Dragnea: „Pentru orice medic, impozitul pe salariu va fi ZERO, indiferent de salariu”
- Razvan Gheorghe
- 19 mai 2017, 14:12
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Bacău, că salariile medicilor nu vor mai fi impozitate de la 1 ianuarie 2018, el adăugând că această măsură va fi luată pentru a-i determina pe medici să nu mai plece la muncă în străinătate.
„Pentru orice medic, impozitul pe salariu va fi zero, indiferent de salariu. S-a tot vorbit de ani de zile, ne-am plâns toţi că ne pleacă medicii din ţară. Normal că, având capacitatea de pregătire foarte bună, mergeau să câştige bani mai mulţi. Ca să îi aduci înapoi trebuie să le oferi salarii comparabile cu ceea ce este în Vest”, a afirmat Dragnea.
Potrivit acestuia, salariile medicilor vor creşte „în totalitate” de la 1 ianuarie 2018. „Spre deosebire de alte categorii sociale la care creşterile vor fi graduale, în următorii ani, creşterile la medici vor fi exact de la 1 ianuarie 2018 în totalitate”, a precizat liderul PSD, citat de Agerpres.
În acelaşi context, Dragnea a subliniat necesitatea construirii imediate a unui spiral republican cu 3.000 de paturi la Bucureşti şi a opt spitale regionale, dintre care trei, cele din Iaşi, Craiova şi Cluj, construite cu fonduri europene.