca.

Totul a fost ok, nu am mai avut dureri decat din cand in cand si suportabile, ameteli cand si cand si parea ca problema s-a rezolvat. Dar in vara lui 2007 am inceput iar sa ma simt rau. La fiecare control, doctorul care ma operase imi spunea ca nu e nimic, ca nu are legatura cu operatiile si cu chistul, ca o sa treaca si ca nu are ce opera, desi altii imi spuneau ca a aparut hipertensiunea intracraniana. Am suportat cat am suportat, iar la inceputul lui 2008 m-am dus la un alt speciaist, la Spitalul Bagasar, am facut un RMN care arata clar: hipertensiune intracraiana. Verdictul: trebuia operat ieri ca sa nu apara hidrocefalia. Desi mi-a fot teama ca nu va accepta sa ma opereze (fiind un pacient operat deja de doua ori de alt doctor la alt spital, ca un adevarat profesionist, noul meu doctor a acceptat cazul si pe 3 martie anul trecut m-au operat a 3-a oara si mi-au pus un shunt peritoneal (adica un alt furtun de dren de la chist pana in stomac). Pentru prima oara m-am temut, dar am simtit si cum prind putere. Stiam ce inseamna operatiile pe creier, realizam ca pot pierde tot ce aveam si au aparut emotiile. Dar erau emotii… constructive, ca sa zic asa. Pentru prima oara era optimista si increzatoare ca va fi totul bine.

Operatia a decurs fara probleme, intr-o saptamana eram acasa, insa la 10 zile de la operatie am facut o comotie cerebrala si am intrat in coma. Glumesc si spun ca nu era genul meu, asa ca n-am stat prea mult si…m-am trezit. Norocoasa. Fara sechele. Criza pe care am facut-o nu avea legatura cu operatia de mai devreme. Doctorii mi-au explicat ca vasele de sange s-au subtiat din cauza faptului ca am stat prea mult cu hipertensiunea intracraniana. Nu mai conta. Iportant era ca mi-am revenit. Si a fost bine. Un pic. Apoi am inceput sa am dureri de coloana si de gat, ramaneam intepenita si ceva era in neregula.

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate