Este suficient ca o asistentă medicală să dea dovadă de neglijență pentru ca un pacient să moară și un întreg spital să fie ocolit de pacienți. „Pe nedrept”, consideră medicul chirurg Dragoș Davițoiu, explicând că în cazul spitalului pe care îl conduce de nici un an „o eroare umană s-a transferat asupra unui întreg colectiv și culpabilizează un întreg colectiv”. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei, managerul arată că a reușit să mai îndrepte din imaginea șifonată de scandaluri a Spitalului „Sf. Pantelimon”, dar nu neagă că „mai vin și pacienții cu medicamente, câteodată și medicii”.

Ileana Ilie Ungureanu: Cât de afectată a fost imaginea Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon”, după ce un pacient a murit din cauza unei transfuzii greșite făcute de o asistentă?

Dr.Dragoș Davițoiu: E pe un trend descendent de un an și jumătate, poate mai mult. Imaginea spitalului a avut de suferit, în mod nedrept cred eu. Pentru că o eroare umană s-a transferat asupra unui întreg colectiv și culpabilizează un întreg colectiv. În activitatea de urgență, o astfel de eroare umană poate apărea (mai ales) în condiții de suprasolicitare și supranormare, și este sancționată conform prevederilor legale.

- În aprilie, când ați preluat mandatul de manager, spitalul avea datorii la furnizori de aproape 9 milioane de lei, cinci luni mai târziu acestea crescuseră la 11 milioane de lei. Care este situația în prezent?

- Între timp, datoriile au scăzut la aproape de 8 milioane de lei. Cu eforturi foarte mari am reușit să mai plătim din furnizori. La începutul acestei luni am terminat de plătit facturile din decembrie 2016 și de-acum încolo începem să le plătim pe cele de anul acesta. Furnizorii știu că un spital care funcționează își plătește până la urmă facturile. Faptul că am început să scădem din datorii ne arată că mergem în direcția bună.

- Cum ați reușit? Ați crescut norma de internări?

- Da, am ridicat realizarea din contractul cu Casa. Am sărit de 2.200 de pacienți pe octombrie, am avut peste 2.100 în septembrie, deci ca număr de pacienți suntem pe un trend crescător. „Sf. Pantelimon” are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate București pentru 2.100 de cazuri pe lună, dar ținta noastră este să creștem la 2.300.

- Acum, că știți clar care e situația spitalului - și financiar și în ceea ce privește personalul -, care ar fi prioritatea nr.1 pentru dvs.?

- Să asigur corpului medical condiții decente de practicare a meseriei.

- Și reușiți, având în vedere criza de materiale și medicamente din spitalele noastre?

- Mai avem de lucrat. Suntem înglodați în datorii și cu greu reușim să asigurăm necesarul bazal de medicamente și materiale. Mai vin și pacienții cu medicamente, câteodată și medicii, bineînțeles că nu putem să asigurăm tot ce este nevoie.

- Românii plătesc lunar mai bine de 5% din salariu pentru sănătate și când ajung într-un spital de stat sunt puși să-și cumpere singuri medicamente.

- În bugetul din contractul pe care spitalul de stat îl are cu Casa de Asigurări intră salariile, utilitățile, service-ul la aparatură, materialele și medicamentele. Legal, în primul rând se plătesc salariile, care în spitalele de urgență ajung la aproximativ 80% din cheltuieli, după care începem să plătim restul. Vă dați seama că nu este un buget care să ne asigure prezența întregii farmacopei, a medicamentelor și materialelor care sunt pe piață. Avem și finanțări separate pentru pacienții cu anunite boli rare și severe. În rest, pacienții care nu sunt încadrați în programe și acțiuni prioritare sunt finanțați numai din contractul cu Casa.

- 80% din spitalele din țară funcționează în clădiri șubrede. Și în cazul spitalului pe care îl conduceți noile investiții au fost oprite?

- 2017 este un an în care n-am avut buget de investiții. Dar din punct de vedere hotelier, tot spitalul stă foarte bine. Sunt 520 de paturi și gradul de ocupare e undeva spre 80%, ceea ce nu poate fi depășit în condiții legale. Trebuie să avem niște paturi de rezervă, pentru că există o procedură de curățenie și sterilizare a saloanelor care trebuie respectată.

„Sistemul e perfectibil, într-adevăr, dar nu aș vedea Sănătatea românească bolnavă”

- Este greu să fii și manager de spital, și medic chirurg?

- Eu în sala de operație sunt liniștit, acolo sunt sigur de ceea ce fac. E o meserie frumoasă și îmi place să o practic.

- Să fiți manager nu vă place?

- E o bucurie când începi să miști lucrurile, să le faci să funcționeze așa cum trebuie.

- De ce ați acceptat acest post?

- Nu mă sperie dificultatea unui demers. Au fost mai multe considerente pe care nu aș vrea să le dezbat.

- Spitale in faliment, săli de operație închise, medici descurajați, pacienți obligați săși cumpere medicamente cumplit de scumpe. Care credeți că este boala Sănătății românești?

- Sunt lucruri perfectibile, într-adevăr, și în ceea ce privește cadrul legal, și în ceea ce privește finanțarea, dar nu aș vedea Sănătatea românească bolnavă.

- Sunteți printre puținii din breaslă care afirmă că sistemul e doar „perfectibil”.

- Eu vă spun că în spitalul acesta, și în alte spitale în care am lucrat, în fiecare zi, cu resursele pe care le avem, corpul medical și tot personalul salvează vieți, tratează pacienți. Lucru care nu este mediatizat. Nu trebuie să le ștergem pe toate acestea pentru niște probleme.

- Exodul medicilor români continuă. Ce credeți că ar putea convinge personalul medical să rămână în țară și să muncească în spitalele de stat?

- O competiție adevărată de pe băncile facultății și până la cele mai înalte eșaloane al corpului medical. Plus o scară de valori autentică.

- Am auzit mulți rezidenți plângându-se de comportamentul doctorilor specialiști. În România nu vrea nimeni să te învețe, de teamă că îi iei locul. Pilele decid. Cum comentați?

- Sunt situații particulare pe care nu vreau să le detaliez acum, dar, ca principiu, ar trebui stimulată performanța și competiția. Resorturile țin mai degrabă de calitatea fiecăruia dintre noi. Poate fi văzut acest demers și ca o competiție pe un, să zicem, tort, care e unul singur în structura respectivului spital/clinică, dar cred, totuși, că ne ducem prea departe.

- Pe de altă parte sunt și destui medici care suferă de sindromul infailibilității. Sunt ca niște zei intangibili, care tună și fulgeră?

- Nimeni nu e infailibil. Ca să parafrazez pe unul dintre maeștrii mei, e plin cimitirul de oameni de neînlocuit. Meseria în sine îți dă o senzație de mic demiurg, atunci când salvezi o viață, dar trebuie să conștientizezi clar locul tău în acest sistem, pentru că permanent ai de învățat în această meserie.

„Pacienții reclamă mai ales lipsa medicamentelor și a materialelor sanitare”

- Mulți dintre medicii care pleacă în străinătate motivează că nu pot supraviețui cu salariile pe care le primesc de la stat.

- Nu pleacă neapărat pentru bani, ci pentru demnitatea lor. Vor să-și facă meseria în condiții demne.

- Dar aici nu se poate?

Nu mai spun că, mai nou, s-a creat o prăpastie între medic și pacient. -Prăpastia cred că este întreținută, în realitate nu este așa de mare. Nu poți să faci un act medical de calitate, dacă medicul-pacientulfamilia nu sunt în aceeași barcă, nu acționează simetric. Pacientul trebuie să aibă încredere în medic, iar medicul trebuie să comunice cu pacientul și familia lui. Ca și regulă generală, personalul medical e suprasolicitat. Sigur că asta nu justifică nicio reacție neplăcută la adresa pacientului, dar gândițivă că deși programul este de la 8.00 la 13.00, medicii pleacă între orele 17.00 -19.00, uneori chiar și după 22.00, când termină ceea ce au de făcut în ziua respectivă.

- Pacient ați fost în sistemul de sănătate românesc?

- Și eu și toată familia mea. Ca pacient, și cu subiectivismul de rigoare, experiența a fost bună. Sunt aici, în fața dvs., deși am trecut prin niște intervenții chirurgicale, prin clipe grele.

- Oficial, 10.000 de români s-au infectat într-un an întrunul din spitalele românești, însă neoficial numărul este de 10 ori mai mare. Intri cu o boală și te externezi cu trei. Spitalele românești zac în mizerie.

- Epidemiologul nostru își face treaba foarte bine. Avem 13 infecții asociate actului medical - sub 1% -, din 2.200 de pacienți luna trecută, dintre care doar trei cazuri de infectare cu bacteria Clostridium Difficile.

- Vin la dvs.pacienții să facă reclamații cu privire la serviciile medicale de care au beneficiat în spital?

- Se reclamă mai ales lipsa medicamentelor și a materialelor sanitare. Și, câteodată, discuții mai puțin principiale cu partea personalului medical.

„Acum, cel mai mare salariu în plată pentru un medic primar cu 20 de ani vechime, fără sporuri, ajunge la aproximativ 5.800 de lei”

- Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, propunea o lege de motivare a personalului medical. Era vorba de ore private în infrastructura de spital public. E o soluție pentru creșterea veniturilor medicilor?

- Cred că este greu să amesteci publicul și privatul în același cabinet medical, în aceeași sală de operație. Intervine subiectivismul, intervine arbitrarul: de ce să te văd la spital, în regim public, când pot să te văd în privat, tot la același spital și plătești și niște bani?! Cred că ar trebui complet separată activitatea publică de cea privată.

- Măririle salariale promise vor rezolva problema veniturilor medicilor și personalului auxiliar din sistem?

- Le așteptăm și noi cu nerăbdare. Acum, în sistemul public, salariul pentru personalul auxiliar este cel puțin la același nivel cu cel din sistemul privat. Și de unde am avut un flux, la un moment dat, dinspre public spre privat, acum s-a echilibrat balanța, ba chiar cred că va începe să fie invers, având în vedere siguranța unui loc de muncă în sistemul public și faptul că salariul e similar.

- Trend valabil și în cazul medicilor?

- În sistemul public, medicii ar trebui plătiți mai bine. Munca e foarte grea, încărcătura psihică și emoțională e foarte mare, plus că nu-și termină treaba la ora 13.00. Nu-și termină treaba niciodată, de fapt. Eu știu de câte ori am plecat la miezul nopții, de câte ori am revenit la o oră după ce am plecat, de câte ori mi-am anulat conediul, de câte ori a avut de suferit familia mea pentru că nu am putut să fiu acasă, ci eram la spital. La ora actuală, cel mai mare salariu în plată, fără sporuri, este la un medic primar cu peste 20 de ani vechime și ajunge la aproximativ 5.800 de lei.

- Cât ar trebui să fie un salariu decent de medic?

- Să fie la nivelul colegilor noștri din UE, unde media pentru un medic primar cu 20 ani vechime sare de 4.000 de euro. Principalul motiv care îi îndeamnă pe medici să plece în străinătate ține de condițiile demne de exercitare a profesiei. Nu sunt condiționați de acest plic de care vorbiți în relația cu pacientul, nu sunt condiționați de lipsa de materiale.

„Condiționarea actului medical este crimă și trebuie tratată ca atare”

- Nu ați fost niciodată tentat să lucrați afară?

- Ba da, dar e o experiență personală pe care nu vreau să o detaliez. Am fost la foarte puțin să rămân în Franța, în sensul că aveam și contractul făcut.

- Înapoi în România, cum să procedăm cu medicii români care au ajuns la cinismul de a refuza să trateze un pacient, dacă nu le dă șpagă?

- Sunt mecanisme legale care pedepsesc aceste lucruri. Și nu am nicio problemă în a le susține. Este mizeria supremă a breslei să condiționezi actul medical. În momentul când am început meseria asta, am depus un jurământ fiecare dintre noi. Când îți pierzi umanitatea, luciditatea și începi să faci aceste porcării nu mai meriți să faci parte din breaslă. Condiționarea actului medical este crimă și trebuie tratată ca atare.

- Dar când pacientul oferă de bună voie și nesilit de nimeni un plic cu bani este altceva?

- Discutăm strict filosofic sau legal? Legal e interzis. Filosofic, eu zic să avem această discuție off the record.

- De unde ar trebui să înceapă însănătoșirea sistemului de Sănătate?

- Un sistem public performant și bine finanțat este ceea ce ne dorim, dar trebuie să acceptăm faptul că cu finanțarea de acum cam asta ne permite să facem. Pe piață există o întreagă paletă de produse și de servicii, de la minimum la maximum, dar dacă atâția bani avem?! În condițiile actuale de finanțare nu putem asigura orice gratuitate, la orice oră, și într-un interval rezonabil de timp. Să știți că și în străinătate, programarea pentru o colonoscopie în sistemul public poate ajunge și la 6 luni. Și atunci omul are de ales dacă stă cu tumora în el jumătate de an sau se duce și face colonoscopia în privat.