Nu cred că există vreun om care să nu aibă o poveste legată de sistemul de sănătate din România. Care s-a terminat cu bine datorită abnegației și profesionalismului unor medici. Sau nu… Dar sunt foarte rare cazurile în care vina pentru un sfârșit tragic a aparținut modului în care un medic a respectat jurământul depus. A fi medic, îmi spunea cineva, odată, înseamnă în primul rând să ai vocație. Să vrei să salvezi oameni. Sunt puțini aceia care se duc, imediat după bacalaureat, la 18-19 ani, la Facultatea de Medicină cu gândul că va veni o vreme când vor lua nenumărate plicuri cu bani. Pleacă la drum cu entuziasm, își alege o meserie nobilă, nu o carieră.

Nu cred că există vreun om care a trecut prin spitalele din România și care să nu fi dat bani, în plic, sau direct în buzunar. Unui medic, asistente sau brancardier. Șpagă, cum este ea denumită în limbajul de specialitate al DNA. E o parte a culturii noastre, încă dinainte de 1989. Am făcut-o, de fiecare dată, de pe vremea lui Ceaușescu, până în vremurile lui Iliescu și Iohannis, având sentimentul că ajutăm un medic să trăiască mai bine. Nu am dat bani pentru că altfel nu am fi fost primiți în spital sau pentru că ni s-ar fi refuzat tratamentul. Sunt convins că există și asemenea cazuri, dar ele sunt excepția, nu regula!

De ce deschid acest subiect? Cred că de undeva trebuie începută o dezbatere, pentru că ar trebui spuse lucrurile așa cum se prezintă ele cu adevărat, în viață, nu în statistici. Sau în știrile de la ora 5…

Mărturisesc că m-a stimulat și un articol din Ziarul Financiar care ne atrăgea atenția că România cheltuie 6,3 la sută din PIB pentru siguranță națională și ordine publică. Față de 3,7 la sută, media UE. Adică tot ceea ce înseamnă stat polițienesc, așa cum se exprima autorul, este foarte bine bugetat în România. Germania alocă 3,6 la sută din PIB, iar Danemarca doar 1,7 la sută pentru instituțiile de forță. Așa că m-am gândit, oare cum arată un spital din Danemarca? Cât câștigă un medic rezident german? Dar un profesor de liceu? Ce fel de Stat construim, în condițiile în care art 47 din Constituția României spune: “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”...

Concluzia mea a fost că merită vorbit cu sinceritate despre sistemul de sănătate din România. În mod cert, același standard poate fi aplicat și la profesori, funcționari, etc. Dar, așa cum spune românul, cu sănătatea nu te joci! Sau, indiferent câți bani ai avea, Moartea te ajunge din urmă!

Experiența mea în zona asta? Din păcate, am trecut prin multe momente grele, iar într-unul din ele am fost nevoit să constat cum într-un spital din București, la secția de terapie intensivă nou-născuți nu găseai săpun și prosoape, dar aveai un medic care lucra și 72 de ore, fără pauză. Pentru că în aceea secție nu erau decât doi medici, iar unul dintre ei era plecat la un congres.

Într-altul am văzut un manager de spital care se luptă cu Sistemul și reușește să mute munți de hârțoage în așa fel încât să schimbe realitatea care i se impune. Ca să lase în urmă, atunci când vreun politician va decide să-l schimbe,  un spital cu servicii medicale la nivel decent, pentru toți. Ținând piept mafiei cu medicamente, aparatură, servicii. Cu alte cuvinte, chivernisindu-și banii.

Așa cum souneam, toți avem povești legate de sistemul de sănătate. Ca urmare, ne-am mobilizat și am declanșat în EvZ un serial intitulat “Medicul de Gardă”, dezvăluind, alături de colegii mei, încă de acum doi ani, ceea ce DNA află cu surprindere zilele astea. Ceea ce se știa de ani de zile, de fapt. Dar nimeni nu a fost interesat să meargă mai departe! Am fost dați în judecată, am dovedit instanței că nu fabulăm, am câștigat.

Acum asistăm la o întreagă campanie instituțională, prin care medicii sunt denunțați, supravegheați, interceptați, arestați. Rețete false, adeverințe de invaliditate măsluite, operații banale condiționate de plicul cu șpagă. Cam astea sunt știrile care ne înconjoară. Rezultă că medicii sunt căpușele unui sistem bolnav. Numai că aceasta este o diversiune clasică. Se spun foarte puține lucruri despre multinaționalele care se joacă cu miliardele de euro anual alocate medicamentelor, despre studiile comandate șefilor de clinici, importuri de aparatură,  despre Adevărata Mafie din Sistem. Ni se oferă zilnic, un medicament amar, pe o foarte mică bucățică de zahăr. Ca în copilărie.

Nu ni se spune, la fel de brutal, o altă realitate: în timp ce salariile a 50 de demnitari au fost majorate (la cererea lor, să nu fim naivi!), salariile medicilor au rămas aceleași. Adică, pentru a fi mai clar, după 6 ani de facultate și zeci de examene, un medic rezident trebuie să se descurce cu 1400 de lei. Pe lună, căci pe Pământ nu ar avea cum! Iar acesta este venitul pe care îl ia vreo 4-5 ani, după care, pe la 30 de ani, când devine medic specialist, este plătit cu fabuloasa sumă de 2400 de lei. Încă mulți ani buni!

Deci, urmează întrebarea firească: dacă Președintele României nu putea trăi dintr-un salariu de 1000 de euro pe lună (cum a avut până zilele trecute), în condițiile în care are masă, casă, transport, plătit de Stat, respectiv contribuabilul român, cum ar putea să o facă un medic rezident, care pleacă acasă, în fiecare lună, cu 300 de euro în buzunar? Pentru că n-are încotro, acesta este cel mai simplu răspuns!

Știți cât costă un stetoscop decent, fără de care nici nu-ți dai seama care-i diferența între un medic și un asistent? 500 de lei. Dar un tratat medical mai recent? Vreo 5-600 de euro. Adică salariul unui medic rezident pe o lună și jumătate. Aveți idee câți medici rezidenți trăiesc prin rezerve de spital, sau mănâncă din norma bolnavilor? Nici eu nu am, dar sunt foarte mulți!

ÎCCJ i-a declarat pe medicii angajați la stat, funcționari publici! Genial, din perspectiva aplicării Codului Penal, dar falimentar din cea a Codului Muncii. De acum, dacă vor vrea, medicii vor munci doar 8 ore pe zi, vor cere bani pentru orele suplimentare, vor face sindicat sau mai știu eu ce! Dacă sunt funcționari publici atunci când sunt arestați, ar trebui tratați ca funcționari publici și atunci când vin la spital.

Dragi guvernanți, lupta anticorupție este necesară în România, nimeni nu contestă acest lucru, dar v-ați grăbit să măriți salariile procurorilor, judecătorilor, politicienilor și ați uitat să măriți salariile medicilor. Sau pe cele ale profesorilor!

Nu aș vrea să înțeleagă cineva că pledez pentru perpetuarea sistemului, dar nu cred că un om normal va dori ca în locul unui salariu decent să ia un plic cu bani. Ceea ce încerc să spun este că de undeva trebuie începută adevărata reformă a Statului. Iar noi am luat-o pe drumul cel mai lung.

Uitând că, după cum îmi spunea un medic, indiferent câți bani ai avea, Moartea te ajunge din urmă…